Guvernul german face presiune asupra celorlalte guverne din zona euro pentru ca şi acestea să adopte propria versiune a legii bugetului balansat adoptată de Germania, ca parte din setul de măsuri menite să reformeze şi să stabilizeze moneda unică europeană.
Anul trecut, Germania a adoptat o lege care interzice guvernului federal un deficit mai mare de 0.35 procente din PIB, până în 2016. Landurile germane nu vor avea dreptul la niciun deficit, începând u 2020, informează Financial Times consultat de ziare.com.
Wolfgang Schauble, ministrul de finanţe german, lucrează la un set de măsuri financiare pentru zona euro pe care îl va prezenţa vineri la prima întâlnire a grupului de lucru menit să pregătească o cooperare economică mai strânsă între statele zonei euro.
Miniştrii de Finanţe se întâlnesc luni pentru a discută cu FMI planul de salvare acordat statelor din zonă euro, în valoare de 750 miliarde euro, plan care nu a reuşit să oprească deprecierea monedei unice europene. Vor analiză de asemenea măsurile de austeritate anunţate de Spania şi Portugalia.
Un oficial guvernamental german a declarat pentru Financial Times că una dintre propunerile lui Schauble va fi că şi celelalte state ale zonei euro să adopte legea germană de limitare strictă a deficitului bugetar annual permis.
„Ceva de felul acesta ar fi o idee bună pentru statele europene – deşi ar putea avea diferite forme pentru fiecare membru al zonei euro”, a declarat oficialul.
Severitatea crizei euro ar putea da un impuls puternic reformelor propuse de oficialii germani, măsuri care ar fi părut de negândit în urmă cu şase luni.
Propunerea a câştigat susţinerea guvernului austriac. „Luând în calcul nivelul ridicat de îndatorare al zonei euro, sunt de acord cu propunerea germană”, a declarat Josef Proll, ministrul de finanţe austriac.
Multe guverne vor respinge însă propunerea Germaniei întrucât aceasta nu distinge între deficitele efective şi acelea atribuibile unei creşteri slabe, deşi există flexibilitate pentru recesiuni severe şi dezastre naturale.
Nicolas Sarkozy, preşedintele francez, este în favoarea unei forme balansate de legi a bugetului, cu forţă constituţională.
Sarkozy ar putea chiar să susţină această propunere marţi, când palatul Elysée găzduieşte summitul ministerelor, a autorităţilor locale şi reprezentanţilor angajaţilor pentru a discută modalităţile prin care se poate reduce deficitul ugetar al Franţei, care este preconizat să atingă 8 procente din PIB anul acesta.
Michel Camdessus, fost director executiv al FMI, va publică o recenzie în următoarele zile în care va analiză modalităţile prin care o astfel de măsură ar putea fi aplicată în Frântă.
Berlinul se arată nerăbdător să impună o disciplină fiscală zonei euro, după ce s-a arătat sceptic în privinţă adoptării pachetului de salvare în valoare de 750 miliarde euro.