2.8 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDoar comenzile de stat mai pot salva metalurgia

Doar comenzile de stat mai pot salva metalurgia

» Productia industriei metalurgice s-a redus cu 30-40% din lipsa comenzilor.

» Sindicatele se asteapta ca 4.000 de salariati sa fie concediati in urmatoarele luni.

Combinatele metalurgice si intreprinderile siderurgice se confrunta de cateva luni cu probleme grave generate de lipsa comenzilor, fenomen aparut pe fondul crizei economice. Pentru a face fata situatiei, productia fiind redusa in medie cu 30-40%, angajatorii incearca sa diminueze, prin diverse forme, numarul angajatilor. In perioada urmatoare, numarul angajatilor din metalurgie se va reduce cu 10%, ceea ce inseamna ca circa 4.000 de muncitori vor ramane fara locuri de munca. "Daca nu se gasesc solutii urgente pentru reluarea productiei la capacitatea normala, intr-o luna-doua vor urma disponibilizari. In prezent, in toate cele trei combinate de la Galati, Hunedoara, Roman (apartinand concernului Arcelor Mittal – n.n.)  se disponibilizeaza salariati prin asa-zisele plecari voluntare, pentru a nu se apela la concedierea colectiva a mii de oameni, in timp ce aceia care raman nu pot decat sa munceasca pentru salarii inghetate, sporuri suprimate, efectuandu-si concedii de odihna anticipate sau somaj tehnic platit cu 75% din salariu", a declarat Mircea Scintei, presedintele Federatiei Metarom.

La combinatul de la Resita, apartinand grupului TMK, aproape toti angajatii stau acasa, "la dispozitia angajatorului", cu 75% din salariu.

Coada la disponibilizari voluntare
Peste 1.800 de lucratori de la Mittal Galati s-au inscris pe listele de disponibilizare, pachetul oferit fiind destul de atractiv: o suma fixa de pana la 20.000 lei, plus intre sase si 24 de salarii compensatorii, in functie de vechime, la care se adauga un contract prin care angajatorul se obliga sa plateasca darile pentru asigurarile de pensii si de sanatate pe durata unui an. "In ianuarie, au plecat prin aceasta forma 485 de salariati si probabil ca in aceasta luna vor mai pleca inca 400", a precizat Adrian Adascalitei, liderul Filialei Galati a Federatiei Sindicatelor din Siderurgie. Reprezentantii sindicatelor considera ca doar comenzile de stat ar mai putea redresa situatia din aceste combinate. "In momentul de fata, pentru a opri disponibilizarile si pentru a se lucra la capacitate normala, e nevoie de comenzi de stat", a mai spus Mircea Scintei.

» Productie zero
Laminorul Focsani este pe punctul de a se inchide definitiv. Desi are comenzi, acesta nu-si poate procura materia prima (tagla), fiind afectati 350 de angajati. La fabricile de electrozi,  Electrocarbon Slatina si Elsider Titu, activitatea este redusa aproape de zero, pentru ca otelariile din tara care inca mai lucreaza isi procura electrozii din afara.

Cele mai citite

Marea Britanie a făcut primul pas pentru eliminarea definitivă a fumatului

Legea care vizează transformarea treptată a Regatului Unit într-o ţară fără fumat a depăşit marţi o primă etapă în parlament, unde a fost adoptată...

Derby-ul serii în Liga Campionilor: Bayern Munchen-Paris Saint-Germain 1-0

Bayern Munchen a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0, marţi seara, pe Allianz Arena, într-un meci din etapa a cincea a Ligii...

SUA a reușit să convingă Israelul și Hezbollah să implementeze o încetare a focului timp de 60 de zile

Israelul și Hezbollah urmează să implementeze miercuri o încetare a focului timp de 60 de zile, ca parte a unui acord propus de Statele...
Ultima oră
Pe aceeași temă