8.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCum sa va intelegeti bine cu seful

Cum sa va intelegeti bine cu seful

Cel mai bine este sa incercati sa vedeti cu ce fel de om aveti de-a face si sa adoptati cea mai potrivita atitudine in relatia cu acesta.

Una dintre principalele cauze care duc la demisii, spun expertii in resurse umane, este seful. Daca un angajat nu se intelege cu acesta, el va veni cu neplacere la serviciu si va lucra intr-o tensiune permanenta, ceea ce nu-l va face foarte productiv. Iar de aici pana la nemultumiri, rezultate proaste si concediere nu este decat un pas.

Pentru a nu ajunge in situatia de a fi dat afara sau de a pleca singur din companie, este indicat sa faceti in asa fel incat sa va intelegeti bine cu seful dumneavoastra, indiferent cat de greu v-ar fi. In fond, fiecare om are si parti bune, si parti rele. Incercati sa identificati aspectele pozitive! "Angajatii ar trebui sa evalueze corect cu ce stil managerial se confrunta. Fiecare manager are anumite nevoi, important este ca angajatii sa le identifice corect si sa vina in intampinarea acestora", explica Stelian Marian, membru in HR Club, managing director la Human Capital Solutions.
Privind din perspectiva subalternilor, spune Cristina Mihai, specialist in performanta organizationala, managerii se impart in functie de modul in care-si realizeaza rolurile (de comunicare, control, dezvoltare a echipei, recunoastere si recompensare a oamenilor). "Exista manageri prietenosi, carora le place sa se faca placuti si care ar face orice efort pentru a evita un conflict interuman, manageri ambitiosi, foarte dedicati jobului, deschisi ideilor echipei pe care o coordoneaza si dornici sa ofere oportunitati, iar la cealalta extremitate a spectrului sunt managerii care muncesc cat mai putin posibil, cei depasiti de situatie, care si-au atins nivelul maxim de competenta si care nu au cum sa ofere prea mult oamenilor cu care lucreaza", adauga Cristina Mihai.

Ce apreciaza superiorul

Specialistii in resurse umane spun ca punctele esentiale care trebuie atinse de catre angajati pentru a putea dezvolta o relatie profesionala sanatoasa cu seful sunt stabilirea si negocierea permanenta a rolurilor. "Sanatatea relationala se obtine cand oamenii lucreaza impreuna in contexul «eu sunt ok, tu esti ok»". Astfel, rezulta o relatie matura, constructiva in care poate exista o comunicare rationala, pe fapte, si nu o exprimare emotionala de pareri, adjective si  jocuri de putere", considera specialista in resurse umane Carmen Buruiana.
Toti sefii, spune experta in resurse umane Cristina Mihai, apreciaza cateva elemente esentiale, precum voluntariatul pentru proiectele critice, rezolvarea problemelor (lor), loialitatea si dedicarea, expertiza tehnica, valoarea pe care o puteti adauga echipei, lui insusi si companiei.
"Ca sa fie totul bine, ar trebui ca atat managerul, cat si subalternul sa nu resimta in relatia profesionala o incongruenta intre asteptari si ceea ce se ofera", explica Stelian Marian. De multe ori, clarificarea asteptarilor se face doar de sus in jos, pentru ca angajatilor le este teama sa vorbeasca despre ce si-ar dori.
"Pe termen lung insa, o relatie care este construita intr-un singur sens nu va functiona", atrage atentia Stelian Marian.

Prietenosul
Este vorba despre seful care pune mare valoare pe a fi el insusi laudat atunci cand face un lucru bun. Un astfel de superior apreciaza orice ajutor primit de la angajat si este agreat de acesta. Pentru a putea sa va dezvoltati in preajma unui manager prietenos, este important sa-i solicitati in permanenta sarcini care sa va ajute la construirea carierei dumneavoastra. "Totodata, trebuie sa-l incurajati sa va ofere feedback", accentueaza Cristina Mihai, specialist in performanta organizationala.

Lenesul
In preajma unui manager care nu prea munceste, singura sansa este sa va construiti o retea in afara departamentului (lucrand pe proiecte interdepartamentale de exemplu) pentru ca, daca ajungeti intr-un punct mort cu un asemenea sef, veti avea nevoie de alte optiuni. Este esential sa va extindeti cunostintele si abilitatile fara a va intimida seful. Pentru ca el sa nu se simta amenintat de competentele dumneavoastra, este bine sa-l mentineti mereu informat si sa-i demonstrati ca el este cel care se afla "la carma".

Ambitiosul
Daca bossul dumneavoastra este un tip ambitios, este foarte important sa fiti punctual, sa va respectati termenele-limita (daca se poate, ar fi bine sa finalizati proiectele chiar in avans). Este necesar sa fiti proactiv, interesat de munca pe care o aveti de facut si sa va asumati responsabilitati. Unui sef ambitios trebuie  sa-i demonstrati ca aveti initiativa si dedicare fata de obiectivele echipei. "De asemenea, este indicat sa va impartasiti cunostintele cu ceilalti membri ai echipei", subliniaza Cristina Mihai.

Incompetentul
In fata unui sef depasit de situatie, in loc sa va lasati coplesit de frustrari sau sa deveniti apatic, mai bine concentrati-va pe proiecte in care va puteti dezvolta abilitatile si reteaua de contacte. "Managerii depasiti de situatie apreciaza procedurile si informatiile tehnice", mai spune Cristina Mihai. Pentru a putea lucra o perioada lunga cu el, dati-i impresia ca este foarte bun in ceea ce face. In acelasi timp, incercati sa dregeti lucrurile atat cat se poate, astfel incat proiectul dumneavoastra sa aiba rezultate foarte bune.

CERINTE
Calitatile unui bun manager
Un manager bun, spun specialistii in resurse umane, este o persoana inteligenta emotional. El nu trebuie sa fie neaparat foarte competent in domeniul sau de activitate. Mai mult conteaza cat de bine stie sa le vorbeasca oamenilor sau cat de repede ii poate cuceri pe acestia. "Un manager trebuie sa aiba acele competente si abilitati de a construi si administra relatii umane cu angajatii, in vederea realizarii rezultatelor de business. Este vorba despre inteligenta emotionala, mediere de conflicte, negociere si comunicare", considera Carmen Buruiana, HR manager pentru Romania la compania BitDefender, membru in HR Club.

Reteta pentru a rezista unui superior depasit de situatie
Ana Vladimir (28 de ani, din Bucuresti) a lucrat, spune ea, timp de trei ani, cu un sef incompetent. "Practic, era depasit de situatie, dar nu voia sa recunoasca asta in ruptul capului. Problema lui era ca visa mereu la ce va face si isi facea tot felul de planuri fanteziste. In teorie, ele nu erau rele, insa nu se puteau aplica in realitate", povesteste Ana, care a ocupat un post de director de marketing la o firma de calculatoare.

Ea spune ca a reusit sa reziste trei ani pe post, spre mirarea colegilor sai, folosind o strategie care a dat rezultate destul de bune: "In fiecare dimineata mergeam la el, il bagam in seama, ii explicam cum stam cu proiectele, chiar daca nu se arata interesat. In timpul zilei lucram foarte bine cu colegii, chiar si cu cei de la alte departamente. Cand seful venea cu o idee, care, de regula, era teribil de nepotrivita, ii spuneam ca o vom aplica. si ce faceam? Apelam la o alta idee, care avea o cat de mica legatura cu ce spusese el si ii prezentam proiectul ca si cum acesta s-ar baza pe ideea lui minunata", povesteste Ana Vladimir, care intre timp a ajuns sa aiba propria firma.

Cele mai citite

Cum să menții prospețimea alimentelor mai mult timp

Menținerea prospețimii alimentelor este crucială pentru sănătate, economie și minimizarea risipei. Un aspect fundamental în acest proces este modul în care depozităm alimentele....

Adrian Câciu: „Nu avem downgrade de rating. Orice altă afirmație este fake-news”

Ratingul de țară al României a fost confirmat de Agenția Fitch la nivelul „BBB-”, fără o retrogradare, însă perspectiva a fost schimbată de la...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...
Ultima oră
Pe aceeași temă