Asociatia pentru Tehnologia Informatiei si Comunicatii (ATIC) ii solicita ministrului Finantelor Publice, Sebastian Vladescu, printr-o scrisoare deschisa, sa amane anularea scutirii de impozit pe venit pentru veniturile din salarii obtinute din crearea de programe informatice, pana cand, in conditiile alinierii la legislatia Uniunii Europene, Romania va fi obligata sa ia aceasta decizie.
ATIC apreciaza ca eliminarea acestei facilitati este „inoportuna si fara un impact economic care sa o justifice”, intrucat aceasta masura va afecta intre 6.000 si 8.000 de angajati si, implicit, va conduce la sporuri nesemnificative de incasari bugetare la nivelul tarii. „In schimb, efectul de imagine este total negativ, arata reprezentantii asociatiei respective.
Romania se straduieste sa demonstreze lumii intregi ca este o tara care poate concura ca furnizor de software si servicii informatice cu state precum India, Israel, Irlanda sau chiar China. In timp ce toate aceste tari, precum si altele cu care suntem in competitie se straduiesc sa ofere avantaje investitorilor in domeniul tehnologiei informatiei, singurul stimulent existent in tara noastra se intentioneaza a fi anulat”, se arata in scrisoarea deschisa.