7.1 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăDepozitele bancare au crescut cu aproape 5% în decembrie 2014

Depozitele bancare au crescut cu aproape 5% în decembrie 2014

Depozitele bancare ale populației și companiilor neguvernamentale au crescut cu aproape 5% (4,8%) în cursul lunii decembrie 2014 față de luna anterioară și au ajuns astfel la valoarea de 231,85 de miliarde de lei, potrivit informațiilor anunțate de Banca Națională a României (BNR).

Astfel, depozitele în lei ale populației au ajuns la valoarea de 86,16 miliarde de lei, în creștere cu 3,7% față de noiembrie. În același timp, depozitele în lei ale companiilor, altele decât societățile financiare și instituțiile financiare monetare, au crescut cu 10,3%, la 68,71 miliarde de lei.

Pe de altă parte, depozitele în valută ale persoanelor fizice și juridice, altele decât societățile financiare și instituțiile financiare monetare, au crescut cu 0,2%, la nivelul de 17,174 miliarde de euro.

Astfel, depozitele în valută ale rezidenților s-au majorat cu 4,6%, în vreme ce depozitele în valută ale gospodăriilor populației s-au majorat cu 4,5%. De asemenea, depozitele în valută ale persoanelor juridice, altele decât societățile financiare și instituțiile financiare monetare, s-au majorat cu 4,9%.

Cele mai citite

Tragedie la Constanța! O asistentă s-a sinucis

O tragedie profundă a avut loc la Constanța, unde o tânără asistentă medicală, în vârstă de 28 de ani, și-a pus capăt zilelor. Tragedie la...

Jean-Marie Le Pen, fostul lider al extremei drepte din Franța, a murit la vârsta de 96 de ani

Jean-Marie Le Pen, fostul lider al extremei drepte din Franța și fondator al partidului Frontul Național (actualmente cunoscut sub numele de Naționalul Raliu), a...

Milan câștigă Supercupa Italiei după un meci incredibil cu Inter! Discursul motivațional al lui Ibrahimovic în vestiar

AC Milan a obținut un succes memorabil în Supercupa Italiei, învingând-o pe rivala Inter Milano cu 3-2, după ce a revenit de la 0-2. ...
Ultima oră
Pe aceeași temă