2.1 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăExcedentul comercial al Chinei la minimul ultimilor şapte ani

Excedentul comercial al Chinei la minimul ultimilor şapte ani

Excedentul comercial al Chinei a scăzut cu 18% în prima jumătate a anului, la 45 miliarde de dolari, minimul ultimilor şapte ani, în contextul încetinirii avansului exporturilor, cauzată de reducerea cererii la nivel mondial, transmite Bloomberg, preluat de Mediafax.

Pentru întregul an 2011, excedentul comercial ar putea ajunge la circa 150 de miliarde de dolari, continuând evoluţia descendentă după ce a atins în 2008 nivelul record de 295 miliarde de dolari, consideră Wang Tao, economist la UBS.

Livrările către Uniunea Europeană şi SUA, cei mai mari parteneri comerciali ai Chinei, au urcat cu 17% în prima jumătate a anului, comparativ cu un avans general de 24%.

„Situaţia economică slabă pe principalele pieţe de export a pus probleme serioase eforturilor Chinei de a menţine o creştere stabilă a exporturilor”, a spus Zheng Yuesheng, şeful departamentului de statistică al autorităţii vamale.

Totodată, avantajul competitiv al Chinei este pus la încercare de costurile mai mari cu forţa de muncă şi de aprecierea yuanului, a adăugat Zheng.

Companii precum Nike îşi transferă producţia în alte state din Asia, unde salariile sunt mai mici, cu un impact negativ asupra evoluţiei exporturilor. Vietnamul a devenit anul trecut principalul furnizor de încălţăminte pentru Nike, depăşind China.

Pentru luna iunie, China a raportat un excedent comercial de 22,3 miliarde de dolari, cel mai ridicat din ultimele şapte luni, peste aşteptările analiştilor de 14,2 miliarde de dolari.

Creşterea excedentului comercial în iunie complică eforturile autorităţilor chineze de a tempera inflaţia, care se află la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. Banca centrală a majorat dobânda de referinţă de cinci ori începând din octombrie şi rezervele minime obligatorii de nouă ori din noiembrie pentru a încetini avansul preţurilor. În iunie, creşterea anualizată a preţurilor a fost de 6,4%, maximul ultimilor trei ani.

Exporturile au urcat cu 18% în luna iunie, la nivelul record de 162 miliarde de dolari, în timp ce importurile au avansat cu 19,3%, la 140 miliarde de dolari.

Cele mai citite

Detalii despre acordul de încetare a focului din Gaza: Faze, eliberări și ajutoare

Oficiali familiarizați cu acordul au dezvăluit aspecte importante ale încetării focului dintre Israel și Hamas. Acordul, potrivit Reuters, include trei faze distincte și vizează...

România și Ungaria comparate în raportul Eurostat: Producție industrială în favoarea noastră, dar țara vecină domină piața forței de muncă

În luna ianuarie 2025, Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene, a publicat Monitorul Statistic European, care include o analiză a indicatorilor economici din...

Raiduri pentru reținerea și deportarea migranților din SUA

Noua administrație a președintelui Donald Trump este pe punctul de a lansa un amplu program de deportare a migranților care locuiesc ilegal în SUA Surse...
Ultima oră
Pe aceeași temă