3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEuro s-a baricadat în munţi

Euro s-a baricadat în munţi

„Vom salva euro cu preţul austerităţii extreme” a fost principala concluzie a liderilor reuniţi la întâlnirea din staţiunea de schi elveţiană Davos.

 

Zona euro a depăşit cea mai dificilă perioadă a crizei datoriilor, a declarat ministrul francez al Economiei, Christine Lagarde, la Forumul Economic Mondial de la Davos, transmite AFP. Lagarde apreciază că succesul de marţi al emisiunii de obligaţiuni de cinci miliarde de euro a Fondului European de Stabilitate Financiară, destinată ajutării Irlandei, a consolidat încrederea investitorilor în zona euro. „Emisiunea a fost suprasubscrisă de nouă ori. Este un indicator al încrederii pieţelor. Euro a ieşit la lumină. Vrem să fim împreună, i-am ajutat pe cei care au avut dificultăţi. Am înfiinţat un mecanism de ajutor şi vrem să-l îmbunătăţim”, a afirmat oficialul francez.

Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schaeuble, a declarat, la rândul său, că sănătatea zonei euro nu a fost la fel de rea ca a altor regiuni. El a menţionat că economia germană, cea mai mare din Europa, ar putea creşte cu 2,2-2,3% în acest an. „Suntem pregătiţi şi capabili să apărăm stabilitatea euro. Vom proteja zona euro dacă unele state membre se confruntă cu probleme. Suntem convinşi că vom reuşi. Nimeni din afara zonei euro nu înţelege că este vorba de o monedă comună europeană cu o politică monetară comună, însă fără politici economice şi bugetare comune”, a adăugat el.

Preşedintele francez Nicholas Sarkozy a spus că euro nu va fi lăsat să dispară. „Către cei care vor paria împotriva euro, fiţi atenţi cu banii pentru că suntem determinaţi cu desăvârşire să apărăm euro. Doamna Merkel şi eu însumi nu vom lăsa niciodată – aţi auzit, niciodată – euro să cadă. Să vă imaginaţi că am abandona euro este să nu înţelegeţi nimic despre psihologia ţărilor europene care s-au luptat între ele în războaie pe parcursul a zeci de ani. Este o chestiune de identitate europeană”, a declarat Sarkozy în faţa liderilor politici şi din lumea afacerilor reuniţi în Elveţia.

Propunerea preşedintelui francez pentru un nou sistem monetar internaţional a fost primită cu răceală de Statele Unite, care consideră că un astfel de proiect reprezintă o încercare de subminare a hegemoniei dolarului. Însă Sarkozy a subliniat că nimeni nu încearcă să submineze dolarul, care ar rămâne principala monedă de rezerve a lumii.

Austeritatea nu împiedică creşterea

Datoria publică excesivă reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa prosperităţii Europei, a declarat cancelarul german, Angela Merkel, potrivit Reuters. Merkel a insistat ca şi alte state membre ale Uniunii Europene să urmeze exemplul modelului de austeritate adoptat de Germania, cea mai mare economie a Europei. „Măsurile de economisire şi creşterea economică nu se exclud reciproc. Mi s-au făcut reproşuri şi mi s-a spus că Germania ar trebui să contribuie la creştere şi că, dacă iei calea consolidării, pui în pericol creşterea. Însă în ultimii doi ani am avut parte de o experienţă foarte interesantă. Am redus cheltuielile, dar am avut o creştere economică de 3,6% anul trecut”, a afirmat oficialul german.

La rândul său, ministrul britanic al Finanţelor, George Osborne, a respins apelurile pentru relaxarea condiţiilor draconice de austeritate adoptate în Marea Britanie, apreciind că o nouă criză financiară ar putea să apară dacă se renunţă la programul de reducere accelerată a deficitului bugetar, transmite AFP.

Germania propune un „pact de competitivitate”

Cancelarul german, Angela Merkel, intenţionează să propună membrilor zonei euro un „pact de competitivitate”, care va include angajamente concrete din partea statelor de a-şi îmbunătăţi competitivitatea, potrivit publicaţiei Der Spiegel, preluată de AFP.

Documentul menţionează, de exemplu, vârsta de pensionare, care trebuie adaptată la evoluţia demografică, sau introducerea unui plafon limitativ mult mai strict pentru deficitele bugetare, după modelul celui existent în Germania.

DAVOS ÎN CIFRE
A 41-a ediţie s-a desfăşurat anul acesta. Prima întâlnire a Forumului Economic Mondial a fost în 1971.Peste 1000 de companii mari sunt sponsorii fundaţiei care organizează evenimentul. Cifra de afaceri tipică a acestor companii este de ordinul a 5 miliarde de dolari.35 de şefi de state şi de guverne au participat la ediţia de anul acesta, la care se adaugă 8 guvernatori de bănci centrale şi 80 de miniştri.

AGENDA OFICIALĂ
1. Răspunsul la noua realitate.
2. Perspective economice şi politici de creştere.
3. Susţinerea agendei G20.
4. Construirea unei reţele de reacţie împotriva riscului.

Lucian Davidescu
Lucian Davidescu
Lucian Davidescu, sef departament
Cele mai citite

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă