Sedinta bursiera de ieri a debutat cu un rulaj in scadere, dar toti indicii pietei aveau variatii usor pozitive. Sectorul financiar a fost, inca de la inceput, cel mai atractiv pentru investitori. SIF Moldova (SIF2) a fost cel mai tranzactionat titlu al sedintei, cu o valoare a transferurilor de 3,8 milioane lei. Desi indicele BET-FI, cel care reflecta tendinta preturilor din piata societatilor de investitii financiare (SIF), a inregistrat in debutul sesiunii o variatie pozitiva, mai mare decat a celorlalti indici, la inchidere a avut o valoare de 27768,75 puncte, mai mica cu 0,64% fata de ziua precedenta. SIF Oltenia (SIF5) s-a situat pe locul doi in topul preferintelor investitorilor, cu o valoare tranzactionata de 3,1 milioane lei.
Operatiunile de transfer realizate ieri la Bursa de Valori Bucuresti au depasit cu putin 18 milioane lei, rulaj in scadere fata de sedintele de miercuri si joi. Din punct de vedere al tranzactiilor, sectorul petrolier s-a situat pe pozitia secunda, dar a inregistrat evolutii contrare la nivelul cursului de transfer. Astfel, cotatia pentru titlurile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) a urcat la 0,0970 lei/actiune, in crestere cu 4,86%, in timp ce cursul Petrom (SNP) a scazut cu 1,46%, pana la 0,4730 lei/actiune.
Sectorul bancar nu a inregistrat evolutii notabile, dar acestea au fost asemanatoare cu cele din sectorul petrolier. Daca pretul pentru Banca Transilvania (TLV) a urcat cu 1,23%, pana la 0,8250 lei/actiune, cel pentru titlurile Bancii Carpatica (BCC) a scazut cu 1,96%, pana la 0,5000 lei/actiune.