17.8 C
București
joi, 24 octombrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCum iese Banatul din criză

Cum iese Banatul din criză

Câteva mii de noi locuri de muncă sunt deja disponibile sau vor fi disponibile în scurt timp pentru locuitorii Banatului. Însă relansarea economică nu porneşte din capitala regiunii, din Timişoara, ci din orăşelul Sânnicolau Mare.

În ciuda crizei economice, în oraş au fost anunţate investiţii consistente. Unul dintre investitori este Delphi Packard, producător de cabluri pentru industria auto. Compania a scos la concurs în 2010 800 de noi locuri de muncă în fabrica din oraş. „Cei de la Delphi Packard au angajat 600 din cei 800 de muncitori care sunt necesari pentru extinderea producţiei şi vor să investească în continuare”, spune primarul din Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza. Compania are în România peste 8.000 de angajaţi, care lucrează în Sânnicolau Mare şi în Ineu, judeţul Arad. Însă nu doar Delphi Packard angajează noi salariaţi.

Compania austriacă Zopper, care produce rezistenţe electrice, a anunţat că în 2010 va crea 500 de noi locuri de muncă. „Deja peste 250 de posturi au fost ocupate, iar acum compania caută noi salariaţi”, spune primarul Dănuţ Groza. El a adăugat că alte locuri de muncă vor fi create de investitorii care au venit de curând în oraş. O companie austriacă din domeniul transporturilor şi-a deschis un punct de lucru în orăşelul din Banat. Deja are 25 de angajaţi, iar în curând intenţionează să scoată la concurs noi posturi. Tot în Sânnicolau Mare îşi va deschide o fabricuţă, ce va avea, în primă fază, 25 de angajaţi, o companie din Ungaria ce produce ambalaje din carton. „Ca să arăt investitorilor din Ungaria faptul că ei sunt deosebit de importanţi pentru noi, personal am fost cu ei prin oraş, ca să le prezint spaţiile pe care le pot închiria ca să aducă liniile de producţie”, spune Dănuţ Groza. El mai spune că un alt investitor va fi o companie care vrea să deschidă o fabrică de tuburi din plastic. Lucrările vor începe chiar în acest an. În Sânnicolau Mare a concesionat o suprafaţă de şase hectare şi o companie italiană, care vrea să deschidă un abator.

Slujbe la Mercedes în Ungaria

De câteva săptămâni, primăria a concesionat alte 35 de hectare pentru patru companii care vor produce panouri electrice. „Două companii sunt din Germania, una din Spania şi una din România”, spune Dănuţ Groza. Primarul afirmă că la Sânnicolau Mare nu există criză economică. „În 2009 am reuşit să cresc bugetul localităţii cu 20 de miliarde de lei vechi faţă de 2008. Iar în 2010 am crescut bugetul cu încă şase miliarde de lei, şi asta, într-un oraş cu 14.500 de locuitori. Avem 5.000 de navetişti care muncesc aici”, spune primarul Dănuţ Groza.

Alte 2.500 de noi locuri de muncă le vor fi oferite bănăţenilor în noua fabrică Mercedes Benz din Kecskemet din Ungaria, situată foarte aproape de graniţă. Fabrica este deja în construcţie. Kecskemet s-a aflat în concurenţă cu localitatea Jucu din judeţul Cluj pentru atragerea investiţiei Mercedes. 

Cele mai citite

Alina Ceușan, luată la rost de Oana Pellea. „E de la țară”, spune și Vali Petcu

Val de critici la adresa influenceriței Alina Ceușan, după ce aceasta a postat o fotografie controversată, realizată la Teatrul Odeon. În fotografia de mai jos,...

Ciucă nu mai are deloc încredere în PSD și nu va mai intra la guvernare cu acesta

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la preşedinţie, a declarat, miercuri, că "nu mai există niciun fel de încredere în Partidul Social Democrat", menţionând că...

DNA efectuează percheziții la Clubul Sportiv Rapid

 UPDATE. Vizat de procurorii DNA este fostul director general al clubului, Bogdan Vasiliu, suspectat că ar fi cerut mită pentru atribuirea unor contracte.Procurorii Direcţiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă