6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoGermania cumpără o uzină de armament din România. Unul dintre viitorii beneficiari...

Germania cumpără o uzină de armament din România. Unul dintre viitorii beneficiari poate fi Ucraina

O mare companie de armament din Germania, Rheinmetall, care este unul dintre principalii furnizori de echipament militar pentru Ucraina în războiul contra Rusiei, a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni al companiei Automecanica Mediaș, urmând ca uzina de la Mediaș să asigure mentenanța vehiculelor militare ale Ucrainei.

Grupul Rheinmetall, cu sediul la Düsseldorf (Germania), a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni (72.5 la sută) al companiei Automecanica Mediaș, anunțând simultan că uzina din România va avea un rol esențial pentru asigurarea capacității vehiculelor de luptă, de fabricație occidentală, ale Ucrainei. Noua uzină cu capital majoritar german din Transilvania va purta numele Rheinmetall Automecanica SRL.

Cooperarea Rheinmetall cu Automecanica începuse în anul 2022, când cele două firme au deschis o unitate de întreținere și reparații pentru vehicule militare la Satu Mare. Acolo, la Satu Mare, deci aproape de granița cu Ucraina, ar putea fi reparate tancuri și obuziere autopropulsate aflate în dotarea armatei ucrainene. Pe un site intitulat Rebuilding Ukraine, în baza de date care cuprinde firme interesate să susțină Ucraina, apare deja și numele companiei Automecanica Mediaș.

„Prezența Rheinmetall în România înseamnă că forțele dislocate pe Flancul Estic al NATO vor putea conta pe timpi de răspuns mai scurți și pe lanțuri de aprovizionare mai robuste”, a anunțat un comunicat de presă al Rheinmetall, transmis la data de 1 februarie 2024. Compania germană este un furnizor tradițional de tehnică pentru armata Germaniei și a altor țări NATO, fiind, de exemplu, producătorul tancurilor Leopard, dar este și un partener al României, subliniind că a primit din partea României, în decembrie 2023, un contract militar în valoare de 328 de milioane de euro. Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României a confirmat că, în decembrie 2023, Forțele Terestre Române i-au încredințat contractul de modernizare pentru patru sisteme VIFOR, bazate pe tunuri antiaeriene Oerlikon 2X35 milimetri, produse de Rheinmetall AG.

În plus, după ce a început războiul Rusiei împotriva Ucrainei, Rheinmetall a devenit unul dintre furnizorii Ucrainei. Pe Flancul Estic al NATO, Rheinmetall mai are prezențe economice masive în Ungaria și în Lituania.

Alături de aspectele militare și strategice, care sunt foarte importante pentru NATO și pentru Ucraina, sunt importante și aspectele comerciale. Pe termen mediu, Rheinmetall estimează potențialul anual de vânzări al companiei nou achiziționate, cea de la Mediaș, la aproximativ 300 de milioane de euro. De asemenea, Rheinmetall așteaptă să primească, în anul financiar curent, comenzi „în intervalul de trei cifre” de milioane de euro.

Uzina de la Mediaș se înființase în anul 1941, numele inițial fiind Atelierele de Stat pentru Aeronautică Mediaș. Din anul 1962, uzina s-a reprofilat și a trecut la producerea de autovehicule și remorci, atât de uz civil cât și militar, precum și de mașini de construcții și autocisterne.

Ministrul Apărării Naționale al României, Angel Tîlvăr, care a participat în ultimele zile la Conferința de Securitate de la München, s-a întâlnit, la data de 16 februarie, cu Armin Papperger, CEO-ul companiei Rheinmetall AG. „Vreau să felicit Rheinmetall pentru decizia de a deveni membru al familiei industriei de apărare din România, prin achiziția pachetului majoritar de acțiuni al companiei Automecanica Mediaș. Sperăm că această decizie va determina cât mai multe companii din Germania să investească în ţara noastră“, a transmis ministrul Angel Tîlvăr, citat într-un comunicat de presă al MApN.

După ce, în octombrie 2023, președintele Zelenski a efectuat prima lui vizită în România, liderul de la Kiev a mulțumit României și altor țări din estul Europei pentru sprijinul pe care-l oferă Ucrainei împotriva Rusiei. În plus, în anul 2024, Ucraina a difuzat un mesaj video în care mulțumește în mod explicit României pentru sprijinul militar oferit.

”Sunt recunoscător tuturor liderilor, statelor și popoarelor a căror activitate ajută la protejarea ordinii internaționale și garantează mai multă pace și securitate pentru lume. Și le mulțumesc vecinilor noștri din regiune – Turciei, Bulgariei, României și Republicii Moldova – pentru că sprijină securitatea globală”

Volodimir Zelenski,

Președintele Ucrainei

După întâlnirea avută la München cu oficiali ai companiei germane Rheinmetall, ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, și-a exprimat speranța că, prin asemenea înțelegeri de cooperare, „putem să aducem un plus în domenii precum cercetarea şi dezvoltarea, producția de echipamente militare de ultimă generație şi inițierea unor proiecte tehnologice avansate”.

„MApN urmărește constant ca programele de înzestrare să implice, la maximum posibil, industria națională de apărare, care are șansa de a se dezvolta în contextul actual de securitate. O industrie de apărare puternică și adaptată la cerințele mediului de securitate actual și viitor va consolida poziția țării noastre pe plan regional“

Angel Tîlvăr,

Ministrul Apărării Naționale.

MApN a precizat că, în februarie 2024, are în derulare, în diferite stadii, peste 60 de programe de înzestrare pentru toate categoriile de forțe ale Armatei Române.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Zimbrul renaște în Munții României, după mai bine de două secole de absență

Reintroducerea zimbrilor în pădurile din România marchează o reușită importantă în conservarea naturii Zimbrul, unul dintre cele mai emblematice animale sălbatice ale Europei, a revenit...

Sfaturi esențiale pentru închirierea unei mașini în UE: Ce recomandă Centrul European al Consumatorilor

Orice neclaritate privind clauzele contractuale trebuie soluționată, înainte de semnarea contractului de închiriere Centrul European al Consumatorilor din România a publicat o serie de recomandări...

Zimbrul renaște în Munții României, după mai bine de două secole de absență

Reintroducerea zimbrilor în pădurile din România marchează o reușită importantă în conservarea naturii Zimbrul, unul dintre cele mai emblematice animale sălbatice ale Europei, a revenit...
Ultima oră
Pe aceeași temă