7.6 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăHidroelectrica a vandut 17 centrale mici

Hidroelectrica a vandut 17 centrale mici

Hidroelectrica a vandut companiei austriece Wienstrom GmbH un numar de 17 microhidrocentrale din bazinele raurilor Moldova, Dorna, Gurghiu, Oltet, Negrisoara, valoarea tranzactiei fiind de 28 milioane euro, a informat compania.
Cele 17 microhidrocentrale au o putere de generare a energiei electrice de 10,58 MW, acestea fiind vandute prin licitatii deschise cu strigare, derulate in perioada 9-13 iunie. Potrivit companiei, dosarele de prezentare au fost achizitionate de 31 de firme, din care numai noua au depus documentatia pentru participarea la licitatii.

Hidroelectrica mai are in portofoliu 69 de microhidrocentrale, acestea urmand sa fie vandute pana la inceputul anului 2009. Urmatoarea licitatie va fi organizata cel mai probabil in luna septembrie.
Hidroelectrica a mai privatizat, in perioada 28 ianuarie-29 februarie, 16 microhidrocentrale (MHC), pentru care a obtinut peste 40,7 milioane lei, echivalentul a circa 11 milioane de euro.

Cele mai citite

Vladimir Putin cere cooperarea Chinei în domeniul inteligenței artificiale

Exporturile de microcipuri către Rusia au fost suspendate de principalii producători globali Președintele rus Vladimir Putin a cerut Guvernului și Sberbank, principala instituție financiară care...

Avertizări meteo: Cod portocaliu de viscol și Coduri galbene de vânt puternic în mai multe județe

Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de viscol, valabilă până vineri dimineața, în zone montane din zece județe. Potrivit ANM, în intervalul 2 ianuarie,...

Rolex majorează prețul ceasurilor cu până la 8%

În 2025, Rolex a început anul cu o creștere semnificativă a prețurilor pentru unele dintre cele mai populare modele ale sale, influențată de creșterea...
Ultima oră
Pe aceeași temă