Banca Românească a anunțat că va reduce dobânzile pentru clienții cu credite în franci elvețieni cu peste 0,8% prin aplicarea indicelui LIBOR începând din 26 ianuarie.
Potrivit unui comunicat al instituției, această reducere se va aplica până la următoarea dată de actualizare a dobânzilor pe baza indicelui LIBOR, conform condițiilor contractuale.
A patra bacă prezentă pe piața din românia care a decis reducerea dobânzilor la creditele în franci elvețieni a fost Millennium Bank. Acesta a adoptat o soluţie similară OTP Bank, iar din 23 ianuarie aplică o reducere temporară cu 1,5 puncte procentuale a marjei ratei de dobândă la toate creditele contractate în franci elvetieni, vreme de trei luni.
A treia bancă prezentă pe piața din România care a redus dobânda pentru creditele contractate în franci elvețieni este Raiifeisen Bank. Insituția a anunțat, prin intermediul unui comunicat emis miercuri dimineața, că resetează anticipat cu 5 luni dobânda, potrivit ultimei scăderi anunțate de Banca Centrală a Elvetiei, de 0,5%.
Măsura anunțată de Raiffesen Bank a intrat în vigoare începând de vineri, 23 ianuarie, chiar dacă acest lucru era programat abia în luna iunie.
OTP Bank Romania a fost prima bancă ce a anunțat că reduce marja de dobândă, cu până la 1,5 puncte procentuale vreme de trei luni pentru creditele contractate în franci elvețieni cu dobândă variabilă.
Ulterior, și Volksbank a anunțat că va îngheța cursul de schimb pentru francul elvețian la nivelul de 3,80 de lei pentru plata următoarelor trei rate lunare datorate de clienții care au contractat credite în această monedă. Măsura a intrat în vigoare începând cu data de 20 ianuarie și va fi menținută până pe 17 aprilie.