2.8 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFără degustări promoţionale la alcool şi ţigări

Fără degustări promoţionale la alcool şi ţigări

Formal, oferirea gratuită de tutun şi alcool potenţialilor clienţi va fi interzisă pentru a nu afecta încasările din taxe la bugetul statului. Motivaţia reală pare să fie însă alta

 

Decizia a fost luată de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă care modifică actualul Cod Fiscal şi care prevede o derogare de la legile de comercializare a produselor. Mai exact, vânzările cu prime către consumator (oferirea cu titlu gratuit, imediat sau la un anumit termen, de produse sau servicii) nu se aplică pentru produsele accizabile supuse regimului de marcare prin timbre sau banderole prevăzute la articolul 206 din Codul Fiscal. Iar produsele menţionate la acest articol sunt tutunul prelucrat, băuturile fermentate (altele decât bere şi vinuri), produse intermediare şi alcoolul etilic.

Justificarea Guvernului este că această practică comercială, sub forma vânzărilor cu prime, conduce la diminuarea veniturilor bugetare în cazul anumitor produse accizabile. Cu alte cuvinte, oferirea de ţigări sau băuturi alcoolice în mod gratuit duce la pierderi pentru stat din TVA şi accize care nu se mai aplică la comercializarea respectivelor produse.

De ce însă se limitează statul la interzicerea doar a acestor vânzări cu primă? Şi oferirea gratuită în supermarketuri a mostrelor de brânză topită, ciocolată tartinabilă sau a diferitelor tipuri de iaurturi duce la scăderea încasărilor din TVA deorece acestea nu mai trec prin casele de marcat. Adevarata motivaţie apare însă în plan secund. Potrivit Mediafax, care a anunţat încă din noimebrie 2013 apariţia unei astfel de legi, “în opinia Eecutivului, acest tip de vânzări sunt atractive pentru consumatori şi reprezintă o invitaţie deschisă la fumat, în cazul produselor din tutun”.

Chiar dacă Guvernul se contrazice implicit-dacă invitaţia deschisă la fumat sau consumul băuturilor alcoolice este urmată în masă atunci statul n-ar trebui să se teamă de subţierea încasărilor din taxe la comercializarea produselor respective-acesta identifică în final corect problema în cazul vânzărilor cu primă. Nu poţi derula campanii şi emite legi care să descurajeze fumatul în spaţiile publice şi să contempli apoi cum domnişoare draguţe oferă ţigări şi alcool în aceleaşi spaţii publice. Rămâne de văzut dacă cei care produc şi comercializează ţigări şi băuturi alcoolice nu vor încerca să ocolească prevederile legale derulând promoţii la preţuri simbolice sub diferite pretexte (schimbarea denumirii unui produs, introducerea unuia nou, modificarea cantităţilor, a numărului de ţigări din pachet, etc).

Cele mai citite

Israelul a ucis trei oameni la frontiera libaneză-siriană

Un ONG care urmăreşte războiul din Siria a raportat marţi seara că două persoane au fost ucise în atacuri israeliene la frontiera libaneză-siriană, în...

Israelul a ucis trei oameni la frontiera libaneză-siriană

Un ONG care urmăreşte războiul din Siria a raportat marţi seara că două persoane au fost ucise în atacuri israeliene la frontiera libaneză-siriană, în...

SUA a reușit să convingă Israelul și Hezbollah să implementeze o încetare a focului timp de 60 de zile

Israelul și Hezbollah urmează să implementeze miercuri o încetare a focului timp de 60 de zile, ca parte a unui acord propus de Statele...
Ultima oră
Pe aceeași temă