20 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăGuvernul arată băţul primăriilor cu datorii dar le oferă un morcov prin...

Guvernul arată băţul primăriilor cu datorii dar le oferă un morcov prin Trezorerie

Guvernul „rău” se burzuluieşte la autorităţile locale şi le cere să-şi reducă arieratele cu 85% în următoarele două luni, altfel au conturi blocate. Guvernul „bun” se oferă să le furnizeze banii necesari, la dobânda de politică monetară.

Oficial, măsura face parte din pachetul convenit cu FMI sub deviza „ce n-am fost în stare în ani, va fi floare la ureche în 5 luni”. Autorităţile locale care înregistrează arierate la 31 ianuarie vor fi obligate să reducă volumul datoriilor cu cel puţin 85% în următoarele două luni, până la 31 martie, în caz contrar Trezoreria va limita plăţile din contul acestora (cu excepţia plăţilor pentru achitarea salariilor, stingerea arieratelor, a cheltuielilor cu hrana din instituţiile de asistenţă socială). Decizia este motivată de Guvern prin necesitatea deblocării activităţii furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări care au de recuperat bani de la autorităţile administraţiei publice locale şi încadrarea în prevederile acordului stand-by dintre România şi FMI.

Misiune imposibilă? De unde vor face rost autorităţile locale, multe înglodate în datorii, de sumele necesare-800 miioane lei lper total? Soluţia o oferă tot Guvernul-administraţia locală va avea posibilitatea să se împrumute din Trezorerie cu suma necesară achitării arieratelor, cu obligaţia de a începe rambursarea, în tranşe lunare egale, în luna imediat următoare după contractarea împrumutului. Coincidenţă, suma pusă la dispoziţia primăriilor cu datorii este egală cu valoarea arieratelor-800 milioane lei-provine din vărsămintele din privatizare, iar creditele se acordă pe 5 ani, la dobânda de politică monetară (5,255), cu derogare de la legea finanţelor publice locale (pentru un scop nobil-respectarea angajamentelor faţă de FMI- se va putea depăşi limita legală de îndatorare). În cazul nerespectării acestui grafic de rambursare, unităţile teritoriale ale Trezoreriei vor fi de asemenea autorizate să nu opereze plăţi din conturile unităţilor, cu excepţia plăţilor pentru achitarea drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente acestora, pentru stingerea arieratelor, precum şi pentru achitarea cheltuielilor cu hrana persoanelor din instituţiile de asistenţă socială şi a celor din instituţiile de sănătate, respectiv pentru plata serviciului datoriei aferente împrumutului contractat.

Pentru neplata la termen a ratelor scadente şi a dobânzilor de plătit la împrumutul acordat va fi calculată o dobândă de întârziere, la nivelul dobânzii prevăzute în Codul de procedură fiscală, pe zi de întârziere, până la data stingerii obligaţiei. Dobânda de întârziere reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului. După reducerea volumului de arierate cu 85% în maximum două luni, autorităţile locale trebuie să diminueze lunar volumul datoriilor cu cel puţin 3%-5%, calculat la soldul lunii anterioare, sub sancţiunea sistării fondurilor centrale din impozitul pe venit şi din alte surse bugetare.

Modul în care decizia Guvernului a fost împachetată pentru media seamană cu scenografia pentru timbrul de mediu. Atunci, comunicatorii au subliniat că, faţă de taxa de mediu, posesorii de automobile, vor plăti cu 60-90% mai puţin pentru maşinile Euro 1,2 şi non-euro, în timp ce pentru Euro 3 şi 4 taxele cresc în medie cu 10%. „Ieftinirea” aprentă s-a dovedit de fapt scumpire, Guvenul urmând să adune per total mai mulţi bani, potrivit estimărilor Consiliului fiscal, din suplimentul de taxă aplicat celor mai tranzacţionate maşini. În acest caz, „fermitatea” arătată solicitând primăriilor să-şi plătească rapid arieratele, maschează graba acordării ununi împrumut din bani publici, chiar şi pentru unităţile administrative deja supra-îndatorate.

Cele mai citite

Dr. Radu Țincu trage un semnal de alarmă asupra poli-adicției la tineri și lansează cartea „Învinge dependența”

Fenomenul poli-adicției, adică dependența multiplă de substanțe și comportamente, devine tot mai prezent în rândul tinerilor din România, avertizează dr. Radu Țincu, unul dintre...

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...

Lui Nicușor Dan „i se rupe-n cot”… haina, de la cât semnează

Primarul general al Capitalei a mărturisit că a rupt 6 sacouri de la câte documente semnează Funcția de primar general îl pune la cheltuieli neprevăzute...
Ultima oră
Pe aceeași temă