1.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoRomânia nu va ceda Ucrainei niciun sistem Patriot dacă nu primește ceva...

România nu va ceda Ucrainei niciun sistem Patriot dacă nu primește ceva în schimb, afirmă președintele Iohannis

România va ceda Ucrainei un sistem Patriot doar dacă va primi ceva în schimb, astfel încât capacitatea de apărare a României să nu scadă.

Acest punct de vedere a fost reiterat, în ziua de 22 mai 2024, de președintele Klaus Iohannis. Șeful statului, aflat în județul Brașov, a fost întrebat de jurnaliști români care este stadiul negocierilor privind transferarea unui sistem Patriot al României către Ucraina.

“Eu nu accept sub nicio formă ca România să rămână fără apărare antirachetă și fără apărare antiaeriană. Deci, în măsura în care în final se cedează ceva, trebuie România să primească altceva. Altfel nu se va face nimic”, a subliniat președintele Iohannis.

Șeful statului a precizat că, pentru lămurirea chestiunii sistemului Patriot care eventual ar putea fi cedat Ucrainei, „aceste discuții se poartă de cei din Ministerul Apărării”. Președintele Iohannis a precizat că el va convoca o ședință CSAT în care să se discute chestiunea sistemului Patriot abia după ce responsabilii din Ministerul Apărării Naționale vor avea un punct de vedere ferm. După cum se știe, printre membrii CSAT se numără ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, ambii fiind reprezentanți ai MApN. În CSAT, deciziile se iau prin consens.

Președintele Iohannis nu a oferit niciun indiciu despre ce ar dori România să primească, în schimbul sistemului Patriot pe care l-ar ceda Ucrainei. Iohannis a precizat însă că nu există un termen limită până la care România să ia o decizie cu privire la sistemul Patriot, întrucât „nu există un orizont de timp”.

Președintele României a confirmat că a avut o convorbire prin telefon cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la data de 21 mai 2024. Iohannis a lăsat să se înțeleagă că nu i-a promis lui Zelenski că-i va ceda sistemul Patriot. „Așteaptă cu mare interes decizia României”, a spus președintele Iohannis despre președintele Zelenski.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ungaria mediază între Rusia și Ucraina pentru a proteja transporturile energetice

Conducta, care trece prin Ucraina, este una dintre ultimele rute principale de gaze rusești către Europa Ungaria este în discuții cu Rusia și Ucraina pentru...

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...

Ungaria mediază între Rusia și Ucraina pentru a proteja transporturile energetice

Conducta, care trece prin Ucraina, este una dintre ultimele rute principale de gaze rusești către Europa Ungaria este în discuții cu Rusia și Ucraina pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă