30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăExpunerea Fondului Proprietatea pe sectorul bancar a crescut şi în trimestrul al...

Expunerea Fondului Proprietatea pe sectorul bancar a crescut şi în trimestrul al treilea

Fondul Proprietatea (FP) a continuat să cumpere în trimestrul al treilea acţiuni la companii de pe bursă, majorându-şi participaţiile Banca Transilvania, BRD (BRD), Alro (ALR), Azomureş (AZO) şi Conpet (COTE), scrie Mediafax.

Fondul a fost unul dintre principalii cumpărători de acţiuni BRD, preluând titluri reprezentând 1,36% din acţiuni, astfel că a ajuns să deţină un pachet de 3,6% din acţiuni. La finalul şedinţei de luni, valoarea participaţiei FP la BRD era de 273,8 milioane lei (63 milioane euro).

De la începutul anului, Fondul a cumpărat cu puţin peste 3% din titlurile BRD, atât de la BERD, cât şi de la alţi investitori, printre care şi unele SIF-uri.

Tot în sectorul bancar, FP a acumulat şi acţiuni la Banca Transilvania, majorându-şi în al treilea trimestru participaţia de la 0,12% la 2,3%. În funcţie de preţul de luni al titlurilor băncii, pachetul deţinut de Fond este evaluat la 39,1 milioane lei (9 milioane euro). FP a intrat în acţionariatul Băncii Transilvania în acest an.

Fondul şi-a menţinut plasamentele în acţiunile Raiffeisen şi Erste, realizate în acest an. Astfel, la finele lunii septembrie, FP deţinea în continuare 0,55% din acţiunile Raiffeisen şi 0,32% din titlurile Erste.

Participaţia la Alro a crescut de la 10,02% la 10,2%. Calculată la cotaţia bursieră de luni a acţiunilor producătorului de aluminiu, valoarea pachetului deţinut la Alro este de 253,5 milioane lei (58,3 milioane euro).

Fondul a vizat şi acţiunile Azomureş şi a cumpărat 0,35% din titlurile producătorului de îngrăşăminte chimice, astfel că a ajuns la o participaţie de 11,09%. Titlurile deţinute erau evaluate la finalul şedinţei bursiere de luni la 70 milioane lei (16 milioane euro).

FP a preluat în luna august participaţia SIF Muntenia la Conpet, pentru 27,1 milioane lei, majorându-şi participaţia de la 20,05% la 29,69%. Calculată la preţul de luni al titlurilor Conpet, valoarea pachetului deţinut de FP la companie este de 86,3 milioane lei (19,8 milioane euro).

Cea mai mare parte a profitului din acest an, respectiv 512,8 milioane lei, a provenit din dividendele pe care Fondul le primeşte de la companiile unde este acţionar. Cele mai mari dividende sunt de la OMV Petrom (201,6 milioane lei), Romgaz (106 milioane lei), Hidroelectrica (52,4 milioane lei), Transgaz (50,7 milioane lei) şi Enel Distribuţie Banat (20,1 milioane lei).

Administratorul Fondului Proprietatea, compania americană Franklin Templeton, a încasat în primele nouă luni un comision de 25 milioane lei (5,9 milioane euro) pentru gestionarea activelor FP. Suma este peste cea de anul trecut, când Franklin Templeton a încasat 17,9 milioane lei.

Veniturile Fondului au crescut în primele nouă luni cu 63%, la 595,8 milioane lei (141,6 milioane euro), în timp ce cheltuielile au scăzut cu 28%, la 59,3 milioane lei (14,1 milioane euro). În perioada similară a anului trecut, FP a înregistrat venituri de 365 milioane lei şi cheltuieli de 82,3 milioane lei.

Fondul a încheiat primele nouă luni cu un profit de 535,3 milioane lei (127,2 milioane euro), de aproape două ori peste câştigul din aceeaşi operioadă a anului trecut, de 270,5 milioane lei.

Activul net a coborât în luna septembrie cu 5,9%, la 14,61 miliarde lei, în principal ca urmare a a reculului de 9,2% înregistrat de bursă.

MFP a transferat în luna octombrie 1,65% din acţiunile FP pentru despăgubiri, astfel că participaţia statului a scăzut la 5,93%. La finalul lunii octombrie, investitorii străini deţineau cumulat un pachet de 47,56% din acţiunile Fondului, iar acţionarii români aveau 46,51% din titluri.

Preţul acţiunilor Fondului Proprietatea a crescut în şedinţa bursieră de luni cu 0,31%, la 0,4485 lei. La această cotaţie, capitalizarea FP este de 6,179 miliarde lei (1,422 miliarde euro).

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 854: Zelenski, inspecție în DonețK

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mers astăzi la Pokrovsk, oraş situat aproape de o zonă dificilă a frontului în regiunea estică Doneţk, pentru a...

Rusia – Ucraina, ziua 854: Zelenski, inspecție în DonețK

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mers astăzi la Pokrovsk, oraş situat aproape de o zonă dificilă a frontului în regiunea estică Doneţk, pentru a...

A fost ales noul secretar general al NATO

Cele 32 de state membre ale NATO l-au numit astăzi pe prim-ministrul interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă