14 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDin august ne alegem pensia privata

Din august ne alegem pensia privata

» O parte din contributia la pensie a romanilor sub 35 de ani merge obligatoriu in sistemul privat.
» Salariatii cu varste cuprinse intre 35 si 45 de ani pot opta si ei pentru aderarea la sistem.
» Nimeni nu poate garanta nivelul viitor al pensiei, ci doar valoarea minima a acumularii.

In aproximativ doua luni de zile, romanii cu varsta pana la 35 de ani vor fi pusi in situatia de a alege un fond de pensii private care sa le administreze o parte din contributie. "Pana la finele anului, vom avea opt pana la zece fonduri de pensii private autorizate", a declarat ieri presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Mircea Oancea.
Pana ieri, doar trei companii (ING, Aviva si Omniasig) fusesera avizate de CSSPP in vederea constituirii ca societati de pensii. Oancea a precizat ca procesul de alegere a unui fond va incepe in luna august, fara a preciza insa data exacta. Tot acest proces va dura patru luni. Apoi, cei care nu si-au exprimat optiunea vor fi distribuiti dupa un algoritm asemanator celui de la alegerile parlamentare: societatii cu cei mai multi "clienti" atrasi ii vor fi alocati cei mai multi nehotarati. Totusi, comisia a mai introdus si alte variabile de redistribuire, cum ar fi sexul sau venitul contribuabilului.

Optiuni
Cei care au varsta cuprinsa intre 35 si 45 de ani au si ei posibilitatea de a opta pentru administrarea in sistem privat a unei parti din contributia la pensie, fara a fi insa obligati in acest sens. Practic, intr-o prima faza, 2% din contributia pe care oricum o platea angajatul va fi virata in sistem privat. Acest lucru nu este nici in sarcina angajatului si nici in cea a patronului, distribuirea urmand sa se faca la nivelul Casei Nationale de Pensii si Asigurari Sociale (CNPAS), in functie de optiunile exprimate de fiecare salariat. Procentul din contributie care va merge in administrare privata va creste gradual, urmand sa ajunga, peste opt ani, la 6%.
"Nimeni nu poate garanta nivelul pensiei la data incheierii perioadei de cotizare. Se garanteaza insa de catre stat nivelul minim al acumularii la finele acestei perioade", a tinut sa precizeze Oancea. In acest sens, CSSPP intentioneaza sa finalizeze legislatia privind constituirea unui fond de garantare a pensiilor, astfel incat el sa fie functional pana la sfarsitul anului. Entitatea va fi alimentata din fondurile proprii ale administratorilor de pensii, si nu din activele acestora.

Facultative get-beget
Pe de alta parte, salariatii, indiferent de varsta, pot opta pentru sistemul pensiilor facultative administrate privat. In acest sistem (pilonul III) pot intra, teoretic, salariatii de pana la 52 de ani si jumatate, iar contributiile sunt deductibile in limita a 200 de euro pe an, atat pentru angajat (din impozitul pe venit), cat si pentru angajator (din impozitul pe profit). Chiar daca Oancea nu a spus acest lucru, exista insa riscul ca cei cu varste prea inaintate sa fie respinsi de companiile in speta, pentru ca nu vor putea acoperi o perioada minima de cotizare.
Patru administratori de fonduri au fost pana in prezent autorizati de CSSPP sa functioneze in acest sistem: ING, Aviva, BCR Asigurari si Allianz-Tiriac. Comisia intentioneaza sa elimine nivelul maxim de 15% din salariul brut, care poate fi varsat in contul pensiilor facultative. "Dorim ca, in viitorul apropiat, sa propunem eliminarea acestei limite", a spus Oancea.
Potrivit oficialului, companiile vor fi reticente, intr-o prima faza, sa contribuie la pensiile facultative ale angajatilor, iar la inceput numai 10-15% dintre patroni vor recurge la acest stimulent, urmand ca in maximum doi ani procentul sa creasca la 50-60%.

Cele mai citite

Elena Lasconi susține propunerile lui Nicușor Dan pentru București

Elena Lasconi și-a declarat public susținerea față de cele 20 de propuneri pentru București prezentate de Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook. Ea a...

FCSB a învins în deplasare pe PAOK Salonic cu 1-0(1-0) în 10 oameni

FCSB a obţinut o victorie mare cu echipa greacă PAOK Salonic, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă