5.2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDAEWOO Automobile Craiova nu mai plateste nici cand o obliga instanta

DAEWOO Automobile Craiova nu mai plateste nici cand o obliga instanta

In ultimii ani ne-am obisnuit sa legam vesnic numele societatii DAEWOO Automobile Craiova de imaginea autovehiculelor comercializate cu atata succes sub aceasta marca pe piata romaneas-ca. Numarul mare de masini vandute pe piata autohtona a facut ca observatorul neutru sa creada ca in spate exista o societate prospera si in plina ascensiune. Povestea DAEWOO confirma insa proverbul ca de multe ori marul frumos pe dinafara e putred pe dinauntru.

Filiala din Romania, lasata de izbeliste

La un moment dat, consumatorul roman a inceput sa afle ca firma coreeana are probleme financiare, ca datoriile catre furnizori sunt tot mai mari, ca de fapt cei de la DAEWOO sunt in pragul falimentului si ca spera sa gaseasca un cumparator pe masura care sa le scape pielea. Pentru compania-mama problema s-a rezolvat in cele din urma.
Cu filiala din Romania lucrurile au trenat destul de mult. Au aparut diverse entitati interesate de preluare, au mai ramas putini doritori (nu e prea clar de ce) si in cele din urma s-a spus ca pachetul majoritar va fi rascumparat de statul roman. Nimeni nu a avut prea multe de comentat, chiar daca unii rauvoitori s-au intrebat de unde mai gaseste statul roman resurse sa achizitioneze acest pachet si in ce scop. Probabil ca misterul va fi dezlegat peste cateva decenii. Cert este ca acum oficialii romani par gata sa plateasca ceva mai mult de 45 de milioane de euro pentru a recupera 51% din uzina de la Craiova, astfel incat sa poata incerca sa gaseasca ulterior un cumparator serios.

Datoriile catre companiile autohtone, pasate statului

Interesant este insa faptul ca DAEWOO Automobile Craiova este datoare nu doar catre furnizorii directi de subansambluri, ci si catre cel putin o societate privata din Romania cu care a avut candva un contract, pe care nu l-a respectat, aducand astfel serioase prejudicii materiale si morale acesteia. Ca urmare a problemelor aparute in timpul contractului, societatea in cauza, SC Roumanie Assurance International SA (RAI), a fost nevoita sa cheme in fata instantei, inca din anul 2000, pe DAEWOO Automobile Craiova. Roumanie Assurance International a sperat ca va reusi cu ajutorul legii sa-si gaseasca dreptatea si sa-si recupereze prejudiciul. Surse din piata au indicat ca fabrica de la Craiova a mai avut probleme asemanatoare si cu alti asiguratori, fiind nevoita sa migreze de la o companie la alta.
In 2005, adica dupa aproape cinci ani de lupte in instanta si de tot felul de tergiversari din partea DAEWOO, cereri de termene suplimentare, procese, apeluri, recursuri, casari, stramutari si o multitudine de sentinte una mai ciudata decat alta, Curtea de Apel Ploiesti a emis decizia 1532, irevocabila, prin care a dat castig de cauza Roumanie Assurance International, obligand DAEWOO la plata datoriilor catre societatea de asigurare, intr-un volum de 5.634.200 dolari si 368.149,12 lei noi.
Dupa tot acest razboi prin instante, DAEWOO nu a catadicsit insa sa tina cont de decizia justitiei romane (probabil mai putin familiara actionarilor coreeni). Ca urmare, pe data de 30 august RAI a trebuit sa recurga la procedura de executare silita si indisponibilizarea sumelor pe care trebuia sa le recupereze de la producatorul din Craiova.
Probabil insa ca DAEWOO Automobile Craiova si-a facut alte calcule si s-a gandit ca daca tot e in faliment si a gasit in final un cumparator cu care sa-si spele onoarea se poate folosi de orice gaselnita pentru a intarzia plata datoriilor pana la vanzarea pachetului de actiuni, adica sa paseze acest consistent debit cumparatorului. Cumparator care, pentru cei care poate au uitat, este tocmai statul roman. Astfel, dupa toate facilitatile pe care statul le-a impartit cu darnicie in timp acestei companii, fara sa tina prea mult cont de faptul ca veneau din banii publici, acum va trebui sa plateasca, tot pe spatele contribuabilului roman, si datoria pe care actionarul coreean de la DAEWOO n-a avut chef sa o achite atunci cand a spus instanta. Actionarul coreean va pleca linistit din Romania cu cele cateva zeci de milioane de dolari pe care i le va da statul roman, iar autoritatile vor mai capata o datorie de platit.
Pentru a-si atinge scopul si a amana cat mai mult plata datoriei, pe langa caile normale de atac, DAEWOO a gasit si o solutie care a starnit zambetele juristilor: a depus la Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Comerciala o cerere de recurs la o sentinta irevocabila. Culmea este ca pe baza acestei cereri a obtinut chiar si o suspendare a executarii.
Astfel, dupa ce timp de cinci ani s-a luptat prin tribunale pentru a-si obtine dreptatea si a recupera banii care-i apartin, o societate comerciala care a obtinut o decizie irevocabila nu o poate pune nici acum in practica, DAEWOO ca-patand pe cai ocolite derogare de la obligatia de a respecta legislatia romaneasca.

Daniel Popa
Daniel Popa
Daniel Popa, sef departament Corespondenti
Cele mai citite

1.000 de zile de război pe scară largă între Rusia și Ucraina

Pe clădirile UE au fost proiectate imagini cu steaguri ucrainene, un omagiu adus apărătorilor țării Liderii, oficialii și diplomații occidentali au marcat cele 1.000 de...

1.000 de zile de război pe scară largă între Rusia și Ucraina

Pe clădirile UE au fost proiectate imagini cu steaguri ucrainene, un omagiu adus apărătorilor țării Liderii, oficialii și diplomații occidentali au marcat cele 1.000 de...

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă