Fondul Monetar International continua sa faca o monitorizare atenta a Romaniei, desi oficial nimeni nu o cere: nici Guvernul roman, nici Comisia Europeana, asa cum s-a intamplat o perioada in perspectiva aderarii. Relatii institutionale pe baza de acord, fie de imprumut conditionat, fie de apel potential la imprumuturi, Romania nu are in prezent cu FMI. In principiu, nu opereaza alte relatii decat cele de consultari periodice, cum are FMI cu toate statele membre. Iar de la 1 ianuarie 2007 Romania a devenit membru plin al UE, precum Germania sau Franta. Cu toate acestea, FMI mentine la Bucuresti o reprezentanta permanenta, care nu numai observa, dar mai face din cand in cand si "recomandari".
Analiza "recomandarilor" este de natura sa risipeasca in parte misterul acestei indragiri relativ curioase a Romaniei de catre FMI. Sa nu avem pretentia ca Romania, o data cu intrarea in UE si incheierea relatiilor pe baza de acord cu FMI, ar fi devenit deodata calul breaz. si ca nu ar mai avea nevoie de un caine de paza in ceea ce face. Ba niscai sfaturi si strangeri de gat nu i-ar strica, nu de alta – apeland la acelasi gen de metafora! –, dar ca sa nu scape caii!
Unele "recomandari" ale FMI sunt chiar potrivite, cu mult mai potrivite decat cele pe care FMI le facea atunci cand avea Romania pe mana. Totusi, insistenta inversunata asupra uneia dintre "recomandari" – si anume evitarea, daca nu chiar blocarea cresterilor de salarii (pe motive diverse, de la lipsa de corelare cu productivitatea muncii la incompatibilitatea cu tinte ale politicilor macroeconomice) – da rau de gandit. Ba creeaza si suspiciunea ca atentia FMI pentru cazul romanesc are un mobil precis, in afara monitorizarii si studiului intelectual al tranzitiei.
Inversunarea cu care FMI sustine blocarea cresterilor de salarii, in ciuda cresterii economice inregistrate de Romania in ultimii ani – cerere adresata Guvernului roman si care de altfel nu poate fi decat cu referire la salariile bugetarilor, respectiv cele dependente de Executiv –, nu are fundamente economice. Nu este nici productiv, nici moral si, in ultima instanta, nici posibil ca munca sa nu se aleaga cu nimic sau mai cu nimic de pe urma cresterii economice dinamice. Daca, desigur, aceasta crestere economica este adevarata, si nu vreo fictiune statistica, lucru pe care FMI nu il reclama!
Cea mai probabila explicatie o constituie faptul ca in Romania capitalul international face un experiment in care FMI isi are rolul sau, atat de observator, cat si de agent de influenta.
Totul porneste de la diferentierea neta a PIB-ului romanesc fata de PIB-ul tarilor vest-europene. In acestea din urma, partea ce revine din PIB castigurilor din munca este cam de 50%, in timp ce partea ce revine capitalului ajunge la aproximativ 35% (restul in PIB reprezentand amortizari ale echipamentelor de productie). In PIB-ul romanesc raportul dintre munca si capital este invers, ceea ce explica apetenta capitalurilor din Vest pentru piata romaneasca, unde obtin profituri ridicate, pe care nu le pot realiza in tarile lor de origine. Capitalul international incearca in Romania – probabil si in alte tari din Europa de Est – sa aseze raportul dintre munca si capital pe un alt palier, cu mult mai favorabil capitalului, asa cum este situatia in Europa de Est (inclusiv si in primul rand in Romania), si testeaza durabilitatea acestui raport, suportabilitatea lui sociala si gradul sau de incendiaritate.
Cu toate ca si in tarile occidentale raportul dintre munca si capital s-a modificat sever in favoarea celui din urma in ultimii ani – nu intamplator in perioada postcomunista, cand capitalul international a ramas atotstapanitor pe plan international si a considerat ca trebuie sa profite de pe urma acestui fapt –, este insa evident ca nu se indrazneste sa se faca un asemenea test in tarile occidentale. Romania este insa tocmai o buna bucatica pentru asa ceva!
Nu intamplator este presiunea permanenta a aceluiasi FMI de a se flexibiliza piata fortei de munca in Romania, formula sub care se ascunde ideea de a i se lasa patronului mana libera de a-l da afara pe salariat. Din pacate, pentru promovarea acestui gen de flexibilizare, FMI se foloseste insidios de cerinta legitima de a se elimina din Codul Muncii din Romania unele rigiditati care confunda lucrurile prin includerea incompetentei si indisciplinei printre "drepturile" angajatilor.
Tot nu intamplator pentru pozitionarea FMI ca vector al unui experiment de tipul celui amintit sunt insistentele institutiei cu pricina pentru un stat economic minimal. FMI a aplaudat frenetic externalizarea resurselor de petrol si gaze naturale prin privatizarea Petrom si, sa retinem, recomanda pe aceeasi linie ca Romania sa-si privatizeze urgent complexurile termoenergetice de la Turceni, Rovinari si Craiova, ceea ce ar implica inerent si externalizarea resurselor de carbune din bazinul de suprafata al Olteniei, ultimele resurse lasate de Dumnezeu romanilor si inca necedate altora!
