Statele Unite consideră că o monedă slabă le poate rezolva problemele economice. O asemenea strategie implică totuşi riscuri considerabile, începând cu punerea la îndoială a statutului de valută internaţională a bancnotei verzi, scrie ziarul elveţian Le Temps în ediţia de luni, citat de Agerpres.
„Nu am avut niciodată intenţia să ne devalorizăm moneda cu scopul de a atrage vreun avantaj competitiv sau de a face din acest lucru un instrument de relansare a creşterii. Această strategie este fără ieşire, indiferent de ţara care o aplică, şi cu atât mai mult Statele Unite”, a declarat ministrul american de finanţe, M. Geithner, cu ocazia summitului G-20, de la Seul.
Acest punct de vedere nu este totuşi împărtăşit de toată lumea. În pofida recentelor declaraţii ale lui Geithner, este evident că în ochii administraţiei americane, un dolar slab poate fi capabil să rezolve problemele economice ale Statelor Unite. Propaganda făcută de secretarul Trezoreriei nu face decât să crească tensiunile care s-au creat la G-20 şi să provoace fricţiuni politice în lumea întreagă, deoarece tot mai multe ţări au sentimentul că SUA au încercat să îşi redreseze economia în detrimentul lor. Strategia FED de relaxare cantitativă a declanşat deja un „război al valutelor”, chiar în momentul în care unele ţări încearcă să compenseze deprecierea artificială a dolarului.
Preşedintele FED, Ben Bernanke, nu îndrăzneşte să vorbească de devalorizare, ci mai degrabă de meritele „creşterii inflaţiei”.
La 4 noiembrie, comitetul de politică monetară (FOMC) a anunţat un al doilea val de măsuri de relaxare cantitativă prin injectarea a încă 600 de miliarde de dolari până în iunie viitor. Acest lucru se adaugă planurilor de reinvestire a sumelor provenite din garanţiile ipotecare scadente pentru cumpărarea de active în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari până la sfârşitul lui 2011. Deci noul val de injectare de lichidităţi s-ar ridica la circa 900 de miliarde de dolari până la sfârşitul lui 2011. Această sumă reprezintă aproximativ jumătate din măsurile de relaxare cantitativă adoptate din primul trimestru al anului 2009. Bill Gross, PDG la Pimco, a sugerat că dolarul va fi depreciat cu încă 20% în următorii trei ani.
Întrebarea care se pune este de ce Statele Unite sunt gata să îşi rişte credibilitatea ca să îşi deprecieze moneda. Partizanii devalorizării bancnotei verzi consideră că măsura va pune SUA pe calea redresării economice. Cele două argumente folosite de aceştia sunt legate de preţul exporturilor americane şi de faptul că un dolar depreciat va permite ştergerea unor mari datorii în dolari.
Argumentul exporturilor este totuşi rezultatul unei reflecţii pe termen scurt. Japonia şi Germania se bazează dintotdeauna pe exporturi de produse cu mare valoare adăugată şi un marketing sofisticat pentru a face faţă unei aprecieri a monedei lor. În ceea ce priveşte tactica deprecierii în scopul reducerii datoriilor, va fi mai uşor să se ramburseze datoria, totuşi în detrimentul puterii de cumpărare a americanilor.
Pe termen mai lung, un dolar care se depreciază poate da naştere la presiuni inflaţioniste, ceea ce ar duce la creşterea dobânzilor. Inflaţia ar putea avea drept efect punerea la îndoială a statutului de valută internaţională de care se bucură dolarul de 60 de ani şi crearea unui mediu financiar dificil pentru americani. Sfârşitul dolarului ca valută internaţională ar avea nu numai consecinţe dezastruoase pe pieţe, ci ar duce la distrugerea însăşi a valutei SUA.
Chiar dacă Geithner şi Bernanke îşi recunosc sau nu intenţia de a pune în aplicare o strategie de depreciere a dolarului, campania comportă un risc considerabil, iar rezultatele pe termen lung sunt departe de a fi garantate.
