2.4 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDonau Chem, poveste fără sfârşit: Ce se va alege din combinatul chimic...

Donau Chem, poveste fără sfârşit: Ce se va alege din combinatul chimic de la Turnu Măgurele?

Cu toate că, de la începutul anului în curs, au fost efectuate probe tehnologice, iar la finalul lunii iunie 2020, grupul Interagro, prezidat de Ioan Niculae, a anunțat oficial reluarea activității Donau Chem, fapt care s-a resimțit și pe piața gazelor naturale, compania redevenind unul dintre cei mai mari consumatori și importatori din țară, repornirea producţiei de îngrăşăminte chimice a fost afectată de tot felul de incidente tehnice, după cum arată chiar raportul administratorul judiciar al combinatului, dezideratul fiind amânat declarativ pentru luna decembrie a acestui an.

„În ceea ce privește derularea procesului de producție, au existat mici intermitențe din cauza faptului că au apărut unele incidente tehnice la instalațiile de producție. Valorificarea producției realizate s-a efectuat în principal către clienții care au achitat marfa în avans, dar și către alți clienți de pe piața internă, contravaloarea acesteia fiind încasată integral. La data întocmirii prezentului plan de reorganizare, sunt finalizate lucrările de revizii și reparații la instalațiile de acid azotic și azotat de amoniu, acestea fiind programate a intra pe producție în luna decembrie 2020”, se precizează în planul de reorganizare a companiei, care prevede reluarea integrală a producției în ultima lună a lui 2020 și plata completă a datoriilor de peste 343 milioane lei ale Donau Chem în decurs de 5 ani.

Specialişti în domeniul industriei chimice (inclusiv foşti angajaţi ai DONAU CHEM SRL) sunt de părere, însă, că producţia de îngrăşăminte chimice nu poate fi reluată, având în vedere starea avansată de uzură fizică/morală şi perioada îndelungată de nefuncţionare a instalaţiilor tehnologice ale combinatului, precum şi lipsa unor investiţii masive în retehnologizare/modernizare a acestora.

Stadiul actual al insolvenţei

Donau Chem, unul dintre foştii mari producători de îngrăşăminte chimice din România, cu tradiţie îndelungată în domeniu şi parteneriate externe de afaceri, se află în insolvenţă din anul 2017.

În prezent, Donau Chem are datorii de peste 343 milioane lei. 293,16 milioane lei reprezintă totalul creanțelor din tabelul creditorilor, dintre care 201 milioane de lei – datorii la instituţii ale statului (cea mai mare fiind către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili – circa 126 milioane de lei). Alte 50,5 milioane lei sunt datorii acumulate în perioada de insolvență.

În acelaşi timp, nivelul cifrei de afaceri s-a redus considerabil, de la circa 30 milioane lei la finele anului 2016, la circa 11 milioane lei în 2019, iar numărul  mediu de angajaţi s-a diminuat de la 600 la mai puţin de 200 în aceeaşi perioadă, fiind anunțat din nou în creștere în această perioadă.

Cum poate acționa Ioan Niculae pentru optimizarea economică a combinatului?

Pentru că mulți observatori ai reorgănizării combinatului se întreabă cum va plăti Ioan Niculae toate mai sus amintitele datorii acumulate de către Donau Chem, sau dacă intenţionează cu adevărat acest lucru, o variantă posibilă este aceea ca afaceristul să procedeze la fel cum a facut și cu un alt combinat chimic din cadrul holding-ului InterAgro, anume Ga-Pro-Co Chemicals SA Săvineşti, judeţul Neamţ, aflat în prezent în faliment.

În cursul acestui an, firma North Chemical Complex Bucureşti a achiziţionat activul „Platformă industrială Ga-Pro-Co Chemicals”, practic, întreg activul industrial din patrimoniul combinatului din Săvinești. Cum North Chemical Complex, la fel ca și AEP Giurgiu Port (o altă firmă cu care Donau Chem are în prezent încheiate contracte de vânzare pentru îngrășăminte chimece) era controlată de către Petrică Buduru, de mai mulți ani președintele Comitetului Director al Astra Giurgiu, echipa de fotbal a lui Ioan Niculae, ar rezulta că Ioan Niculae și-ar fi adăugat practic în panoplie (cum bani puțini, spun unii, vehciulând suma de 17 milioane de euro) combinatul chimic, printr-o firmă controlată tot de el!

