4.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoPreședintelui Iohannis i s-a prezentat strategia de securitate niponă. Japonia strânge relațiile...

Președintelui Iohannis i s-a prezentat strategia de securitate niponă. Japonia strânge relațiile cu NATO, cu UE și cu România

Strategia de securitate din Europa va fi corelată cu aceea din zona indo-pacifică, aceasta fiind menționată în noua strategie de securitate a Japoniei, au anunțat premierul Japoniei și președintele României, aflat în vizită oficială în Japonia.

Președintele României, Klaus Iohannis, aflat într-o vizită de trei zile în Japonia, a avut întrevederi, la data de 7 martie 2023, cu împăratul Japoniei, Naruhito, precum și cu împărăteasa Masako. Separat, președintele României s-a întâlnit cu șeful guvernului de la Tokio, Fumio Kishida. În contextul întâlnirii cu premierul nipon, relațiile bilaterale dintre Japonia și România, vechi de peste o sută de ani, au fost ridicate la nivel de „Parteneriat Strategic”. Documentul în acest sens a fost semnat de președintele României și de premierul Japoniei. Un element interesant este faptul că, în cursul acestei ceremonii, în sală erau arborate drapelele Japoniei, României și Uniunii Europene. Acest detaliu ar sugera că Japonia i-a atribuit României rolul de mesager al UE. Premierul nipon a precizat că domeniile în care dorește „cu nerăbdare” să strângă relațiile cu România sunt cele de „securitate, economie, știință, tehnologie și cultură”.

Pentru Japonia, principalele amenințări luate în calcul la adresa securității sunt cele venite dinspre China și Coreea de Nord, ambele țări fiind deținătoare de arme nucleare. De altfel, în anul 2022, o rachetă pe care Coreea de Nord o lansase în cadrul unui exercițiu a survolat Japonia. Ca și România, Japonia are o strânsă alianță militară cu Statele Unite. Până în anul 2027, Japonia își va crește cheltuielile pentru Apărare de la nivelul actual, de 1 la sută din PIB, până la 2 la sută din PIB, așa cum își propun și țările NATO. Decizia Japoniei de a-și dubla procentul alocat Apărării a fost salutată și de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. În toamna anului 2022, premierul Kishida ceruse și o reformă a Consiliului de Securitate al ONU, în urma faptului că această structură, în care Rusia, ca membru permanent, are drept de veto, nu putuse adopta o poziție fermă împotriva invaziei Rusiei în Ucraina.

Japonia este cel mai mare investitor din Asia în România, a precizat președintele Iohannis. Unul dintre proiectele în care se implică Japonia este construirea podului peste Dunăre la Brăila. Un alt punct de cooperare este folosirea experienței Japoniei pentru creșterea rezistenței seismice a clădirilor din România. Japonia se va implica și în programul reactoarelor nucleare mici, la care participă România și SUA. Institutul de Inginerie a Laserilor din cadrul Universității Osaka urmează să coopereze cu Institutul pentru Fizica Laserilor și cu centrul ELI – NP de la Măgurele. Pe de altă parte, România a decis să înființeze un Institut Cultural Român la Tokio, a anunțat președintele Iohannis.

Șeful statului român a salutat sprijinul pe care Japonia îl acordă Republicii Moldova și Ucrainei. Japonia a oferit peste 13 milioane de dolari SUA pentru susținerea refugiaților din Ucraina prezenți în România. Premierul nipon a definit atacul Rusiei împotriva Ucrainei, precum și situația din Republica Moldova drept „situații regionale de interes comun”, la fel ca și situația din zona Indo – Pacific.

Guvernul nipon a lansat noua Strategie de Securitate a Japoniei la data de 16 decembrie 2022. Una dintre principalele sale prevederi este creșterea bugetului pentru apărare. „Îmi voi îndeplini cu hotărâre misiunea de prim-ministru de a proteja și apăra națiunea și poporul în fața unui moment de cotitură în istorie”, declara, la acel moment, premierul Fumio Kishida.

„I-am explicat domnului președinte noua Strategie de Securitate a Japoniei. Securitatea Europei și cea din zona Indo – Pacific nu trebuie discutate separat. Mediul internațional de securitate devine din ce în ce mai sever. Domnul președinte și-a exprimat sprijinul ferm pentru această nouă Strategie a Japoniei”

Fumio Kishida,

Premierul Japoniei

„România recunoaște importanța noii Strategii Naționale de Securitate a Japoniei și salută rolul mai puternic pe care guvernul de la Tokio și l-a asumat în sprijinul păcii și securității pe plan global. Vom continua cooperarea noastră strânsă atât în ceea ce privește relația UE – Japonia cât și NATO – Japonia”

Klaus Iohannis,

Președintele României

Șeful statului român l-a rugat pe premierul Japoniei să participe, în septembrie 2023, la București, ca invitat special, la summit-ul „Inițiativei celor trei mări”.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Arabia Saudită a avertizat Germania legat de suspectul atentatului terorist din Germania

Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun din Magdeburg, potrivit unor surse de...

Incendiu puternic în Piața Matache din Capitală: Avertizare RO-ALERT pentru populație

Sâmbătă dimineață, un incendiu de proporții a cuprins mai multe magazine din Piața Matache, situată pe strada Cameliei, Sectorul 1 al Capitalei. Din cauza...

Ilie Bolojan ar putea să nu mai fie în fruntea PNL. Ce legătură este cu Ministerul Dezvoltării și cel al Transporturilor

Surse politice spun că viitorul lui Ilie Bolojan la vârful partidului depinde de obţinerea Ministerului Dezvoltării sau cel al Transporturilor, promise UDMR-ului, respectiv PSD-ului,...
Ultima oră
Pe aceeași temă