14.5 C
București
sâmbătă, 2 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFMI a aprobat eliberarea celei de-a şasea tranşe de împrumut

FMI a aprobat eliberarea celei de-a şasea tranşe de împrumut

Boardul FMI a aprobat, vineri, a cincea evaluare a acordului cu România, precum şi scrisoarea suplimentară, astfel că instituţia va elibera cea de-a şasea tranşă din împrumut, de peste 900 de milioane de euro, bani care vor fi viraţi, cel mai probabil luni, în contul Băncii Naţionale a României.

„A existat suport din partea tuturor membrilor şi s-a votat în unanimitate acordarea celei de-a şasea tranşe. Rămâne problema arieratelor, deja o problemă structurală, unde trebuie neapărat făcut ceva. Desigur, au fost făcute foarte multe lucruri în România, măsuri pe care alte state nu le-au adoptat”, a declarat pentru Mediafax reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

El a precizat că o nouă misiune a FMI va veni la Bucureşti pe 20 octombrie pentru următoarea evaluare a acordului stand-by.

O misiune comună a FMI şi a Comisiei Europene s-a aflat în perioada 26 iulie – 4 august la Bucureşti pentru revizuirea acordului cu România şi a evaluat modul în care au fost îndeplinite criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii iunie.

De asemenea, a fost stabilit un nou set de prognoze macroeconomice.

În urma evaluării, FMI şi Comisia Europeană au revizuit în scădere estimarea privind contrancţia economiei în acest an la 1,9%, anticipând o revenire în 2011, când PIB este prognozat să crească cu 1,5%-2%.

La finele vizitei delegaţiei FMI, şeful misiunii de evaluare, Jeffrey Franks, declara că board-ul instituţiei va aproba eliberarea tranşei din acord după ce autorităţile române vor îndeplini precondiţiile stabilite, respectiv plata a 2 miliarde lei în contul arieratelor statului şi aprobarea legii pensiilor de către Parlament.

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a anunţat la începutul lunii septembrie că statul a achitat un miliard de lei în contul datoriilor către furnizorii privaţi din sănătate şi urmează ca împreună cu Ministerul Sănătăţii să asigure şi restul de bani.

Proiectul legii pensiilor a fost adoptat, săptămâna trecută, de Camera Deputaţilor, în absenţa reprezentanţilor PSD şi PNL. PSD a depus joi la Curtea Constituţională o obiecţie de neconstituţionalitate care invocă, pe lângă altele, şi adoptarea legii în lipsa cvorumului cerut de lege. PNL a depus, de asemenea, la Curtea Constituţională o sesizare privind legea sistemului unitar de pensii publice.

Curtea Constituţională se va pronunţa pe 29 septembrie.

Comisia Europeană a virat, miercuri, a treia tranşă de 1,15 miliarde de euro din pachetul de împrumut negociat cu România, apreciind că atât CE, cât şi FMI sunt mulţumite de evoluţia programului, acesta fiind „pe calea bună”, chiar dacă au existat întârzieri.

România a primit până acum tranşe în valoare de 10,7 miliarde de euro de la Fond, 3,65 miliarde de euro de la Comisie şi 300 de milioane de euro de la Banca Mondială.

România are un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro.

Cele mai citite

Ambasadorul României la Chișinău: Fiecare cetățean al Republicii Moldova reprezintă obiectul unui război hibrid, dus consecvent de Moscova

Diplomatul român îi îndeamnă pe moldoveni să nu se lase influențați de nimeni în luarea deciziei despre viitorul țării Moldovenii se află într-un moment de...

Pregătiți hainele groase! Vremea se schimbă brusc de duminică

La începutul săptămânii viitoare, valorice termice vor creşte ușor şi se vor situa, în general, în limitele perioadei Sâmbătă încă ne vom mai bucura de...

Ambasadorul României la Chișinău: Fiecare cetățean al Republicii Moldova reprezintă obiectul unui război hibrid, dus consecvent de Moscova

Diplomatul român îi îndeamnă pe moldoveni să nu se lase influențați de nimeni în luarea deciziei despre viitorul țării Moldovenii se află într-un moment de...
Ultima oră
Pe aceeași temă