In 2005 s-au implinit 10 ani de la reinfiintarea bursei de valori in Romania, dupa o absenta de o jumatate de secol. Evenimentul a fost, fara indoiala, unul de referinta in istoria tranzitiei catre o economie de piata.
Daca am judeca dupa numarul titlurilor tranzactionate acum in bursa, in raport cu cel din perioada inceputurilor, sau dupa valoarea tranzactiilor si capitalizarea bursiera, evolutia apare spectaculoasa, ca si succesul bursei in Romania. Din pacate, este vorba de o ascensiune de tipul trecerii, la un copil, de la un dinte la doi dinti in gura, deci o crestere cu 100%, dar copilul tot scanceste de foame.
Este o crestere din faza copilariei. Fara a se atinge macar cotele adolescentei. In comparatie cu indicatorii burselor din tarile foste surate comuniste din centrul Europei – Polonia, Ungaria, Cehia -, piata bursiera din Romania este cu cel putin 4-5 ani in urma la toate capitolele: numar de tranzactii, volumul tranzactiilor, capitalizarea bursiera.
La o analiza calitativa, si nu cantitativa, rezultatele bursei dupa 10 ani sunt chiar modeste. Un aspect in privinta caruia bursa nu reuseste dupa 10 ani de existenta sa constituie ceea ce ar trebui este reprezentativitatea cotatiilor din bursa pentru evaluarea companiilor listate. La aceasta situatie a contribuit, fara indoiala, modul administrativ – probabil fara alternativa – in care a pornit listarea companiilor in bursa. S-a dat, de fapt, ordin unor intreprinderi de stat de a se inscrie in bursa si multe dintre aceste intreprinderi au facut un asemenea lucru mai mult de forma, inscriindu-si in bursa pachete subtiri de actiuni, care in mod obiectiv n-au putut fi reprezentative pentru situatia de ansamblu in cazul majoritatii companiilor. Privatizarea intre timp a multora dintre aceste companii la preturi fara nici o legatura cu cele indicate de bursa a subminat si mai sever reprezentativitatea cotatiilor bursiere pentru evaluarile asupra companiilor.
In mod paradoxal, bursa este pur si simplu cazuta la examenul unui deceniu tocmai la capitolul principal: menirea in sine a bursei. Cumpararile si vanzarile de actiuni si alte titluri de valoare reprezinta activitatea bursei, dar nicidecum scopul ei. Acesta il constituie colectarea de fonduri pentru dezvoltare. Vanzarile si cumpararile de actiuni in bursa nu schimba decat proprietarii actiunilor, dar nu si capitalul societatilor emitente. Astfel ca scopul societatilor comerciale de a-si cota actiunile in bursa nu il reprezinta curentele tranzactii in sine cu actiuni – si care de altminteri nu le afecteaza in mod direct -, ci posibilitatea ca, la un moment dat, tocmai prin credibilitatea dobandita in urma reprezentarii in bursa si prin accesul obtinut astfel la aceasta piata sa lanseze noi emisiuni de actiuni, care sa fie achizitionate si prin care sa-si majoreze capitalul in vederea extinderii si modernizarii. Evident, pentru a spera ca eventualii detinatori de fonduri isi vor plasa banii in dezvoltarea activitatii lor, intreprinderile trebuie sa manifeste o deplina transparenta, cu alte cuvinte sa faca publice rezultatele lor economice si financiare, proiectele lor si sa aiba capitalul format cel putin in parte prin achizitii deschise de actiuni, adica prin oferta publica.
Faptul ca ratiunea insasi si mecanismul de functionare a bursei constau intr-o permanenta cautare a variantei mai profitabile de plasare a banilor constituie o certitudine ca numai intreprinderile performante au sansa de a-si vedea achizitionate noile lor actiuni oferite in bursa si este aproape o certitudine si ca investitiile facute prin bursa s-au indreptat din punctul de vedere al economiei nationale spre activitatile cele mai eficiente.
Deocamdata insa piata de capital din Romania nu a ajuns inca in faza de a oferi companiilor posibilitatea de a colecta bani de pe aceasta, adica de a fi o piata primara, jucand aproape exclusiv pana acum rolul de piata secundara, adica de tranzactionare a unor actiuni deja emise si de pe urma carora firmele ca institutii nu se aleg in mod direct cu ceva. Companiile ca institutii nu au, deci, deocamdata, interes in participarea la piata de capital in Romania prin cotare in bursa.
Deosebit de interesant este faptul ca bursa romaneasca a traversat hopul celei mai mari incercari a tranzitiei din faza tarzie, de sfarsit sau desavarsire, a acesteia – anume liberalizarea contului de capital – fara ca presiuni interne ale pietei sa se creeze in directia realizarii menirii bursei. Intervenita intr-o faza de imaturitate a pietei, aceasta liberalizare a contului de capital, care este oricum o miscare din agenda capitalismului matur, a adancit si mai mult caracterul pur speculativ, de forma fara fond, al bursei romanesti. Tranzactiile s-au inmultit, caci posesorii straini de fonduri au exploatat oportunitatile rezultand din deschiderea pietei financiare romanesti, dar jucatorii din economia reala au ramas la fel de putin interesati de listarea in bursa.
