Guvernul a modificat legea privind stimularea absorbtiei fondurilor SAPARD astfel ca si autoritatile centrale sa poata beneficia de Fondul de garantare a creditelor pentru realizarea proiectelor din cadrul Programului SAPARD. Prin masura din Programul SAPARD denumita „Imbunatatirea structurilor in vederea realizarii controlului de calitate, veterinar si fitosanitar, pentru calitatea produselor alimentare si pentru protectia consumatorilor” se da posibilitatea ca si laboratoarele judetene sa aiba acces la aceste fonduri, deoarece in timpul inundatiilor din anul 2005 au murit multe animale si pasari si au aparut focare de pesta porcina clasica si focare de gripa aviara. Autoritatile locale vor putea aplica masuri de combatere a focarelor de pesta porcina clasica si gripa aviara, de gestionare a situatiilor de urgenta si de crestere a numarului de probe si analize in cadrul laboratoarelor. Guvernul a mai aprobat reactualizarea si/sau intocmirea noilor documentatii tehnice pentru infrastructura tehnico-edilitara din zonele afectate de inundatiile din perioada aprilie-septembrie 2005. Proiectele sunt cuprinse in cadrul masurii 2.1 „Dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii rurale” din Programul SAPARD, iar cofinantarea din partea Uniunii Europene creste de la 75 la suta la 85 la suta, in timp ce cofinantarea privata scade de la 50 la suta la 25 la suta din valoarea eligibila a proiectului. Beneficiarii sunt consiliile locale comunale si asocierile cu statut juridic intre consiliile locale comunale din satele cu grad de afectare mai mare de cinci la suta. Decontarea studiilor de fezabilitate este prevazuta in bugetul Ministerului Agriculturii.