5.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCum își va recupera Europa banii împrumutați Greciei

Cum își va recupera Europa banii împrumutați Greciei

Troica creditorilor, formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, ar putea renunţa la misiunile de evaluare ale acordului cu Grecia, misiuni pe care Guvernul de la Atena le consideră umilitoare, potrivit unor surse din CE, anunță Mediafax.

„Trebuie să găsim rapid o alternativă (la vizitele de evaluare – n.r.)“, au declarat sursele menţionate, citate de cotidianul german Handelsblatt. Potrivit acestora, preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, vrea să reformeze activitatea troicii şi ar putea elimina misiunile de evaluare în Grecia, cu condiţia ca ţara să respecte măsurile agreate în cadrul programului de finanţare. De asemenea, autorităţile de la Berlin ar fi de acord, în principiu, cu modificarea unor termeni incluşi în acordurile de finanţare dintre troică şi Grecia şi cu stabilirea unor ţinte economice şi fiscale mai puţin rigide. Juncker şi-a exprimat simpatia pentru intenţia Guvernului grec de a majora salariul minim pe economie, dar s-a declarat împotriva ştergerii unei părţi din datoria Greciei către creditori. Grecia a obţinut din 2010 susţinere financiară de 240 de miliarde de dolari, acordată de troica creditorilor în schimbul unor măsuri dure de austeritate şi de reformă.

Guvernul elen a anunţat săptămâna trecută că vrea să obţină rapid adoptarea unei legi menite să îmbunătăţească nivelul de trai al grecilor, în special prin creşterea salariului minim şi prin anularea obligaţiei mobilităţii în serviciile publice, impusă de creditorii ţării. De asemenea, guvernul condus de Alexis Tsipras a angajat banca de investiţii Lazard pentru consultanţă în domeniul administrării datoriei publice, semn că ţara va continua să preseze pentru o restructurare a datoriilor externe, în pofida opoziţiei oficialilor UE.

 

Semnale de peste Ocean

 

Reamintim faptul că Erkki Liikanen, membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), a avertizat că băncile elene nu vor mai avea acces la finanţare din partea instituţiei dacă autorităţile de la Atena nu vor ajunge la un acord cu troica creditorilor (Comisia Europeană, BCE şi FMI) până la sfârşitul lunii februarie, când expiră programul de finanţare. „La BCE avem propria noastră legislaţie şi vom acţiona în conformitate. Programul de finanţare se încheie în februarie, trebuie găsită o soluţie, în caz contrar nu putem continua finanţarea“, a mai spus Liikanen. De asemenea, Martin Schulz, primul oficial european primit de noul premier grec la Atena, săptămâna trecută, a declarat că germanii nu sunt singurii sceptici cu privire la evoluţia actuală a Greciei, ci întreaga Uniune Europeană îşi pune întrebări.

Pe de altă parte, ministrul grec de Finanțe, Yanis Varoufakis, a declarat duminică la Paris că doreşte să efectueze în curând vizite la Berlin şi
Frankfurt, unde se află sediul Băncii Centrale Europene (BCE), pentru a explica poziția noului Guvern de la Atena referitoare la rambursarea datoriei.

Referindu-se la criza din Grecia, preşedintele SUA, Barack Obama, a declarat că „nu pot continua presiunile asupra unor ţări care sunt în plină recesiune“ şi a făcut apel la găsirea unui plan care să conducă la creşterea economiei elene.   

Cele mai citite

Rețea de trafic de migranți, arme și documente falsificate, destructurată într-o amplă operațiune europeană condusă de Germania

Acțiunea a fost rezultatul cooperării între mai multe țări europene, fiind sprijinită de Europol și Eurojust O operațiune amplă desfășurată la nivelul Uniunii Europene, coordonată...

Papa Francisc va vizita pentru prima dată Corsica pe 15 decembrie 2024

Papa Francisc va efectua o vizită în Ajaccio, situată în sudul Corsicii, pe data de 15 decembrie, transmite Reuters. "Pentru a treia oară de la...

Sondaj: 79% dintre ruși susțin încheierea unui acord de pace cu Ucraina, cel mai mare procent de la începutul conflictului

Un sondaj recent realizat de grupul de cercetare Russian Field relevă că sprijinul pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina a atins...
Ultima oră
Pe aceeași temă