Nu se poate observa nicio îmbunătățire a situației mijloacelor de transport ale STB, în urma controlului realizat de protecția Consumatorilor, în ciuda promisiunilor directorului Adrian Criț.
În urmă cu o săptămână, pe 23 martie, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC a prezentat numeroase nereguli grave depistate în urma unui control inopinat în mijloacele de transport în comun ale Societății de Transport București (STB), instituție subordonată Primăriei Capitalei.
În aceste zile, reporterii cotidianului național „România liberă” au verificat mai multe autobuze, troleibuze și tramvaie ale STB, pentru a verifica dacă au fost remediate problemele identificate de ANPC.
Nu sunt semne că STB ar fi luat măsuri în acest sens, în ciuda promisiunilor transmise, la posturile de televizune, directorului general al societății de transport, Adrian Criț.
Validatoare defecte
De exemplu, duminică, 27 martie a.c., în troleibuzul liniei 61, cu numărul de înmatriculare B 01311, ce se deplasa dinspre cartierul Militar către centrul Capitalei, pe lângă lipsa de igienă, ce este evidentă în imaginile surprinse de reporterii cotidianului național „România liberă”, în mijlocul de transport în comun funcționa un singur validator de card de călătorie, cel din fața vehiculului.
În mod normal, validatoarele de carduri de călătorie trebuie verificate în fiecare dimineață, iar mijloacele de transport nu ar trebui să iasă pe traseu, dacă dispozitivele nu funcționează.
Doar STB nu vede problemele
Cotidianul național „România liberă”, a mai prezentat, și în urmă cu mai multe luni, problema validatoarelor de călătorii nefuncționale sau care funcționează cu greutate de pe mijloacele de transport în comun din Capitală și a întrebat Primăria Municipiului București de ce nu sunt schimbate dispozitivele cu vechime de peste zece ani.
Reprezentanții administrației publice locale ne spuneau, la acea vreme, că validatoarele sunt verificate zilnic, iar cele vechi nu sunt schimbate pentru că nu există momentan un buget în acest sens.
Iată, probleme legate de validatoarele de călătorie, cât și cele legate de lipsa curățeniei și de numeroase defecțiuni apărute la mijloacele de transport în comun de suprafață persistă.
Tot „România liberă” arăta, în vara anului trecut, cum numeroase mijloace de transport în comun ale STB, în mod deosebit troleibuze, au rămas blocate pe trasee, din cauza unor defecțiuni și au necesitate intervenția autospecialelor societății.
Astfel de evenimente au continuat și în acest an.
Practic, nu doar cei care utilizează mijloacele de transport ale STB sunt afectați de aceste probleme, ci și ceilalți participanți la trafic, care rămân blocați pe străzi din cauza avariilor apărute la troleibuze, autobuze și tramvaie.
Câteva dintre neregulile importante constatate de echipele de control al ANPC au fost de ordin tehnic, respectiv prezenţa unor uşi care nu se închideau complet, fără etanşeizare, lipsa mânerelor de susţinere sau prezenţa unor mânere deteriorate, fără protecţia de PVC, în pericol de a se rupe sau fiind imposibil de dezinfectat, existenţa linoleumului deteriorat de pe pardoseală – cu bucăţi lipsă sau dezlipite şi ridicate, punând în pericol călătorii, lipsa rampelor de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, funcţionarea precară a instalaţiilor de ventilaţie sau încălzire în mijloacele de transport în comun.
S-au descoperit, de asemenea, deficienţe de igienă şi întreţinere, precum neigienizarea totală sau parţială a incintelor mijloacelor de transport în comun, utilizarea unor substanţe ineficiente pentru igienizare sau utilizarea unor ustensile vechi, deteriorate şi neigienizate pentru curăţarea mijloacelor de transport.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!