O încrengătură cu un singur potențial câștigător – Ioan Niculae

 Când spunem că firma North Chemical Complex Bucureşti este controlată de Ioan Niculae, ne bazăm pe faptul că acesta figurează ca angajat, începând din luna septembrie 2019, în cadrul firmei (în funcţia de consilier în relaţii economice internaţionale), alături de fiica sa – Anca Luciana Frățea (din luna noiembrie 2019, în funcţia de economist în gestiune economică). Asociat unic la firma North Chemical Complex Bucureşti este societatea SCAEP Giurgiu Port SA Zimnicea, la care asociat majoritar (78%) era inițial Petrică Buduru – naşul fiului lui Ioan Niculae. Ulterior, fix același procent de 78% și aceeași calitate de acționar majoritar a apărut în dreptul lui Gabriel Ticea, om de afaceri care deține și conduce în Italia o firmă de trading de îngrășăminte, metanol și alte produse chimice, Romital SRL, cu sediul principal în Milano. În țară, Ticea se numără printre acționarii distribuitorului angro de medicamente Romfarmachim, cu o deținere de circa 6%.

 

La SCAEP Giurgiu Port SA Zimnicea, Ioan Niculae a figurat ca angajat în perioada august 2016-februarie 2017, în funcţia de consilier tehnic.

În atare condiții, nu este exclus ca, la combinatul chimic Donau Chem din Turnu Măgurele, Niculae să  achiziţioneze activele prin intermediul firmei SCAEP Giurgiu Port SA Zimnicea, pentru că, doar aşa se explică de ce firma la care Buduru a fost acționar majoritar a achiziţionat de la Popasul Trebeș SRL creanţa de circa 16 milioane de lei deţinută iniţial de Banca Transilvania SA la Donau Chem (Banca Transilvania a vândut creanţa deţinută la combinatul chimic Donau Chem către firma Popasul Trebeș SRL, care, ulterior, a vândut-o către SCAEP Giurgiu Port SA Zimnicea – conform datelor publicate în Procedurilor de Insolvenţă).

Explicația posibilă a acestor combinațiilor ar putea fi legată de obiectivul ca SCAEP Giurgiu Port Zimnicea să ajungă să obţină o poziţie importantă la masa credală a combinatului chimic Sinau Chem şi un loc de membru în Comitetul Creditorilor, astfel încât societăţile afiliate holding-ului InterAgro să deţină majoritatea într-un Comitet al Creditorilor ce are rolul de a aproba planul planul de reorganizare a companiei, care prevede reluarea integrală a producției în ultima lună a lui 2020 și plata completă a datoriilor de peste 343 milioane lei ale Donau Chem, documentul urmând ulterior să fie confirmat și de judecătorul sindic de la Tribunalul Teleorman.

În loc de epilog

În această situație, în care tot mai mulți se întreabă dacă Donau Chem, combinatul etalon din Teleorman, poate fi repus totuşi pe picioare sau doar își trăieşte ultimele clipe înaintea intrării în faliment, este interesant de aflat cum va garanta justiția faptul că debitele uriașe ale combinatului, cele datorate către stat și către ceilalţi creditori înscrişi la masa credală, vor fi achitate în termenul asumat până la ultimul leu.

Cele mai citite

Rusia dă vina pe Ucraina pentru dronele căzute în Republica Moldova

Rusia respinge acuzațiile Moldovei cu privire la incidentul cu dronele căzute pe teritoriul său, după ce autoritățile de la Chișinău au convocat ambasadorul rus...

Alegeri prezidențiale 2024. PSD conduce topul cheltuielilor pentru campania electorală. Cât au cheltuit partidele în primele două săptămâni

Cu mai puţin de două săptămâni până la startul primului tur al alegerilor prezidenţiale, competitorii electorali încearcă să ajungă cât mai aproape de alegătorilor...

Audierea ultimilor șase comisari europeni desemnați, printre care și Roxana Mînzatu, va avea loc marți în Parlamentul European

Ultimii şase comisari europeni desemnaţi, cei propuşi pentru funcţiile de vicepreşedinţi executivi ai Comisiei Europene, între care şi reprezentanta României, Roxana Mînzatu, sunt audiaţi...
Ultima oră
Pe aceeași temă