„În România a fost şi încă este corupţie şi lupta împotriva corupţiei trebuie să continue. În acelaşi timp, consider că nu trebuie să fie făcute abuzuri asupra niciunui om, indiferent dacă este sau nu om politic. Acesta este motivul pentru care nu vreau să dezvolt, nu vreau să se interpreteze. Eu fiind om politic şi întâmplându-mi-se ce mi s-a întâmplat, nu vreau să se tragă concluzia că lupta împotriva corupţiei nu este necesară. Însă este nevoie şi de o lege a răspunderii magistraţilor, la fel cum procurorii trebuie sprijiniţi printr-o legislaţie adecvată în lupta împotriva corupţiei”, scrie Marian Petrache, preşedinte CJ Ilfov, pe pagina de Facebook.
DNA a clasat pe data 9 ianuarie dosarul lui Marian Petrache, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, deschis anul trecut în baza unui denunţ făcut din închisoare de fostul primar al localitatii Jilava, Adrian Mladin,
Potrivit declaraţiilor de la acea vreme ale lui Petrache, ar fi fost acuzat de fostul edil că a primit cadou o excursie la Monte Carlo.
„Acum nouă ani, primarul de la Jilava şi-a schimbat buletinul pe Bucureşti, după ce a ieşit primar, şi stiţi că dacă îţi schimbi buletinul pierzi mandatul de primar. S-a dus la prefect să nu-l demită. Spune că l-am şantajat după aia eu ca să nu spun că si-a schimbat buletinul două zile. Aş fi primit o excursie la Monte Carlo. El mi-a plătit că el mi-a cumpărat biletul prin ordin. Am fost la Monte Carlo. E arestat, e condamnat. Cum să îmi şantajez eu propriul primar? Demisionez din funcţiile pe care le am in partid. Sunt ales la Consiliu Judeţean, nu am de ce să demisionez”, a declarat Marian Petrache după ce a luat la cunoştinţă acuzaţiile, în februarie 2017.