Premierul Marcel Ciolacu și vicepremierul Marian Neacșu au avut, joi, o nouă rundă de negocieri cu lideri ai Federației Sanitas, în urma cărora reprezentanții Executivului au promis o creștere cu 15 la sută a fondului de salarii pentru sectorul sanitar.
Cea mai recentă rundă de negocieri dintre reprezentanții sindicatului Sanitas și reprezentanții Guvernului, în frunte cu însuși premierul Marcel Ciolacu, pare să le fi dat câștig de cauză sindicaliștilor. Sub amenințarea unei greve în Sănătate, pe care Sanitas ar dori s-o declanșeze la 1 februarie 2024, Guvernul a anunțat, imediat după întâlnirea de la Palatul Victoria, că „în ceea ce privește revendicările salariale,s-a căzut de acord asupra unei creșteri a fondului de salarii cu 15 la sută pentru sectorul sanitar, majorare care ar urma să fie implementată în prima jumătate a acestui an”.
Pe de altă parte, „în urma discuțiilor de astăzi cu premierul Marcel Ciolacu, s-a convenit asupra ajustării schemelor de personal și deblocării de posturi în urma unei evaluări a necesarului de personal, cu prioritate în spitalele universitare și în centrele spitalicești județene cele mai aglomerate. Această evaluare va figura, de altfel, pe agenda unei noi întâlniri ce va avea loc săptămâna viitoare și la care vor fi invitați manageri de spitale și ai centrelor spitalicești județene, conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și reprezentanți al ministerelor cu atribuții în această direcție”, a transmis Guvernul României. Întâlnirea la care face referire Guvernul în comunicatul din 25 ianuarie 2024 ar putea fi în ziua de 29 ianuarie. La acel moment, reprezentanți din Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Sănătății ar urma “să prezinte o analiză a anvelopei salariale și a necesarului de personal din Sănătate”.
Cu o zi înaintea rundei de „consultări cu reprezentanții Federației Sanitas”, deci cu liderii sindicali, din 25 ianuarie 2024, premierul Ciolacu anunța că s-a documentat pentru această rundă de negocieri discutând cu „cei de la baza sistemului sanitar”. „Am vrut să-i ascult pe cei de la baza sistemului sanitar – medici, asistente, infirmiere, brancardieri, personal TESA și să aflu cum văd ei rezolvarea situației din acest domeniu. Pentru asta am fost la Spitalul Universitar din București”, preciza șeful Executivului într-o postare pe facebook. Este îndoielnic, însă, cât de relevantă putea fi discuția dintre premier și angajații Spitalului Universitar din Capitală, în condițiile în care cele mai mari probleme din Sănătate, inclusiv cel mai mare deficit de personal medical, nu se înregistrează în București sau în alte municipii ci în localitățile mici, mai ales în mediul rural.
Ceea ce a vrut, poate, premierul a fost să afle în ce măsură „cei de la baza sistemului sanitar” îi vor urma pe liderii sindicali și vor face, într-adevăr, grevă. Un exemplu recent a fost cel de la mitingul fermierilor și transportatorilor, care fusese aprobat să dureze trei zile în fața Palatului Parlamentului, miting la care, efectiv, a fost prezent un singur tractor, adus pe un trailer. Probabil că angajații Spitalului Universitar i-au confirmat premierului că nu mai suportă situația și că sunt dispuși la grevă, din moment ce, la 24 de ore după aceea, adică joi, la întâlnirea cu liderii Sanitas, premierul a fost atât de generos în promisiuni.
În paralel cu revendicările sindicatului Sanitas, care îi grupează pe angajații din spitale, și-au exprimat nemulțumirile și medicii cu cabinete individuale – medici de familie, medici de ambulator și stomatologi. Pe reprezentanții acestor medici i-a primit la negocieri Valeria Herdea, recent numită de premier în funcția de secretar de stat, președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Reprezentanții medicilor ar fi reușit să obțină, pentru anul 2024, modificarea unui proiect elaborat de CNAS și revenirea bugetului pentru decontarea serviciilor cabinetelor la nivelul din anul 2023.
Foarte multe categorii sociale se declară nemulțumite și amenință cu proteste, în ultimele săptămâni. Premierul Ciolacu admite că aceste nemulțumiri ar fi justificate doar că ele s-au acumulat „într-un deceniu”, în condițiile în care el este premier doar de șapte luni. Totuși, în mulți ani din ultimul deceniu, PSD, condus de Marcel Ciolacu, a fost la guvernare.
„Prioritatea mea din aceste zile este să găsesc soluții pentru a corecta inechitățile sociale adunate într-un deceniu. De aceea, am decis să reduc la maximum timpul alocat festivităților oficiale și să mi-l dedic întâlnirilor cu reprezentanții tuturor categoriilor sociale care reclamă asemenea nedreptăți”
Marcel Ciolacu,
Prim-ministru
Valeria Herdea a fost numită de premierul Ciolacu în fruntea CNAS la data de 15 ianuarie 2024. Apoi, Valeria Herdea a avut două zile de negocieri cu reprezentanții medicilor. “Vom continua calea dialogului pentru a asigura stabilitate și echilibru în sistemul medical. Punem în centrul acestui dialog accesul pacienților din România la îngrijiri medicale”, a promis șefa CNAS.
“Am găsit la CNAS o situație complicată, puternic grevată de mișcări de protest în mai multe orașe din România și cu perspectiva iminentă a blocării activității din medicina primară și de ambulatoriu, începând cu data de 1 februarie. Sunt convinsă că putem aborda cu bună credință și înțelepciune toate provocările”
Valeria Herdea,
Președinte CNAS
În ciuda promisiunilor transmise de premier și de noua conducere a CNAS, nu este încă limpede dacă angajații din sistemul sanitar intră sau nu în grevă, la 1 februarie.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!