4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEUROSTAT. România are cele mai mici prețuri la gaze din UE

EUROSTAT. România are cele mai mici prețuri la gaze din UE

Conform studiilor făcute de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citat de Agerpres, România are cel mai mic preţ mediu (exprimat în euro) la gazele naturale destinate consumatorilor casnici (3,4 euro per 100 kWh), în cea de-a doua jumătate a anului trecut, tariful reprezentând mai puţin de jumătate din preţul mediu din UE 28 (7,1 euro per 100 kWh). 

Ajustat la puterea de cumpărare (PPS), cele mai mici preţuri la gazele naturale destinate consumatorilor casnici se înregistrau în Luxemburg (4 PPS per 100 kWh), Marea Britanie (5,1 PPS per 100 kWh), Estonia (5,3 PPS per 100 kWh), Belgia (5,6 PPS per 100 kWh) şi Danemarca (5,7 PPS per 100 kWh), iar cele mai mari preţuri în Portugalia (12,6 PPS per 100 kWh), Spania (10,4 PPS per 100 kWh), Grecia şi Suedia (ambele cu 9,2 PPS per 100 kWh), Cehia (9,1 PPS per 100 kWh) şi Italia (9 PPS per 100 kWh). 

Pe de altă parte, în cea de-a doua jumătate a anului trecut, taxele şi cotizaţiile au avut o contribuţie importantă în preţul gazelor pentru consumatorii casnici în Danemarca (57% din preţ), România (47%), Suedia (45%) şi Olanda (44%). De cealaltă parte, cea mai mică contribuţie în preţ a taxelor şi cotizaţiilor a fost consemnată în Marea Britanie (5%), Luxemburg (14%), Bulgaria, Cehia, Irlanda, Lituania şi Slovacia (17%). 

Şi la energia electrică destinată populaţiei România se situează printre ţările cu preţuri scăzute în UE, cu un tarif de 13,2 euro pentru 100 de kWh, preţuri mai mici fiind înregistrate doar în Bulgaria (9,6 euro pentru 100 de kWh), Ungaria (11,5 euro pentru 100 de kWh), Lituania (12,4 PPS per 100 kWh), Malta (12,7 PPS per 100 kWh), Cehia şi Estonia (ambele cu 12,9 PPS per 100 kWh) şi Croaţia (13,1 PPS per 100 kWh). 
Cele mai ridicate preţuri se înregistrează în Danemarca (30,4 euro pentru 100 de kWh) şi Germania (29,5 euro pentru 100 de kWh). 

În schimb, atunci când sunt ajustate la puterea de cumpărare, cele mai mici preţuri la energia electrică destinată populaţiei erau în Finlanda (12,3 PPS pentru 100 de kWh), Suedia (14,6 PPS per 100 kWh), Luxemburg (14,7 PPS per 100 kWh) şi Franţa (15,2 PPS pentru 100 de kWh), iar cele mai mari erau în Portugalia (29,3 PPS pentru 100 de kWh), Germania (28,3 PPS pentru 100 de kWh), Spania şi România (ambele cu 26,5 PPS pentru 100 de kWh). 

La nivelul UE, în perioada cuprinsă între cea de-a doua jumătate a anului 2014 – şi a doua jumătate a anului 2015, preţul la energia electrică destinată populaţiei a crescut cu 2,4%, la 21,1 euro, pentru 100 de kWh. 

În cazul gazelor naturale destinate consumatorilor casnici, în perioada cuprinsă între a doua jumătate a anului 2014 şi a doua jumătate a anului 2015, preţul a scăzut cu 1,7%, la 7,1 euro per 100 kWh. 

Cele mai citite

Cod roșu de viscol și vânt puternic: traficul rutier afectat grav în mai multe județe din țară

Circulația rutieră este puternic afectată, vineri, în mai multe zone ale țării din cauza viscolului și vântului extrem. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...
00:00:53

Video Ministrul Bogdan Ivan promite că Poșta Română nu va închide oficii poștale și nu va da oameni afară

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan a declarat că ”atât timp cât Partidul Social Democrat se va afla la guvernare, nu o să...

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă