2.6 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăÎncepe mica privatizare

Începe mica privatizare

Fondul pregătit de Guvern pentru finanţarea proiectelor majore de investiţii va fi constituit din acţiunile minoritare ale statului la companii, dar şi dintr-un aport în numerar al CEC Bank şi, cel mai probabil, din banii obţinuţi anterior din privatizări şi plasaţi de Trezorerie în conturile Băncii Naţionale.

 

Noul instrument de investiţii al statului va fi de-numit „Fondul Român de Investiţii” şi va prelua în portofoliu, în maximum două luni de la constituire, participaţiile minoritare ale statului, conform proiectului de lege privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului, scrie Mediafax. Pe de altă parte, actualul deţinător al titlurilor minoritare, AVAS, a anunţat că vrea să scoată la vânzare în acest an 13 din cele 18 pachete majoritare rămase în portofoliu şi 90 din cele 367 de pachete minoritare, sperând să obţină venituri din această activitate de 260,9 milioane lei (aproximativ 63 milioane euro).

Proiectul de buget de venituri şi cheltuieli al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului din acest an, care nu a fost deocamdată aprobat şi care va fi discutat de Guvern săptămâna viitoare, prevede venituri de 395 milioane lei anul acesta.

Veniturile din privatizare totalizează 260,9 milioane lei, iar cele din activitatea de valorificare (încasări din valorificarea activelor bancare, a creanţelor comerciale şi a celor preluate de la Ministerul Finanţelor şi de la Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate, totalizează 87 milioane lei. 

Lucian Davidescu
Lucian Davidescu
Lucian Davidescu, sef departament
Cele mai citite

Propunerea lui Trump pentru pace în Ucraina. Ce se întâmplă cu aderarea la NATO

În public și în privat, consilierii lui Donald Trump fac propuneri pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Din afirmațiile lor, reiese că autoritățile...

Călin Georgescu vrea schimbarea Constituției

Candidatul independent la prezidenţiale, Călin Georgescu, a afirmat, miercuri, că în cazul în care ar deveni şef al statului, ar lua în calcul un...

Italia a despăgubit în premieră victime ale crimelor naziste

Italia a plătit pentru prima dată despăgubiri victimelor crimelor de război naziste, dându-le 800.000 de euro moștenitorilor unui bărbat ucis într-un masacru civil din...
Ultima oră
Pe aceeași temă