1.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDe ce întârzie construcţia autostrăzilor. Tronsonul Timişoara-Lugoj împlineşte un an de dispute...

De ce întârzie construcţia autostrăzilor. Tronsonul Timişoara-Lugoj împlineşte un an de dispute în Justiţie

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins săptămâna trecută plângerile primite de la consorţiile Tehnologica Radion-Lena, pe de o parte, şi Tirrena Scavi-Condotte-Cossi, pe de altă parte, privitoare la decizia Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) de a respinge drept inacceptabile ofertele acestora şi de anula licitaţia, din lipsă de oferte acceptabile. CNADNR afirmă că licitaţia pentru lotul 2 din sectorul Timişoara-Lugoj a fost anulată deoarece „toate ofertele au fost innaceptabile şi neconforme”. În cazul acestei licitaţii CNADNR a primit, totuşi, nu mai puţin de 9 oferte, unele depuse de companii europene importante precum FCC, Strabag, Max Boegl sau Colas.

 La începutul lunii aprilie 2011 CNADNR desemnase drept câştigător al contractului de construire a 23 de kilometri de autostradă între Timişoara şi Lugoj al doilea dintre consorţii, acesta având o ofertă de 106 milioane euro, fără TVA. Consorţiul condus de Tehnologica Radion a reclamat la acel moment că cele trei firme nu îndeplinesc cerinţele de calificare la licitaţie, iar instanţele i-au dat dreptate.

Deoarece disputele au continuat pe parcursul întregului an trecut, iar CNADNR a decis, în final, anularea licitaţiei. Luna trecută cei doi ofertanţi s-au adresat din nou CNSC.  Tehnologica Radion-Lena a solicitat atât anularea deciziei CNADNR potrivit căreia oferta depusă era inadmisibilă, cât şi reevaluarea ofertei. Tirrena Scavi-Condotte-Cossi a solicitat acelaşi lucru în privinţa ofertei lor, excluderea ofertei consorţiului româno-portughez şi, în subsidiar, anularea licitaţiei. Ambele solicitări au fost respinse săptămâna trecută de CNSC.

 Ce urmează?

Decizia CNSC înseamnă că licitaţia rămâne anulată. Părţile au posibilitatea de a se adresa Curţii de Apel contestând decizia CNSC. „Instanţa are termene scurte de judecată. In funcţie de ce va decide Curtea, procedura mai poate dura însă luni bune”, spune un jurist din cadrul proiectului. Părţile vor fi nevoite să aştepte luni bune motivarea sentinţei sau reevaluarea ofertelor de către CNADNR. Dacă nu, licitaţia va trebui reluată, iar începerea lucrărilor la cei 23 de kilometri se va amâna până când se va stabili un nou câştigător care să nu fie contestat de niciun alt participant.

Patru tronsoane fără constructor

Al doilea lot din tronsonul de autostradă Timişoara-Lugoj e doar unul din cele patru loturi dintre Sibiu şi Nădlac pentru care CNADNR  nu a selectat constructori. In cazul a trei loturi situate între  Lugoj şi Deva, cu o lungime însumată de 75 de kilometri, CNADNR nu a organizat până în prezent licitaţiile necesare.  Compania spune că proiectele loturilor 2 şi 3 – ce vor fi construite din fonduri UE – au fost trimise autorităţii de management spre aprobare (adică Ministerului Transporturilor), urmând ca în perioada următoare să fie trimis şi cel pentru lotul 4. Deschiderea circulaţiei pe cei 100 de kilometri de autostradă, cât au însumate loturile cu probleme dintre Timişoara, Lugoj şi Deva, ar putea avea loc la 2-3 ani după inaugurarea restului tronsoanelor, a căror construire a început anul trecut.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...
Ultima oră
Pe aceeași temă