2005 a consemnat un nou record nu numai in ceea ce priveste agravarea balantei comerciale si, prin implicatie, a deficitiului de cont cu-rent extern, dar si in privinta im-porturilor alimentare. Acestea au ajuns la circa 2 miliarde de euro, ceea ce echivaleaza cu aproape o treime din contributia agriculturii la formarea PIB-ului romanesc, respectiv din produsul celor aproape 40 de procente din forta de munca a tarii ocupata in agricultura. Importurile alimentare au crescut in 2005 cam cu o cincime, punand in continuare in umbra exporturile alimentare, care, trebuie sa recunoastem, s-au miscat ceva mai bine decat in anii anteriori. Deficitul pe acest segment al comertului exterior s-a extins insa pe mai departe, urcand la circa 1,3 miliarde euro.
Lucrurile marcheaza o deteriorare continua, in masura in care acum doi ani, in 2003, fotografia la sfarsitul anului respectiv era in aceiasi parametri cifrici, dar in dolari! Acum este in euro, deci la dimen-siuni absolute mai mari, avand in vedere mentinerea diferentei de curs dintre dolar si euro in momentul evaluarilor.
Factura alimentara la import este in continuare in cursa cu cea energetica. Iar in 2005, daca nu ar fi fost cresterile fulminante de preturi la petrol si gaze naturale pe pietele internationale, importurile alimentare nu ar fi fost departe, in cazul Romaniei, de cele energetice.
Romania, importator net de produse alimentare, constituie o plasare sub semnul neuzualului doar in raport cu o ipotetica pozitie a Romaniei in plan agricol international, si nu in raport cu situatia reala a economiei romanesti! Privind la rece si nu emotional, Romania nu este o exceptie, ci confirma o regula: tarile subdezvoltate (si Romania este, ne place, nu ne place, o tara subdezvoltata) sunt, din motive de slaba competitivitate a produselor agroalimentare, importatoare nete si nu exportatoare nete, adica importa mai mult decat exporta astfel de produse.
Romania, nu de azi, de ieri, importa mai mult decat exporta produse alimentare! Odata scoasa de sub clopotul izolarii si aruncata in competitia internationala prin liberalizarea comertului exterior din 1990, era inexorabil ca agricultura romaneasca sa fi dat in nas, mai devreme sau mai tarziu, din cauza lipsei de competitivitate. Liberalizarea comertului exterior dupa 1990 era absolut normal sa produca o crestere abrupta si masiva a importurilor la acele sortimente alimentare care nu se produc in general sau sezonier in Romania (precum tropicale sau alte fructe), importuri interzise practic pana atunci. In ce priveste insa restul alimentelor, ceea ce s-a intamplat in domeniul importurilor s-a datorat aproape exclusiv diferentelor de competitivitate.
Agricultura romaneasca este profund ineficienta, atat din cauza faramitarii exploatatiilor agricole, cat si din cauza costului extrem de ridicat a tot ceea ce reprezinta aport al industriei in cadrul produselor agricole (ingrasaminte, lucrari agricole, echipamente etc.). Doar costul infim al fortei de munca agricole in Romania mai face ca unele produse agroalimentare romanesti sa tina pasul concurential cu produse straine.
Tragedia lipsei de competitivitate a produselor agroalimentare romanesti este pusa insa in evidenta nu atat de tendintele la import, ci mai degraba de prabusirea exporturilor de produse agroalimentare. Nivelul acestora este cu mult sub cel consemnat anual inainte de 1989. Cea mai probabila explicatie este ca in trecut Romania reusea sa vanda sub costuri respectivele produse – fapt greu evidentiabil in conditiile inconvertibilitatii monedei nationale -, dar un asemenea lucru a devenit mereu mai dificil in conditiile liberalizarii preturilor si comertului exterior, convertibilizarii leului si desprinderii din devalmasie a producatorilor si comerciantilor cand au iesit la iveala treptat si n-au mai putut fi ignorate raporturile pret-costuri, iar pierderile la export, daca existau, n-a mai avut cine sa le finanteze.
Pozitia Romaniei de importator net de produse agroalimentare se va accentua in contextul apartenentei la Uniunea Europeana. In majoritatea lor – dar, fara vreo exagerare, in majoritatea lor – producatorii romani din indiferent ce domeniu al culturilor agricole sau zootehniei, vor fi scosi din joc, inclusiv de pe propria piata. In prezent, de exemplu, doar cateva procente din producatorii de mezeluri si lactate lucreaza dupa norme europene, potrivit estimarilor Agentiei Veteri-nare pentru Siguranta Alimentara. Si doar o mica parte din producatorii actuali cauta, prin investitii, sa se pregateasca pentru a face fata conditiilor care vor veni, in timp ce circa 60% din unitatile de prelucrare a laptelui si 80% din cele de procesare a carnii risca sa-si puna lacat la poata la data intrarii Romaniei in Uniunea Europeana. In Cehia si Polonia, unde situatia era de departe mai buna decat in Romania, rata de disparitie a fost, in contextul intrarii in Uniunea Europeana, de cel putin 30%.
