-2.2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăÎn zbor: Cât de confortabilă este la clasa economică?

În zbor: Cât de confortabilă este la clasa economică?

În ciuda faptului că abia depăşiseră criza, mai multe companii europene au început să investească în flota de aeronave, fie prin reînnoirea ei, fie prin modificări ale interioarelor avioanelor sau schimbarea meniurilor la bord.

Air France, KLM, Alitalia, Lufthansa şi Austrian Airlines au ales să schimbe scaunele de la bordul aeronavelor sale cu unele care să ofere pasagerilor mai mult confort, iar unele companii au ales să introducă, pentru anumite rute, şi o clasă intermediară „Economy Premium”.

De asemenea, anumite companii au „redecorat” şi clasa economică cu scaune noi, mai confortabile.

Primul pas a fost făcut de Air France, care a introdus din toamna lui 2009 clasa Premium Voyageur pentru zborurile sale transatlantice. Este vorba de o clasă intermediară între cea Business şi Economy (denumită de Air France Voyageur).

Scaunele situate în această clasă sunt asemănătoare cu cele din clasa Business, cu 20% mai mari (lăţimea fiind cuprinsă între 87 şi 97 cm) şi oferind cu 20% mai mult spaţiu pentru picioare decât cele din clasa Voyageur (până la 48 de cm).

Această clasă are doar trei rânduri a câte şase scaune – grupate câte două. Scaunele sunt ergonomice, lunând forma corpului pasagerului, crescând astfel confortul acestuia pe tot parcursul călătoriei.

Fotoliile se pot înclina până la 123 de grade, pasagerul putând astfel dormi liniştit. Fiecare călător în această clasă are la dispoziţie şi un ecran cu o diagonală de 26 cm, navigarea prin meniul computerului făcându-se dintr-o telecomandă încorporată într-unul din bratele fotoliului.

În martie 2010, Air France a decis să introducă această clasă intermediară şi pe zborurile sale mai scurte, între destinaţii europene şi între Europa şi ţările din nordul Africii.

La începutul acestui an Air France a introdus în flotă aparate de tip Boeing 777-300ER (Extended Range), configurate în trei clase: Business, Premium Voyageur şi Voyageur.

O noutate constă în prezenţa unui port USB, pentru fiecare scaun indiferent de clasă, cu ajutorul căruia călătorii îşi pot reîncărca diverse dispozitive electronice sau pot cupla un stick USB propriu de pe care pot viziona filme sau asculta muzică.

KLM a introdus tot din toamna lui 2009 un nou produs pentru pasagerii care vor mai mult confort decât în clasa economică, pentru început tot pentru zborurile intercontinentale (de lung curier).

Chiar înainte de zona economică a aeronavei se află rândurile cu scaune din Economy Confort Zone, acestea fiind ca şi cele din clasa economică oferind însă mai mult spaţiu pentru picioare (cu 7 – 10 cm mai mult, în funcţie de aeronava cu care se efectuează zborul) şi un grad mai mare de înclinare.

Pentru un astfel de loc pasagerul va plăti 60 – 150 de euro/segment în plus faţă de preţul de achiziţie a biletului.

Pasagerii care călătoresc pe rutele europene ale KLM pot opta doar pentru locuri cu mai mult spaţiu pentru picioare – până la 97 cm, faţă de 79 cm cât este spaţiul oferit de regulă în clasa economică.Preţul este de 20-30 de euro pentru fiecare zbor. Diferenţele de preţ sunt date de durata zborului, preţul mai mare fiind valabil pentru zborurile cu cel mai mare timp de zbor.

După ieşirea din criza financiară, prin privatizare, compania italiană Alitalia a început un proces de schimbare a flotei sale, destul de îmbătrânită faţă de alte companii concurente europene. Pentru zborurile intercontinentale, Alitalia a introdus în flotă aeronave Airbus 330 configurate în trei clase: Magnifica Business Class, noua Classica Plus (Economy Premium) şi Classica (Economy).

Premiera pentru Alitalia a constituit-o clasa intermediară, Classica Plus, cu 21 de locuri ce oferă mai mult spaţiu pentru picioare (96,5 cm – cu 25% mai mult spaţiu decât la clasa economică) şi cu 20% mai late decât în cazul clasei inferioare.

Scaunele se pot înclina la un unghi de 120 de grade. Fiecare pasager beneficiază de propriul ecran video, cu o diagonală de 26cm, iar fiecare scaun este dotat cu un port USB care poate servi atât la încărcarea telefonului mobil, cât şi pentru a rula conţiunut propriu – muzică sau video – de pe un stick de memorie propriu.

În ceea ce priveşte flota de aeronave pentru zboruri scurte şi medii – formată din aeronave Airbus 320 şi Airbus 321 – Alitalia a schimbat în întregime designul cabinelor, optând pentru scaune ergonomice subţiri, cu tapiţerie din piele şi cu ecrane video pentru fiecare pasager.

Lufthansa – record de avioane reconfiguare

32.000 de scaune. Acesta este bilanţul procesului de modernizare a cabinelor aeronavelor Lufthansa ce efectuează zboruri de durată scurtă şi medie.

Compania germană, şi una dintre cele mai mari cinci companii din lume ca număr de pasageri transportaţi, a reuţit ca în decurs de numai un an să schimbe interiorul a peste 180 de aeronave din flota sa.

Proiectate de compania Recaro, noile scaune din clasa economică, vin cu un spărat mult mai subţire, dar mult mai confortabil decât la vechile scaune şi sunt ergonomice, luând forma corpului pasagerului, acesta beneficiind astfel de un confort sporit.

De asemenea, procesul de înlocuire a scaunelor a permis companiei Lufthansa să mai adauge câte două rânduri în fiecare avion, crescând asfel capacitatea de zbor pe zeci de rute, totalul noilor scaune adăugate fiind cât numărul de locuri din 12 aeronave Airbus 320 – aproximativ 2000.

De asemenea, pentru a răspunde pasagerilor care îşi doresc mai mult spaţiu pentru bagajul de mână, scaunele au fost „redesenate” în aşa fel încât o valiză de dimensiune mică spre mediu să poată fi aşezată fără probleme în spaţiul de sub scaun oferind, în acelaşi timp, călătorului să aibă suficient spaţiu pentru picioare.

În ciuda numărului de locuri adăugate în plus pentru fiecare aeronavă reconfigurată, datorită materialelor folosite în construcţia scaunelor, greutatea aeronavelor a scăzut destul de mult, chiar cu 300 kg în cazul avioanelor Boeing 737, oferind astfel şi un consum mai mic de combustibil.

Austrian Airlines, compania deţinută de Lufthansa, a optat şi ea pentru înlocuirea scaunelor, pe principiul companiei germane.

Astfel, scaunele sunt mai uşoare cu 3 – 5 kg fiecare, iar în fiecare aeronavă au mai fost adăugate, în medie, cinci noi locuri (un rând în plus). Noile scaune sunt disponibile în 32 de aeronave – Boeing 737 ţi Airbus 319/320.

Scaunele au fost realizate de aceeaşi companie ca şi în cazul Lufthansa, Recaro. Procesul de înlocuire a scaunelor de la bordul aeronavelor Austrian Airlines va continua până

Cele mai citite

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă