0.7 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEconomia a scăzut şi în primul trimestru

Economia a scăzut şi în primul trimestru

Faţă de trimestrul IV al anului trecut, PIB-ul a înregistrat în primele trei luni o scădere cu 0,3% (date ajustate sezonier), potrivit estimărilor Institutului Naţional de Statistică. Scăderea estimată de Statistică este mai mică decât anticipau analiştii financiari, care mizau, în medie, pe o contracţie a PIB-ului în primul trimestru al acestui an în termeni reali cu 3,4% faţă de perioada similară din 2009.

România a avut a treia contracţie a PIB-ului din Uniunea Euro­peană în primul trimestru din 2010, comparativ cu perioada similară din 2009, conform datelor publicate de Oficiul european pentru statistică (Eurostat). Letonia a înregistrat cea mai mare scădere a PIB-ului (-5,1), Lituania poziţionându-se pe locul următor (-2,8). În primele trei luni din 2010, comparativ cu trimestrul IV din 2009, UE şi zona euro au înregistrat o creştere a PIB-ului de 0,2%.

Economia Uniunii Europene şi cea a zonei euro au înregistrat în primul trimestru din 2010 o creştere de 0,5%, respectiv 0,31% comparativ cu primul trimestru din 2009. În primele trei luni din 2010, comparativ cu trimestrul IV din 2009, UE şi zona euro au înregistrat o creştere a PIB-ului de 0,2%. În ultimul trimestru din 2009, economia UE şi cea a zonei euro au înregistrat o scădere de 2,3%, respectiv 2,2%. România a avut a patra scădere a PIB-ului din UE, cu un recul de 0,3%. Pe primul loc se situează Lituania (-4,1%), urmată de Estonia (-2,3%) şi Grecia (-0,8%). 

 

Evoluţia pib în T1

Slovacia       +4,6%

Portugalia    +1,7%

Germania     +1,5%

Cehia            +1,2%

Franţa           +1,2%

Belgia           +1%

Italia            +0,6%

Austria          +0,5%

Olanda          +0,1%

M. Britanie    -0,3%

Ungaria        -0,8%

Spania          -1,3%

Estonia         -2,3%

Grecia           -2,3%

Cipru            -2,3%

România      -2,5%

Lituania        -2,8%

Bulgaria        -4%

Letonia         -5,1%

MEDIA UE    +0,3%

Sursa: Eurostat

Cele mai citite

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă