3.2 C
București
luni, 2 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDilema BNR: Creştere PIB sau leu puternic?

Dilema BNR: Creştere PIB sau leu puternic?

Banca Naţională a României este pusă în situaţia de-a alege anul viitor între creşterea economică şi stabilitatea cursului valutar, după ce inflaţia va scădea în primăvară la 2%, faţă de 8% cu un an înainte. Dobânda de politică monetară de 6% este de natură să inhibe creşterea economică, iar guvernatorul Mugur Isărescu a sugerat ieri că ea va mai fi redusă. Pe de altă parte, o reducere prea abruptă ar îndepărta capitalurile speculative de pe piaţă, lucru care ar duce la deprecierea leului. Potrivit lui Isărescu, BNR apreciază că rata de schimb se situează în prezent într-o zonă de echilibru.

„În ianuarie, situaţia internaţională., în maniera în care va evolua ea, situaţia fluxurilor de capital va conta foarte mult (pentru decizia BNR de politică monetară). Spun situaţia fluxurilor de capital şi nu curs pentru că nu vreau să dau sentimentul că ţintim un anumit nivel de curs.Ne uităm la o zonă de echilibru a cursului, care există în acest moment, şi nu vrem s-o stricăm prin mişcări nechibzuite”, a spus Isărescu.

Condiţiile de piaţă din prezent permit într-un câmp destul de importantant reducerea dobânzii cheie, însă o astfel de politică ar trebui urmată în paşi mici şi ţinând cont de ansamblul factorilor din piaţă de la momentul respectiv, a declarat luni guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. „Mişcând rata dobânzii de politică monetară nu vrem să stricăm alte lucruri. De stricat echilibrele este uşor. Să le restabileşti, sa revii la înceredere este mai greu. Nu este vorba de frică, că nu suntem curajoşi. Nu trebuie să ne dovedim curajul dând cu capul într-un perete de oţel”, a afirmat şeful băncii centrale.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an de la 4,6% la 3,3%, iar proiecţia pentru anul viitor a fost redusă de la 3,5% la 3%, a anunţat Isărescu.

„Spunem două lucruri, până spre primăvara anului viitor va continua căderea preţurilor, a IPC, pentru că efectul de bază continuă. S-ar putea ca prin martie să fie în jur de 2% sau chiar mai puţin, apoi tot efectul de bază ne va împinge mai în sus spre vară. Nu vedem în vară scăderi de preţuri alimentare, ne menţinem conservatori. Avem amplitudini extrem de mari în acestă perioadă, de 2%. Pentru că în această perioadă am avut o scădere medie de 0,2%, efectul de bază va duce inflaţia de la 2%, sub 2%, spre 3,5-3,6% în toamnă. S-ar putea să avem în primăvară o rată a inflaţiei sub media UE”, a afirmat Isărescu.

Preţurile de consum au scăzut în septembrie pentru a patra lună consecutiv, pe fondul ieftinirii alimentelor, astfel că inflaţia anuală a coborât la 3,45%, nivelul minim de după 1990, şi a intrat în intervalul ţintit de BNR pentru acest an. Banca centrală ţinteşte pentru acest an o inflaţie de 2-4%.

Lucian Davidescu
Lucian Davidescu
Lucian Davidescu, sef departament
Cele mai citite

Eroul cu ligamentul rupt! Riqui Puig, decisiv pentru LA Galaxy, deși accidentat grav

Riqui Puig, fost jucător al Barcelonei, a jucat mai bine de 30 de minute cu o ruptură a ligamentului încrucișat anterior, oferind o pasă...

Google Maps va afișa rapoarte de incidente din Waze

Google Maps începe să adopte caracteristici populare ale aplicației Waze, cum ar fi alertele de trafic generate de comunitate, dar reacțiile utilizatorilor sunt mixte....

CCR dezbate solicitarea de anulare a rezultatelor primului tur al prezidențialelor

BEC a transmis Curții Constituționale procesul verbal centralizator, privind renumărarea parțială a voturilor Curtea Constituțională a României (CCR) a început, luni, dezbaterile pe cererea lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă