2.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoEXCLUSIV. Statul, impasibil la piața neagră a concediilor medicale. Cazul Gheorghe Sima

EXCLUSIV. Statul, impasibil la piața neagră a concediilor medicale. Cazul Gheorghe Sima

Concediile medicale false reprezintă de mulți ani o afacere extrem de profitabilă pentru angajați atât de la stat, cât și de la privat, dar și pentru medici, care obțin sume consistente de bani în schimbul parafelor.

Andrei Mărgăritescu & Eliza Avram

Marele perdant, din toate aceste cazuri, este statul, prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care investește bugete uriașe pentru concedii false.

 În egală măsură au de suferit și companii private mari, doar pentru că autoritățile nu reușesc sau poate nu intenționează să stopeze rețelele formate.

Aceasta, în ciuda declarațiilor din spațiul public făcute de liderii politici aflați la putere.

Schimb urgent de diagnostic

„România liberă” vă prezintă cazul lui Gheorghe Sima, despre care Magazinul Unirea susține că a reușit mulți ani să înșele statul român și Unirea Shopping Center S.A. 

Gheorghe Sima, fost director al Magazinului Unirea în anii 90’, angajat intempestiv în 2017 ca security manager de Carmen Palade. Chiar înainte ca aceasta să fie destituită din funcția de Director. Din 2017 obligă magazinul Unirea în instanțele de judecată, să-l mențină în funcție, încasând în același timp bani de la statul român pe concedii medicale ce par a fi “fictive”

Gheorghe Sima a fost „abonat” la concedii medicale începând cu anul 2017.

Astfel că în lunile septembrie, octombrie și noiembrie ale anului 2017 și 2019, Sima își lua concedii pentru probleme chirurgicale.

Surprinzător, după decesul doctorului Costel Șavlovschi, în noiembrie 2019, medicul care îi acorda aceste concedii, Sima s-a „reprofilat” pe alte boli, de data aceasta psihice.

Doctorul Petra Desculțu lucra pentru Magazinul Unirea din 1997, realizând medicina muncii pentru angajați, dar, în același timp, avea și propriul cabinet în cadrul clădirii, unde își desfășura activitatea de medic de familie.

Aceasta recunoaște că a semnat „ca primarul” concediile medicale acordate lui Gheorghe Sima.

„Eu sunt medic. M-am pensionat. Este vorba de Sima Gheorghe. Pe vremea aceea, în 2017, aveam cabinetul în incinta Magazinului Unirea și făceam medicina muncii pentru Unirea și consultații pentru pacienți. E vorba de 2017. Eu, de mai mulți ani, am plecat cu cabinetul de acolo. Referitor la domnul Sima, din câte îmi amintesc eu, concediile pe psihiatrie sunt date numai de medicul psihiatru și probabil că eu am contrasemnat, pentru că așa era obiceiul. Erau plătite de Unirea și medicul care deservea trebuia să le semneze, să-l ia în evidență, să le treacă în fișa medical. Deci, eu nu puteam să contest concediul psihiatrului și noi, 

 plecând de acolo, când s-a mutat cabinetul undeva pe Calea Dudești, am preluat fișele pacienților care erau la noi și le-am dus unde ne-am mutat – cabinetul de fapt ani de zile l-a preluat doctorița Ștefănică – fișele au rămas în arhiva Unirea și mai multe nu știu ce să vă spun. Decât că certificatele nu erau eliberate de mine, că nu aveam voie noi, medicii de întreprindere și muncii să eliberăm certificate de psihiatrie. Mi-aduc aminte, domnul Sima, pe vremea aceea, era director. Am citit cum că era concediat. Mă depășește subiectul”, ne-a declarat medicul Petra Desculțu.

Reporterii cotidianului național „România liberă” au sunat în repetate rânduri și la cabinetul medicului de familie Ștefănică, la care face referire Petra Desculțu, însă nu a răspuns niciodată nimeni.

Petra Desculțu a fost angajată a Magazinului Unirea, până în decembrie 2017.

Gheorghe Sima a fost disponibilizat în august 2017.

Doctora Petra Desculțu a semnat mai multe concedii medicale pentru Gheorghe Sima: în data de 8 august 2017, septembrie 2017, noiembrie 2017, octombrie 2017, martie 2019, aprilie 2019, mai 2019, iunie 2019, iulie 2019, septembrie 2019.

Doctora Ileana Botezat este medic primar în psihiatrie și i-a acordat lui Gheorghe Sima concedii medicale pe afecțiuni ce țin de acest domeniu în perioada 18.06 2019 – 01.07. 2019, precum și în iunie 2019, iulie 2019 și mai 2022.

Doctora Botezat nu a putut fi contactată. La telefonul postat pentru programări nu a răspuns nimeni.

Doctorul de psihiatrie Raisa Cârlig, de la Sanador, i-a acordat concedii medicale lui Gheorghe Sima în mai 2019, iunie 2019, iulie 2019, august 2019, septembrie 2019, aprilie 2022 și iunie 2022.

I-am adresat o serie de întrebări doctorei Cârlig, după ce am contactat clinica în cadrul căreia aceasta oferă consultații.

