Tăierile de rating pentru Grecia, Portugalia şi apoi Spania de către Standard&Poor’s, au mutat în plan secund scandalul Goldman Sachs. Dar asta s-ar putea să nu fie de ajuns.
Weekend-ul acesta se judecă soarta Goldman Sachs. Nu o va face SEC, care a deschis investigaţia de fraudă împotriva băncii de investiţii. Nu o va face nici senatul american, care i-a audiat deja pe bancheri. Şi nici procurorii din New York, care tocmai au deschis o anchetă penală. Îi va judeca…
Warren Buffett, la adunarea anuală a investitorilor Berkshire Hathaway, de pe poziţia de investitor care a pus la bătaie propria reputaţie şi cinci miliarde de dolari pentru Goldman Sachs. „Mă aştept la multe întrebări şi voi da răspunsuri complete şi detaliate”, a spus Buffett, citat de Wall Street Journal.
Pentru Buffett, felul în care va trata cazul băncii de investiţii este probabil provocarea vieţii (şi are deja 80 de ani!). Pentru că şi-a construit imperiul pe etica de afaceri şi responsabilitatea faţă de clienţi. Pentru că a favorizat inovaţia şi managementul bun, în timp ce critica inovaţiile financiare şi efectele lor. Dar şi pentru că a ştiut să-şi aleagă în general corect investiţiile, lucru care l-a adus în topul celor mai bogaţi oameni din lume.
În cazul Goldman Sachs, miliardarul a închiriat – scump! – propria reputaţie. Investiţia de cinci miliarde de dolari în opţiuni Goldman Sachs, făcută la apogeul crizei, i-a adus lui Buffet trei miliarde profit, peste dividendul anual garantat la 10% din investiţie. În ziua în care SEC a anunţat investigaţia, căderea acţiunilor cu 13% a redus profitul la 2 miliarde. Iar întrebarea acum, pentru acţionari, este dacă pe termen lung Goldman Sachs va mai putea să convingă mulţi clienţi, pentru mulţi bani, că lucrează în interesul lor.
Alte exponate din galeria de figuri Abacus.
Lloyd Blankfein, preşedintele Goldman Sachs, a avut o prestaţie de oţel în faţa senatului, în contextul în care o singură broboană de sudoare pe frunte putea însemna zeci sau sute de milioane de dolari cădere pe burse. Doar două bănci au câştigat masiv în urma crizei. JP Morgan Chase (condusă de Jamie Dimon) şi Goldman Sachs. Totuşi, chiar dacă salariul i-a scăzut de la 4,5 milioane de dolari pe lună în 2006 la nici un milion în 2009, Blankfein încă se simţea de neînvins: „Îndeplinesc misiunea lui Dumnezeu”, spunea el într-un interviu anul trecut, declaraţie pentru care şi-a cerut scuze la scurt timp. Însă luna aceasta, se închina deja la alţi zei: „Dragă Warren, spune-mi ce să fac”.
Fabrice Tourre, „Fabulosul Fab”, şi-a cerut şi el scuze (în faţa senatorilor, prin avocat). De data aceasta, pentru o parte din conţinutul cinic al e-mailurilor aduse ca probe, care descriau obligaţiunile vândute drept „junk”, „crappy”, „shitty”. Însă nu şi-a cerut scuze pentru că şi-a descris clienţii drept „orfani şi văduve”, dimpotrivă, a tot repetat că erau „investitori sofisticaţi”. „Tot mai mulţi bani împrumutaţi în sistem. Clădirea stă să cadă în orice moment. Singurul potenţial supravieţuitor, fabulosul Fab, stă în mijlocul acestor complexe contracte exotice pe banii altora, pe care le-a creeat fără să înţeleagă foarte bine toate implicaţiile acestei monstruozităţi!!!”, sunt cuvintele care l-au făcut faimos pe francezul de 31 de ani. În faţa e-mailurilor care probau că şi-a minţit clienţii, fabulosul Fab a tot repetat că nu-şi aminteşte.
Jonh Paulson, managerul de fond care a încasat tot profitul din operaţiunea Abacus, un miliard de dolari, stă deja liniştit. Deocamdată, nicio anchetă nu îl vizează, pentru că nu el este cel care şi-ar fi minţit clienţii. Ce a făcut totuşi Paulson? Când toată lumea credea că ipotecile vor aduce randamente nesfârşite, el a pariat pe căderea pieţei. S-a dus la Goldman Sachs să îi „facă” o piaţă, iar când IKB şi ABN Amro s-au angajat să cumpere a pus în coş ouăle cele mai fragile.
Robert Khuzami a instrumentat cazul SEC şi are reputaţia că „nu ia prizonieri”. Khuzami şi-a construit cariera fugărind, anchetând şi condamnând terorişti. Inclusiv pe cei care au detonat o bombă cât o dubă, în 1993, în beciurile Wall Trade Center. În 1999, l-a înfundat pe Patrick Bennet, omul care a orchestrat a doua cea mai mare schemă Ponzi din istoria SUA. Din 2002 a lucrat pentru Deutsche Bank, iar din 2007 conduce departamentul executiv al comisiei de valori mobiliare din SUA.
Citeşte mai mult pe www.riscograma.ro
