0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCum va evolua creditarea în ultimele luni ale anului?

Cum va evolua creditarea în ultimele luni ale anului?

 

Cererea de credite va înregistra o scădere în al treilea trimestru al acestui an în cazul companiilor, în timp ce populaţia va rămâne interesată de credite, fie de consum, fie ipotecare, arată sondajele făcute printre bancheri de către Banca Naţională.

Companiile din România, altele decât cele din sectorul financiar, ar putea lua mai uşor credite în al treilea trimestru al acestui an, indiferent de tipul acestora, arată ultimul sondaj efectuat de către Banca Naţională a României în rândul populaţiei şi al companiilor nefinanciare. Potrivit sondajului, în al doilea trimestru al anului, standardele de creditare (anu­me condiţiile ce trebuie îndeplinite de doritorii unui credit) au rămas neschimbate faţă de precedentele două trimestre, însă se anticipează o uşoară relaxare a acestora. În al doilea trimestru s-au înregistrat relaxări marginale ale cerinţelor de colateral-garanţii şi ale scadenţelor maxime.

Cererea de credite a avansat uşor (mai ales pe segmentul împrumuturilor pe termen scurt) atât în privinţa IMM, cât şi a marilor companii, însă se aşteaptă un regres al cererii în al treilea trimestru. Contracţia se va întâlni în special în cazul marilor firme, estimează bancherii chestionaţi de BNR.

Cât priveşte riscurile de credit, băncile estimează că acestea vor creşte pe segmentul IMM, în timp ce în cazul corporaţiilor se vor menţine la nivelul trimestrului precedent. Sectorul imobiliar se menţine ca fiind cel mai riscant din perspectiva calităţii portofoliului de credite al băncilor, iar riscurile asociate firmelor care activează în sectorul construcții și intermediere financiară sunt, de asemenea, în creștere. „Sectorul energetic este singurul pentru care băncile percep un risc de credit în scădere com­parativ cu trimestrul precedent“, arată studiul făcut de către banca centrală. Valorile împrumutate de bănci sunt mai mici decât în urmă cu câteva luni, raportat la valoarea imobilului achiziţionat. În ultimele trei luni, valoarea LTV (Loan to Value – adică ponderea împrumutului în valoarea activului achiziţionat) a fost de 73%, în timp ce în cazul creditelor aflate în portofolii în al doilea trimestru indicatorul se cifra la 96%.

Creditarea populaţiei se relaxează

Pe fondul unei tendinţe europene de relaxare a condiţiilor de creditare, băncile autohtone anticipează o îmblânzire a standardelor de creditare, indiferent de destinaţia creditului acordat populaţiei. Valoarea LTV s-a cifrat în al doilea trimestru la 81%, faţă de 80% în trimestrele precedente. În cazul creditelor ipotecare indicatorul a fost mai generos, anume 86%. Conform instituţiilor de credit, cererea de credite imobiliare a avut un avans considerabil în al doilea trimestru, evoluție înregistrată pentru prima oară din al doilea trimestru al anului 2012. Pe termen scurt, băncile așteaptă ca tendința ascendentă a ce­rerii să continue. În opinia bancheri­lor, traiectoria descendentă a preţului locuinţelor a persistat şi în al doilea trimestru, o evoluție similară fiind prognozată și pentru perioada iulie-septembrie 2014. În cazul creditelor de consum evoluţiile au fost mixte. Pe de o parte, s-a micşorat diferenţa între rata medie de dobândă a creditului şi dobânda de referinţă la leu –
ROBOR la o lună, însă s-au înăsprit costurile creditării (altele decât dobânzile). Pentru al treilea trimestru al anului băncile prognozează un avans al cererii de credite de consum, cu o intensitate în scădere însă, pe fondul stabilizării cererii pe segmentul creditelor garantate cu ipoteci şi al majorării cererii pentru cardurile de credit. 

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă