La 75 de ani de la înființarea Alianței Atlantice, războiul s-a întors în Europa din cauza agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, însă NATO își menține superioritatea militară cu rol de descurajare față de orice potențial adversar, consideră președintele României, Klaus Iohannis.
Prin atacul Rusiei asupra Ucrainei, „războiul s-a întors în Europa”, subliniază președintele României, Klaus Iohannis, într-un mesaj dedicat Zilei NATO în România. „Astăzi, când aniversăm 75 de ani de la înființarea NATO, războiul s-a întors în Europa din cauza agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, iar provocările actuale de securitate sunt dintre cele mai diverse și complexe, de la cele convenționale, la cele hibride, cibernetice și până la cele neconvenționale. Cu atât mai mult, în acest context de securitate dificil, NATO rămâne unită, puternică și se adaptează conceptual, structural, instituțional și operațional pentru a-și menține superioritatea militară cu rol de descurajare față de orice potențial adversar”, arată mesajul transmis de Președinția României.
Șeful statului român subliniază că „Articolul 5 al Tratatului de la Washington este astăzi mai relevant ca oricând”. Articolul 5 este cel care arată că orice atac asupra unei țări membre a Alianței va fi considerat un atac asupra tuturor țărilor membre, astfel încât toate țările NATO vor riposta împotriva agresorului.
„Angajamentul față de apărarea colectivă ne oferă fiecăruia dintre cei 32 de Aliați, deopotrivă, garanția unor societăți democratice, în pace și siguranță. În aceeași măsură, rămânem ferm angajați, ca Aliați, să ne consolidăm propriile capacități de apărare și să contribuim echitabil la partajarea responsabilităților la nivelul NATO”, precizează președintele României.
Șeful statului român arată că, în cei 75 de ani de la înființarea Alianței Atlantice, pe baza legăturii transatlantice puternice și a solidarității statelor membre, NATO s-a adaptat continuu la modificările și provocările multiple din mediul de securitate internațional. În acești zeci de ani, NATO și-a sporit „relevanța strategică” și a asigurat în permanență securitatea în zona euroatlantică.
Ziua NATO este sărbătorită în România, conform legii, în prima duminică a lunii aprilie. În acest context, premierul Ciolacu a adresat și el un mesaj dedicat Zilei NATO. Șeful Executivului a subliniat că România este în imediata vecinătate a războiului din Ucraina. „Aflată în imediata apropiere a acestui conflict fără perspective foarte apropiate de a se încheia, România beneficiază, ca stat membru NATO, de cea mai cuprinzătoare garanție de securitate pe care am avut-o vreodată și, la rândul său, va continua să dea dovadă de aceeași responsabilitate în eforturile aliate de pregătire și apărare împotriva amenințărilor pe care le generează noul context strategic”, a precizat premierul Ciolacu.
În mesajul pe care l-a transmis la 7 aprilie, dedicat „Zilei NATO”, președintele României, Klaus Iohannis, subliniază că, în contextul războiului pe care Rusia îl duce în Ucraina, toate țările democratice din Europa trebuie să contracareze provocări securitate diverse și complexe, „de la cele convenționale, la cele hibride, cibernetice și până la cele neconvenționale”.
„În acest context de securitate dificil, NATO rămâne unită, puternică și se adaptează conceptual, structural, instituțional și operațional pentru a-și menține superioritatea militară cu rol de descurajare față de orice potențial adversar”
Klaus Iohannis,
Președintele României
Conform unor mesaje venite de la Kiev, inclusiv de la președintele Zelenski, Ucraina ar dori să participe la organizarea unei conferințe internaționale de pace, dar fără ca Rusia să fie invitată la conferință. Rusia a replicat că, fără implicarea ei, nu se va ajunge la pace. Premierul Ciolacu estimează că, în ciuda eforturilor internaționale, finalul războiului din Ucraina este încă îndepărtat.
„Aflată în imediata apropiere a acestui conflict fără perspective foarte apropiate de a se încheia, România beneficiază, ca stat membru NATO, de cea mai cuprinzătoare garanție de securitate pe care am avut-o vreodată”
Marcel Ciolacu,
Premierul României
Țările NATO au „necesitatea unui concept defensiv comun, în fața provocărilor generate de ambițiile expansioniste ruse și agresiunea ilegală împotriva Ucrainei”, afirmă Ciolacu.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!