Finalizarea celui de-al doilea terminal de călători la Aeroportul Henri Coandă a dat ocazia premierului Emil Boc să anunţe că Romnia este pregătită pentru aderarea la Schengen.
„Noul terminal al Aeroportului Henri Coandă demonstrează că suntem pregătiţi pentru aderarea la Schengen”, a declarat premierul Emil Boc.
De asemenea, Traian Igaş, ministrul de interne, aşteaptă ca Bruxelles să dea undă verde aderării la Schengen.
Construcţia noului terminal, cu o suprafaţă de 16.600 metri pătraţi şi 24 de porţi de îmbarcare, a presupus o investiţie de 60 milioane euro, finanţarea fiind asigurată din sursele proprii ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti şi din credite interne.
Terminalul a fost proiectat pentru a răspunde şi cerinţelor impuse de aderarea României la Spaţiul Schengen, iar numărul pasarelelor de îmbarcare/debarcare a crescut de la 5 la 14 unităţi.
Premierul Emil Boc a participat, marţi, împreună cu miniştrii Transporturilor şi Internelor, la inaugurarea celui de-al doilea terminal pentru călători al Aeroportului Henri Coandă-Otopeni, iar prima aeronavă sosită la acest punct a fost o cursă Tarom Bucureşti-Bruxelles.
Cum schimbă noul terminal Aeroportul Otopeni
Clădirea, proiectată pentru a răspunde cerinţelor impuse de aderarea României la Spaţiul Schengen, a fost construit prin extinderea vechiului terminal de plecări şi are forma unei viori.
Noul terminal face parte dintr-un program mai larg de modernizare aeroportului, care va creşte capacitatea acestuia la şase milioane de pasageri pe ani, faţă de 4,5 milioane în prezent. Clădirea are o suprafaţă de 16.600 de metri pătraţi şi 24 porţi de îmbarcare – faţă de nouă porţi până acum. Numărul pasarelelor de îmbarcare/debarcare a crescut de asemenea de la 5 la 14 unităţi. Costul investiţiei se ridică la 60 de milioane de euro. Potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, pasagerii au la dispoziţie „facilităţi performante şi servicii la o clasă superioară, susţinute de o tehnologie de vârf.”
Conform planului iniţial, terminalul trebuia finalizat anul trecut în noiembrie, dar termenul a fost amânat pentru martie anul acesta. Autorităţile spuneau că vor ca aeroportul să fie modernizat până la data aderării României la Schengen, programată pentru martie 2011. Pe ultima sută de metri, însă, Franţa şi Germania au cerut oficial amânarea integrării României şi Bulgarei în spaţiul comun european, motivând că cele două ţări au probleme cu justiţia şi securizarea frontierelor.