30.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIMM-urile cer mentinerea cotei unice

IMM-urile cer mentinerea cotei unice

» Patronii reuniti in Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii considera ca prin eliminarea cotei unice ar pierde nu numai salariatii, ci si statul.

» Acestia spun ca principalele avantaje sunt eliminarea dublei impuneri a economiilor si a investitiilor si cresterea substantiala a veniturilor bugetare.

Patronii reuniti in consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) au tras ieri un semnal de alarma cu privire la posibila eliminare a cotei unice de 16%, prin strategia postaderare, la cererea sindicatelor si a unor partide politice care au atacat acest impozit inca din 2004. "Foarte multe voci din cadrul sindicatelor sustin ca aceasta cota unica este defectuoasa", a declarat vicepresedintele Consiliului, Florea Parvu. Intreprinzatorii se impotrivesc acestor voci si solicita mentinerea cotei unice, in vederea dezvoltarii economice si a crearii de noi locuri de munca. "Aplicarea acestui tip de impozit nu este favorabila doar patronatelor, ci si salariatilor, carora li se ofera venituri nete lunare mai mari", a spus Ovidiu Nicolescu, presedintele CNIPMMR. El a refuzat sa nominalizeze partidele care cer eliminarea cotei.

Avantajele impozitului de 16%
Patronatele au inventariat cele mai importante avantaje ale cotei unice. Astfel, aceasta elimina dubla impunere a economiilor si a investitiilor si creste substantial veniturile bugetare. "Avand in vedere ca formele de venit sunt taxate in mod egal si numai o singura data, oamenii sunt liberi sa aleaga orice investitie pe care o considera profitabila, astfel incat, prin intermediul instrumentelor fiscale, economia poate functiona ca potential maxim", a spus Florea Parvu. Totodata, cota de 16% vine in sprijinul persoanelor cu venituri reduse (printr-un sistem de deduceri foarte eficient) si reduce evaziunea fiscala. "In conditiile in care sistemul fiscal este unul simplu si eficient, efectul psihologic pe care il are reducerea cotei face ca oamenii sa procedeze la achitarea datoriilor fata de stat in mod rapid si corect. Acestia nu mai sunt tentati de cautarea unor metode complicate care sa le faciliteze micsorarea bazei impozabile, deoarece costul acestor activitati se poate ridica in unele cazuri peste cota de impozit care trebuie platita", au aratat intreprinzatorii. Ei au subliniat ca sistemul de impozitare progresiva a salariilor ar crea din nou premise puternice pentru mutarea veniturilor pe canale mai putin taxate. Patronii au subliniat ca, gratie cotei unice, se reduc cheltuielile de administrare fiscala, iar birocratia scade. "Cota unica reduce timpul si numarul formularelor care trebuie completate pentru achitarea obligatiilor fata de stat. Ea ofera o mai mare transparenta sistemului fiscal intrucat asigura posibilitatea oricarui contribuabil sa-si calculeze marimea obligatiilor fiscale si sa inteleaga intreg mecanismul de impunere", au explicat reprezentantii patronilor. Nu in ultimul rand, cota unica dezvolta un mediu foarte atractiv pentru intreprinzatori. Rezultate pozitive in urma aplicarii cotei s-au inregistrat inca din primul trimestru al anului 2005, cand incasarile la bugetul de stat au crescut cu 2.819,3 miliarde lei.
Evolutii pozitive si in alte tari
Intreprinzatorii au aratat ca toate tarile in curs de dezvoltare care au adoptat pana acum cota unica au avut numai de castigat. Estonia a introdus o rata unica de impozitare de 26% in 1994, ceea ce a condus la o crestere economica medie anuala de 5,2%; ulterior, cota a fost diminuata la 20%. In 1997 si Letonia a adoptat o cota unica de 25%. Rusia, care a adoptat in 2001 o cota unica de 13%, s-a remarcat printr-o evolutie economica spectaculoasa. Intrarile la buget obtinute din impozitarea veniturilor persoanelor fizice au inregistrat o crestere reala in ruble de 28%. In 2002 impozitele pe venit au insumat 357,1 miliarde ruble, fata de numai 255,5 miliarde ruble in 2001. In 2004 si Slovacia a adoptat o cota unica de 19%. La randul ei, Ucraina a introdus cota unica de 13%. z

CONSECINTE
» CAt ar pierde salariaTii?
Daca acest impozit s-ar elimina, salariatii ar pierde parti consistente din venitul lor lunar. Astfel, o persoana care castiga 3.000 de lei brut ar pierde 331 lei net prin eliminarea cotei. Un salariat care castiga 1.500 lei brut ar incasa cu 79 lei net mai putin. Pentru alte transe de venituri pierderile nete sunt urmatoarele: 430 lei – la un venit de 3.500 lei brut; 729 lei – la 5.000 lei brut; 7 lei – la 500 lei brut si 629 lei – la 4.500 lei brut.

Cele mai citite

Germania și Franța cer amânarea controalelor biometrice la frontierele UE, invocând riscul de haos pentru călători

Germania și Franța au notificat Comisia Europeană că noul sistem de controale biometrice la frontierele Uniunii Europene nu este pregătit pentru implementare, relatează Financial...

Volkswagen își revizuiește din nou prognozele anuale din cauza performanțelor slabe și a condițiilor economice dificile

Volkswagen a anunțat vineri o revizuire negativă a previziunilor sale anuale, marcând a doua ajustare în mai puțin de trei luni. Această decizie a...

Klaus lovit de drona Ghinion

Bomba zilei vine de unde nu te-ai fi așteptat, având în vedere recentele derapaje ale justiției. Da, din partea Înaltei Curți de Casație...
Ultima oră
Pe aceeași temă