Desi euro s-a tot apreciat in raport cu dolarul – si o apreciere a monedei ajuta, in general, la mentinerea in chingi a inflatiei –, aceasta din urma a manifestat o recrudescenta pe ansamblul zonei euro. Cresterea preturilor mondiale la petrol si la alte cateva materii prime, ca si la cereale, si-a spus cuvantul. Inflatia insa a explodat in tarile emergente europene, membre sau nemembre ale Uniunii Europene. In cateva dintre acestea a revenit in forta la doua cifre, in unele fiind de peste 15%. In toate acestea insa, desi analizele cam de pretutindeni nu recunosc faptul, inventand in schimb tot felul de povesti si factori conjuncturali, reintoarcerea inflatiei este legata de fortari anterioare ale politicilor economice, in afara realitatilor si fundamentelor economice ale acestor tari. Insusi mecanismul conceput pentru extinderea Uniunii Europene este acum pus in discutie. Un implant de "economie financiara" a fost facut in tarile din Est, indeosebi pe calea furnizarii in acestea de bani care, prin creditare de la fata locului, sa extinda rapid consumul, pentru ca aceste tari sa devina pe termen scurt piete care sa absoarba produsele si serviciile din Vest. In cele mai multe dintre tarile respective, productia n-a putut tine pasul cu consumul astfel stimulat, si nu numai consumul, dar si cresterea economica s-au asezat masiv si disproportionat pe importuri.
Acum deficitul extern a devenit vulnerabilitatea principala, practic netratabila, a acestor tari. Un timp, mecanismul a mers. si pomparea de bani din afara a ajutat substantial procesul, impingand in sus monedele proprii ale acestor tari, ceea ce a stimulat tocmai importurile, care erau cheia mecanismului. Fara a avea prea multe capacitati de manevra, tarile respective s-au si complacut in situatie. Guvernele au practicat politici fiscale care s-au bucurat de momentele de exuberanta si nu au pus bani deoparte pentru zile negre, iar bancile centrale au cochetat intr-un mod similar, realizandu-si tinte nerealiste de inflatie cu ajutorul aprecierii monedelor nationale. Totul a durat pana la un moment dat. Cand balonul de sapun s-a spart! Economia a cerut sa-si spuna cuvantul. Ignorate, fundamentele economice s-au razbunat. Aiureala unei monede nationale mai bune decat economia nationala s-a risipit rapid. Inflatia artificial mentinuta mica a saltat imediat. Orice giumbuslucuri mai fac acum autoritatile guvernamentale si monetare, inflatia o tine pe a ei, si nu din vreun alt motiv decat din acela ca atat reclama economia!
Nu poate mai putin! Cele mai vulnerabile sunt de departe tarile cu deficite externe mari. Nu intamplator, acestea cad una cate una. Mai intai scade cursul monedei nationale, apoi totul se transfera asupra preturilor interne. Cele mai vulnerabile tari sunt, evident, cele cu Consiliu Monetar, care nu mai au banca centrala si politica de curs. Daca moneda proprie se tine scai de moneda europeana, desi economiile sunt departe de o convergenta reala, cursul artificial ascunde iar si iar adevarata situatie. Pana la un moment dat! Corectiile nemaiputand fi facute pe parcurs, se ajunge direct in inflatie daca fiscalitatea nu rezolva ea din timp dezechilibrele din economie. Nu intamplator, explozia inflatiei este mai puternica in tari cu Consiliu Monetar, cum sunt Bulgaria si doua dintre tarile baltice!
In Romania inflatia nu a revenit inca la doua cifre si guvernatorul BNR se lupta cu vremurile pentru a evita faptul. Anul electoral si completa lipsa de cooperare din partea guvernului in directia reducerii semnificative a cererii interne ar putea sa-i vina de hac. Romania este deocamdata pazita de faptul ca inca mai are la dispozitie politica monetara si de curs. Caderile leului au ferit pana acum Romania de explozia preturilor interne. Nu poate insa preciza nimeni cat va mai merge asa caruta daca Guvernul nu va gatui urgent cererea interna prin majorarea unui impozit principal.
