A trebuit sa vina o criza financiara internationala de proportii pentru a se putea spera ca sistemul bancar din Romania – altfel strain aproape in integralitatea sa – va tinde spre o asezare normala, in firea lucrurilor pentru un sistem bancar, si nu ca intr-o anexa de vara dintr-o tara bananiera.
Inca acum – inainte ca profundele turbulente financiare internationale sa inceapa a-si face efectele – in asa-numitul sistem bancar din Romania ("asa-numit" pentru ca nu are trasaturile unui adevarat sistem bancar) nu exista de fapt concurenta (oricum, nu aceea din care si clientii sa se aleaga cu ceva), nu se respecta vechiul adagiu bancar "depozitele sunt sursa creditelor", nu guverneaza dobanda si sistemul insusi nu poate fi condus prin dobanzi, iar banca centrala, indeosebi prin pozitia de debitor net la care este constransa, reprezinta un fel de remorca cu staif a bancilor straine din sistem, care mereu o sunteaza daca masurile luate nu corespund intereselor lor.
Criza financiara internationala va incepe sa corecteze toate aceste aiureli indeosebi prin faptul ca finantarea ieftina din afara – baza expansiunii vertiginoase a bancilor straine din Romania si explicatia ultima a tuturor mentionatelor disfunctii – nu numai ca se va scumpi (si nu se stie deocamdata cat de rentabila va mai fi), dar pana una-alta se va si subtia fizic.
Banul, care baltea prin Occident din cauza superbancarizarii si saturatiei pietei ce oferea potential slab de crestere a creditarii, era varsat de societatile-mama filialelor si sucursalelor lor din tari ca Romania, unde, din cauza gradului inca scazut de bancarizare si a potentialului ridicat de creditare, putea fi lesne angrenat in mecanismul de a face pui. Pentru dezvoltare, bancile straine din Romania nu aveau nevoie de banul din economia din Romania. Acesta era pur si simplu ignorat. Puteau deci practica dobanzi la depozite chiar sub rata inflatiei si oricum foarte mici, in comparatie cu dobanzile la credite, ceea ce oferea posibilitati de profituri imense, neuzuale, de tip capitalism salbatic. Mai rau, nu exista de fapt concurenta. Nefiind o adevarata batalie pentru resurse, iar profiturile fiind oricum asigurate, bancile se puteau intelege, ca sa spunem asa, "din ochi" (nu aveau nevoie sa negocieze incriminabile carteluri) in privinta nivelului comisioanelor si dobanzilor la credite, pe seama clientilor. Trai nineaca pentru bancile straine in Romania! Intre banci, singura concurenta in Romania era pentru cota de piata. Inutil de semnalat implicatiile pe linia descurajarii economisirii si exacerbarii consumului pe datorie, dar fara acoperire. Fara acoperire nu foarte economica, adica in productie, ci in sine, adica in privinta solvabilitatii!
In conditiile crizei financiare, lichiditatile slabesc si resursele disponibile sunt indreptate sa apere redutele principale, indeosebi din tarile de origine ale multinationalelor bancare. Pomana finantarii cvasi pe gratis intarca pentru bancile locale straine. Acestea vor fi puse de insesi staff-urile multinationalelor din care fac parte sa genereze aceleasi profituri de pana acum, dar folosind bani locali.
Interesul pentru banul disponibil in Romania creste subit. Nu intamplator, pentru prima data, incercarile disperate ale BNR de a tempera creditarea fara noima prin majorarea dobanzilor au fost urmate de bancile comerciale straine prin cresteri ale dobanzilor nu doar la credite, ci si la depozite. Se incearca a se practica dobanzi care sa depaseasca si inflatia prognozata! Mai sa fie! Parca n-am fi in Romania! Evident, va mai curge insa mult pe apa sambetei pentru a ajunge sa se respecte si in Romania adagiul bancar amintit, dar macar ar urma sa se inainteze intr-o directie normala, si nu in cea inversa de pana acum!
Batalia pentru resurse abia incepe. si numarul bancilor din sistem va scadea ca urmare a fuziunilor si achizitiilor. Viitorul nu suna bine pentru bancile mici, care ar dori sa ramana de sine statatoare.
In orice caz, vor exista conditii pentru ca guvernabilitatea dobanzii sa-si ocupe locul in sistem. Pana acum existau situatii cand mai degraba cursul monedei decat dobanda in sine influenta comportamentul sistemului.
si daca sistemul bancar ar urma sa inainteze spre normalitate, atunci si banca centrala ar putea sa-si ia locul de dirijor intr-o orchestra care il urmeaza si nu il caroteaza. Cu pozitia de pana acum de debitor net in sistem, BNR, in ciuda eforturilor sale, nu putea fi un asemenea dirijor, pentru ca orchestra canta la alta partitura. Previzibila noua pozitie a BNR, de creditor net in sistem – deci dependenta sistemului de resursele de ultima instanta puse la dispozitie de banca centrala –, va introduce o aceeasi partitura si pentru orchestra, astfel incat dirijorul sa poata spera ca este urmat prin semnalele baghetei-dobanda pe care le va da.