Întrebările adresate:

În conformitate cu Legea nr.487 din 11 iulie 2002 sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice, art. 21. alin 1.Art. 21. – (1) În domeniul ocrotirii sănătății mintale medicul de familie are următoarele responsabilități: a) promovarea și apărarea sănătății mintale și prevenția tulburărilor psihice; b) participarea la îngrijirea ambulatorie a tulburărilor psihice, intervenția terapeutică de urgență în limitele competenței sale, conform metodologiei elaborate de Ministerul Sănătății și Familiei, trimiterea persoanelor cu tulburări psihice către rețeaua de asistență medicală și îngrijiri de sănătate mintală.

1. Ați pus în vedere persoanei pensionarea pe caz de boală?

2. A fost o internare voluntară sau nevoluntară?

3. Ținând cont de depășirea termenului de 90 de zile, s-a intrat în comisiile medicale cu pacientul? Care a fost rezultatul comisiei?

4. Ați informat medicul de medicina muncii despre starea de sănătate a pacientului? Medicul specialist de medicina muncii și medicul de familie al lucrătorului se vor informa reciproc și operativ referitor la apariția unor modificări în starea de sănătate a lucrătorului.

Întrebările publicației noastre au rămas fără niciun răspuns.

Pe surse, Magazinul Unirea s-ar fi plâns deja organelor abilitate

Unirea Shopping Center S.A. acuză că Gheorghe Sima și-a falsificat diagnosticele cu sprijinul și participarea cadrelor medicale mai sus menționate. Reprezentanții spun că autoritățile trebuie să-și facă treaba altfel sunt pasibili de răspundere în fața legii ei înșiși.

Alexandru Păun, fost consilier al Baroului București în mandatul lui Ion Dragne, avocat în Baroul București

Societatea își justifică acțiunile prin reaua credință de care au dat dovadă atât apărătorii acestuia, unul dintre ei trimis în judecată de DNA pentru fraudă avocatul Alexandru Păun și fiica lui Sima, Alexandra Ciocodeică (fostă soție de condamnat penal – Ovidiu Ciocodeică cel pe care CJEU l-a trimis să-și ispășească pedeapsa în ceea ce privește prescripția generală) care au mințit instanțele de judecată pentru clientul lor. RL a arătat deja că Sima era în perioada de probă, actele concedierii nu ar fi de mirare să fi fost „aranjate” cu alți foști angajați Unirea, ținând cont de istoricul medical prezentat mai sus. În care Gheorghe Sima își folosește în mod prolific cunoștințele sau chiar foști angajați Unirea. 

Avocata Alexandra Ciocodeică, fiica lui Gheorghe Sima

De altfel, avocata Ciocodeică a și recunoscut într-un răspuns Redacției RL că a știut de acest aspect: „Referitor strict la contractul de muncă al domnului Sima Gheorghe, așa cum bine ați sesizat Unirea Shopping Center SA nu a înțeles să înceteze contractul la sfârșitul perioadei de probă…” 

Despre modus Operandi

Reprezentanții Unirea s-au plâns că au observat că ori de câte ori angajatul Sima Gheorghe era notificat cu privire la încetarea relațiilor de muncă, dl. Sima efectua concedii medicale pe luni de zile, unele depășind și 6 luni. Dl Sima nu a dorit să răspundă la întrebările jurnaliștilor RL cu privire la concediile sale medicale, dacă sunt sau nu ilicite. 

Statul stă și plătește

„România liberă” s-a adresat și CNSAS care nu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor până la închiderea acestei ediții. 

Însă această instituție nu are atribuții de control și prin urmare nu ar putea oferi un răspuns concludent referitor la legalitatea concediilor medicale de care a beneficiat Gheorghe Sima.

Casa rămâne bună de plată în toate cazurile de concedii medicale frauduloase. În cazul lui Sima, suma s-ar ridica la peste 98000 de lei.

Colegiul Medicilor are competența de a sancționa cadrele medicale care emit astfel de documente, fără a respecta legislația în vigoare. Colegiul păstrează însă tăcerea.

Ministerul Sănătății, prin direcțiile de sănătate publică din teritoriu are autoritatea de a investiga astfel de cazuri. FSP-urile au fost preocupate de verificarea concediilor medicale, ultima dată, doar în perioada pandemiei COVID-19 în România.

În acest moment se poate discuta și de un vid legislativ care protejează astfel de „afaceri” desfășurate de unii medici, în defavoarea evidentă a statului, dar și a multor companii private. Acordarea concediilor medicale este reglementată de OUG 158 actualizată în 2023.

În ciuda acestei tăceri din partea autorităților, problema concediilor medicale nejustificate nu este străină pentru guvernanți, recent, chiar premierul Marcel Ciolacu abordând subiectul.

„În ceea ce priveşte Casa de Sănătate, ştiţi foarte bine că am venit şi am schimbat toată conducerea. Mai ştiţi la fel de bine că am găsit 6 miliarde de lei acordate pe concediile medicale, ştiţi la fel de bine că am venit pe măsurile fiscale ca să plătească toată lumea CASS, 1,6 milioane de oameni nu plăteau CASS. Acele fonduri merg la Sănătate”

declara Marcel Ciolacu în fața jurnaliștilor, în urmă cu aproximativ trei săptămâni. 
Cele mai citite

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă