1.6 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEconomia Romaniei goneste spre prapastie. Cine o opreste?

Economia Romaniei goneste spre prapastie. Cine o opreste?

Economia romaneasca a suferit o scadere dramatica in primul trimestru din acest an, de 6,4%, prima din ultimii noua ani si a cincea ca amploare la nivelul Uniunii Europene, pe fondul crizei mondiale si al lipsei de masuri din partea autoritatilor.
In vreme ce in tarile occidentale, bancile centrale au redus puternic dobanzile, iar autoritatile au adoptat o serie de masuri fiscale pentru stimularea cererii si, implicit, pentru atenuarea scaderii economice, in Romania, Guvernul inca nu a luat vreo masura care sa sprijine companiile, din contra, chiar le-a marit povara fiscala, iar BNR a relaxat prea tarziu politica monetara.

Prin urmare, contractia din primul trimestru a fost mult mai severa decat se asteptau autoritatile si decat prevedeau cele mai pesimiste prognoze, iar pentru trimestrele urmatoare analistii estimeaza o adancire a recesiunii, chiar spre -9%. Cu toate ca industria a suferit cele mai mari scaderi, in special in domeniile metalurgiei, industriei chimice si textilelor, analistii spun ca serviciile au tras cel mai mult in jos produsul intern brut (PIB) in primul trimestru, pe fondul scaderii consumului si creditarii. Singurele aspecte pozitive din primele trei luni sunt incheierea acordului cu FMI-UE, care actioneaza ca o ancora de stabilitate pe termen scurt, si scaderea expunerii pe plan extern, care ar putea avea ca efect reducerea presiunilor de depreciere a leului.

Totodata, economia autohtona a intrat oficial in recesiune tehnica, dupa doua trimestre consecutive cu scaderi. Astfel, pe date ajustate sezonier, in trimestrul al patrulea din 2008 PIB-ul s-a contractat cu 3,4% fata de trimestrul anterior, iar in primele trei luni din 2009 PIB-ul a scazut cu 2,6% comparativ cu ultimul trimestru de anul trecut.

Urmeaza redresarea economica sau nu?
In ciuda prabusirii din primul trimestru, premierul si reprezentantii BNR raman optimisti in privinta economiei, spunand ca ce e mai rau a trecut si ca ne putem astepta la o redresare, dar de alta parte, reprezentantii mediului de afaceri si analistii spun ca recesiunea se va adanci, iar presedintele Basescu nu poate afirma ca Romania este pe cale sa iasa din criza.
"Eu vad partea plina a paharului, era de asteptat sa avem o scadere economica in primul trimestru. Ceea ce este imbucurator este ca, incepand cu lunile martie si aprilie, se intrevad semne de redresare economica, semne care imi dau speranta ca ceea ce facem este bine, ca intr-un interval nu foarte lung vom depasi criza economica", a declarat vineri premierul Emil Boc.
De partea cealalta, Basescu a mentionat ca se astepta la o scadere mai ampla in primul trimestru, de 8%, dar nu se hazardeaza sa afirme ca economia e in curs de redresare.

"Semnele din aprilie sunt pozitive, dar nu ma hazardez sa ma bucur si sa afirm ca incepem sa iesim din criza, as astepta si trimestrul doi, adica sfarsitul lunii iunie. (…) Orice masura care va trebui luata pentru a evita derapajul economic va asigur ca va fi luata, chiar daca este an electoral si chiar daca va fi dureroasa", a spus presedintele Basescu.
Valentin Lazea, economistul-sef al BNR e de parere ca in urmatoarele trimestre scaderea se va tempera, poate chiar spre zero. "Scaderea a fost mai mare decat ne asteptam, dar consider ca in trimestrele ce vin ritmul se va tempera, astfel ca pe intreg anul contractia sa se situeze oriunde intre zero si -4%", a afirmat Lazea.

Ce a scazut mai tare?
Din datele existente, economistii estimeaza ca industria a consemnat cel mai accentuat ritm de scadere, intre 10% si 13%, fiind urmata de servicii, cu o scadere de 4-5%. si taxele la buget se estimeaza ca au avut contributie negativa la PIB. Constructiile au avut probabil o crestere de circa 4%, iar agricultura, care nu are o pondere importanta in primul trimestru, a fost probabil pe zero.
"Din primele date reiese ca economia a reactionat foarte prost. Pe date ajustate sezonier, serviciile au inregistrat cea mai severa scadere, ceea ce este ingrijorator, deoarece serviciile au cea mai mare pondere in PIB (circa 50%). Chiar daca, pe rate ajustate sezonier, serviciile nu vor continua sa scada, pe rate anuale, numai prin efectul de baza extrem de puternic, vor trage mult in jos PIB-ul, fiind posibil si un -9% in urmatoarele trimestre. Deocamdata nu sunt date care sa ne arate ca economia si-a revenit. Riscurile pentru Romania, cu un an agricol prost, sunt sa avem o contractie mai puternica decat multe state din UE", a comentat Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, economistul-sef al ING Bank Romania.

Unele masuri fiscale si relaxarea din timp a politicii monetare ar fi limitat scaderea
Potrivit lui Chidesciuc, daca la inceputul anului, cand se intrevedeau semne de recesiune, factorii decizionali ar fi luat unele masuri, contractia economiei ar fi fost semnificativ limitata. "Singura decizie buna a fost acordul cu FMI. In plus, scaderea abrupta a deficitului extern ar putea avea ca efect reducerea presiunilor de depreciere a leului", a spus Chidesciuc.
"De acum sase luni BNR trebuia sa adopte o relaxarea a politicii monetare – dobanzi scazute si un leu lasat sa se deprecieze usor. Un leu tare, cum este in prezent, nu ajuta economia. Daca vrem sa iesim din criza, prin exporturi trebuie sa o facem. Nici un guvern, actual sau fost nu si-a facut datoria. In vest, dobanzile au scazut dramatic si toate tarile au adoptat pachete de stimulente fiscale. Noi chiar daca am vrea nu avem cu ce. Cand nu ai cartuse, degeaba ai pusca in mana. Situatia e sumbra in viitor. Bancile inca nu si-au facut curat in ograda, iar cererea si la intern si la extern e in scadere. Cine spera acum ca urmeaza redresarea viseaza", a explicat Matei Paun, partener la BAC Investment.

In plus, sunt analisti care afirma ca o mare parte din costurile pe care economia le plateste in prezent se datoreaza exploziei dobanzilor din trimestrul IV 2008, dupa actiunea prea agresiva prin care BNR a oprit atacul speculativ asupra leului in octombrie, dar si blocajului financiar generat de Ministerul de Finante prin neplata multor facturi de valoare insemnata.
"Cand imparteau bani in stanga si in dreapta, noi ii avertizam ca economia sta. Acum platim costurile. Sper ca oamenii de afaceri vor incerca sa faca ceva, pentru ca Guvernul nu face nimic. Fata de declaratii, faptele sunt zero. Nu avem nici o masura care sa incurajeze munca. Franta a luat din timp masurile potrivite si acum a avut printre cele mai mici scaderi", a declarat Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR).

"O mare parte din aceasta contractie a PIB se regaseste in scaderea exporturilor. E clar ca avem de a face cu o recesiune, care se va accentua in viitor, desi autoritatile lanseaza mesaje pozitive. Din datele pe export reiese ca Romania nu a ajuns la fundul sacului. Contractia nu are la baza doar criza, ci si lipsa de reactie a autoritatilor. Daca s-ar fi respectat macar o parte din masurile convenite cu noi de Guvern, nu am fi ajuns aici. Nu numai ca nu s-a luat nici o masura, dar unele masuri au fost chiar batjocorite. Inca sunt facturi din 2008 neachitate in prezent. Pentru ca sunt putini bani, ii canalizeaza pe latura sociala, ori din criza nu se iese doar cu astfel de masuri", a spus Mihai Ionescu, secretarul general al ANEIR.

Cele mai citite

Van Dijk a vorbit despre viitorul său la Liverpool

Virgil van Dijk a declarat că nu există o dată limită pentru clarificarea situației sale contractuale, în contextul în care actualul său contract cu...

Rusia o acuză pe Maia Sandu ar pregăti o operațiune pentru preluarea controlului Transnistriei

Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a acuzat luni președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, că ar intenționa să inițieze o operațiune militară pentru...

Primul Crăciun al lui CRBL departe de fiica lui

CRBL se pregătește să întâmpine sărbătorile de iarnă într-un mod complet diferit față de anii precedenți, fiind primul Crăciun pe care îl petrece departe...
Ultima oră
Pe aceeași temă