Datoriile neachitate către furnizori şi buget ale societăţii Termoelectrica, la începutul acestui au ajuns la 700 de milioane de euro. An de an, încă de la înfiinţarea ca societate comercială prin desprindera de CONEL după restructurarea din anul 2000, Termoelectrica a fost un sac fără fund deşi în ultimii 5-6 ani societatea nu a mai contractat credite. Trebuie menţionat că în 2006, datoriile societăţii ajunseseră la nivelul record de 1,2 miliarde euro. iar Consiliul Concurenţei şi-a dat avizul la momentul respectiv pentru stergerea acestor datorii.
Datorii istorice şi penalităţi
Reprezentanţii societăţii consideră însă că pierderile înregistrate an după an sunt aferente datoriilor istorice, majorările şi penalităţile acumulându-se permanent. Însă, la aceste datorii către bugetul statului s-au mai sume reprezentând TVA şi taxe vamale.
În 2001, la niciun an de la înfiinţarea ca societate comercială, Termoelectrica SA a contractat credite imense pentru achiziţionarea combustibilor de iarnă, însă an anii care au urmat au primit şi ajutoare de stat care nu au avut efectul constant de reducere a pierderilor.
Termoelectrica are ca profil de activitate producerea de energie electrică şi termică prin arderea combustibililor fosili (35% cărbune şi 65% hidrocarburi). La data înfiinţării era cel mai mare producător de electricitate dun ţară (55%). După etapele succesive de restructurare-organizare şi tranfer a unor termocentrale către consiliile locale, astăzi, Termoelectrica are o putere în exploatare care nu depăşeşte 1.000 de MW.
S.C. Termoelectrica S.A. se afla în proces de privatizare din anul 2006, de când a fost instituita administrarea specială. De asemenea, este în curs de finalizare procesul de constituire a filialei Electrocentrale Paroşeni ca structura cu personalitate juridică distinctă faţă de Termoelectrica SA, iar centrala Doicesti este în proces de închidere (180 de persoane vor fi disponibilizate în acest an).
Instalaţii vechi de patru decenii
O altă problemă a societăţii este vechimea instalaţiilor. Majoritatea echipamentelor au fost instalate în perioada anilor 1970-1980 (o treime din echipamente au o vechime mai mare de 30 de ani şi doar 34% sunt mai noi de zece ani). Asrfel, în prezent, doar pentru investiţii de mediu asumate Termoelectrica ar avea nevoie de nu mai puţin de un miliard de euro, necesar imposibil de asigurat în condiţiile în care societatea înregistrează pierderi imense de 203.000 lei/angajat. Numărul total al angajaţilor este de 12.000.
Programul de restructurare pentru Termoelectrica (companie deţinută de Ministerul Economiei) a fost asumat de Guvern în cadrul negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional. Dacă anul trecut au fost disponibilizaţi 500 de angajaţi, până la sfârşitul acestui an alţi 300 de angajaţi ar trebui să plece.
Termoelectrica are trei sucursale (Electrocentrale Brăila, Electrocentrale Borzeşti şi Electrocentrale Doiceşti) şi patru filiale de producţie (Deva, Bucureşti, Galaţi şi Paroşeni). În plus, Termoelectrica face parte din acţionariatul complexelor energetice de la Craiova, Turceni şi Rovinari.
În urmă cu câteva luni, Ministerul Economiei a anunţat că intenţionează să atragă investitori privaţi care, în parteneriat cu Termoelectrica, să înceapă din martie 2012, construirea la centrala de la Doiceşti a două noi grupuri de producţie a energiei, evaluate la 700 miliane de euro.
Reorganizarea sistemului energetic naţional, prin înfiinţarea complexelor energetice Hunedoara şi Oltenia are în vedere doar includerea Complexele lor energetice de la Craiova , Turceni şi Rovinari, la care Termoelectrica este acţionară.