Primul sector lovit de criză este şi primul care a ieşit. Performanţa din industriei care a crescut cu 5,9% în trimestrul II, a frânat căderea PIB.
În trimestrul al doilea, scăderea accentuată de 8,3% din domeniul construcţiilor a fost temperată de creşterea de aproape 6% din industrie, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Estimările privind creşterea economiei cu 0,3% faţă de ianuarie-martie au fost menţinute de Statistică. Reprezentanţii patronatelor susţin că semnele restructurării mediului de afaceri sunt evidente, industria îşi revine, iar prognozele pentru perioada următoare sunt bune.
„Industria dă semne de revenire. Este al doilea trimestru cu creştere. Dacă nu apar alte probleme, dacă nu vor fi luate măsuri legislative care să pună piedici mediului de afaceri, industria îşi va reveni.
Mediul de afaceri s-a restructurat prin forţe proprii, fără ajutorul statului, care ar fi trebuit să intervină cu măsuri de sprijin. TVA-ul rămâne în continuare o problemă pentru firme, la exportatori s-a simţit în mod deosebit. Cât priveşte creşterea economică consemnată, ne încadrăm în tendinţa generală a celorlalte ţări din Uniunea Europeană”, ne-a declarat Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Industria a fost ramura care a înregistrat, în trimestrul II din 2010, cea mai mare creştere a volumului de activitate, cu 5,9%.
Mai puţine impozite colectate la buget
Creşteri uşoare ale volumului de activitate s-au mai înregistrat în agricultură, vânat şi silvicultură, pescuit şi piscicultură (0,7%) şi în activităţile financiare, imobiliare, de închirieri şi serviciile pentru întreprinderi (0,8%). Reduceri ale volumului de activitate s-au înregistrat în construcţii (-8,3%), în activităţile de comerţ, repararea automobilelor şi articolelor casnice; hoteluri şi restaurante; transporturi şi telecomunicaţii (-4,2%) şi în alte activităţi de servicii (-2,7%). Ca o consecinţă a evoluţiei negative înregistrate pe ansamblul economiei, s-a redus volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, impozitele nete pe produs înregistrând o scădere cu 2,7%.
Din punctul de vedere al utilizării Produsului Intern Brut, în trimestrul II 2010, cererea internă a crescut cu 1,9 procente, comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2009, pe seama creşterii volumului stocurilor din economie. Consumul final total s-a redus cu 0,7%, atât ca urmare a diminuării volumului cheltuielilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei cu 0,4%, cât şi a volumului cheltuielii pentru consum final a administraţiilor publice care s-a diminuat cu 2%. Un efect negativ asupra PIB l-a avut evoluţia exportului net, ca urmare a creşterii mai accentuate a volumului importurilor de bunuri şi servicii (24,5%) comparativ cu cea a volumului exporturilor (21,4%).