3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCriza in Romania: pe ce platesti mai mult, pe ce platesti mai...

Criza in Romania: pe ce platesti mai mult, pe ce platesti mai putin

Benzina, carne, tigari, calatorii cu metroul, bauturi alcoolice. Pentru toate platim mai mult in acest an. E drept, avem si o lista generoasa de ieftiniri, care include, printre altele, gazele naturale, laptele si uleiul. Aparent, daca punem in balanta scumpirile si ieftinirile, lucrurile nu par a sta foarte rau.
Cu toate acestea, criza a muscat concret si puternic din portofelele romanilor. Nivelul de trai a scazut simtitor in acest an, sub avalansa de noi taxe, corelata deloc gratios cu inflatia supraponderala.

Astfel ca, dupa ce s-au pomenit cu mai putini bani in buzunare, romanii au preferat sa mai taie vreo 20 de procente din cheltuielile zilnice si sa opteze, in final, pentru produse mai ieftine. Iar vestea foarte proasta abia urmeaza: unii analisti considera ca in a doua jumatate a anului ar trebui sa ne asteptam la un nou val de cresteri de preturi, cauzat de o noua depreciere a monedei nationale. De exemplu, bucurestenii ar putea plati mai mult pentru cursele RATB. Utilizarea masinii personale nu va fi o solutie salvatoare, de vreme ce pronosticurile privind pretul litrului de benzina nu sunt de bun augur: peste 4 lei, foarte curand.

"Criza a produs pentru romani un efect de substituire de la marfuri scumpe spre cele ieftine. Avem cea mai mare inflatie din Europa, de 6%, fata de zona euro, unde se apropie de 0%", ne-a declarat Liviu Voinea, director executiv al Grupului de Economie Aplicata. La randul lui, Valeriu Steriu, vicepresedintele Comisiei de Agricultura a Camerei Deputatilor, considera ca cheltuielile pentru cosul zilnic s-au diminuat cu pana la 20%. "Scaderea veniturilor si mentinerea costurilor pentru creditele bancare au obligat romanii sa taie din singurul loc unde au putut, si astfel cosul zilnic a scazut cu 15-20%", considera Steriu.

Atentie, urmeaza un nou val de scumpiri!
In a doua jumatate a anului, romanii ar trebui sa se astepte la un nou val de cresteri de preturi. Unii analisti asteapta o depreciere a monedei nationale, ceea ce va avea un efect negativ asupra preturilor de pe piata romaneasca. "In a doua jumatate a anului vom asista la scumpiri, in special la produsele agricole, pe fondul unei deprecieri a leului", considera Liviu Voinea.
Sunt insa si opinii care sustin ca, in mod normal, nu ar trebui sa mai apara noi majorari de preturi. "Nu ar trebui sa mai existe cresteri de preturi pana la sfarsitul anului, decat in conditiile modificarilor preturilor pentru materiile prime sau ale unei noi deprecieri a monedei nationale fata de nivelul de 4,2 lei/euro", considera Dragos Frumosu, presedintele Federatiei Sindicale din Industria Alimentara (FSIA). Mai mult, Cristian Parvan, secretar general la Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania, mizeaza pe o posibila temperare a preturilor.
Pe de alta parte, au aparut deja primele vesti in ceea ce priveste noi scumpiri. Conducerea Regiei Autonome de Transport Bucureresti (RATB) intentioneaza sa ceara o majorare de 10-20% a preturilor pentru serviciile prestate. si pretul benzinei a continuat sa creasca in acest an. Unii analisti estimeaza ca nu mai e mult pana cand pretul la pompa va trece de pragul de 4 lei pe litru.

 

Scumpiri (perioada 1.01.2009 – 1.07.2009)

Benzina si motorina
Automobilistii nu au fost nici ei iertati, benzina scumpindu-se cu 25-30%, o data cu cresterea accizelor si a pretului petrolului la nivel mondial. Benzina fara plumb costa in decembrie 3 lei/litru, pentru ca in iunie acest an sa ajunga la 3,90 lei/litru.

Carnea si produsele din carne
Au suferit majorari de preturi in ultimele luni, acestea fiind resimtite in mod special in cazul carnii de vaca. Pretul unui kilogram de carne de vaca a urcat de la 14-15 lei, anul trecut, la 20-22 lei in prezent. De asemenea, si mezelurile au suferit scumpiri, insa mai reduse, datorita concurentei acerbe de pe piata. "Pretul carnii de vita a crescut din cauza crizei din agricultura si a subventionarii scazute a sectorului. Fermierii au inceput sa vanda vitele, si astfel asistam la o criza a carnii de vita. In schimb, pretul carnii de porc care, in proportie de 70%, este importata nu a suferit mari modificari", a explicat Dragos Frumosu.

Calatoria cu metroul
Metrorex a majorat pretul biletelor de calatorie cu 8,56% in acest an. Astfel, cartela de doua calatorii s-a scumpit de la 2,2 lei la 2,5 lei. si abonamentul lunar va ajunge la 25 lei de la 23 lei, iar o cartela pentru o zi va costa 5 lei, cu un leu mai mult fata de vechiul pret.

Intretinerea casei
Cei care locuiesc la bloc au avut parte de cheltuieli mai mari in acest an, chiar daca nu au avut parte de o iarna prea friguroasa. Cheltuielile cu intretinerea pentru un apartament la bloc s-au majorat, in medie, cu 12-20%.

Tigarile
Nici fumatorii nu au avut motive de bucurie in acest an. De pe 1 aprilie a avut loc o crestere a accizei la tutun cu 7 euro pe mia de tigarete, pana la 57 euro/1.000 tigarete. O a doua majorare de pret a avut loc pe 1 iulie, cand acciza a crescut la 64 euro/1.000 tigarete. Majorarea trebuia sa aiba loc pe 1 septembrie, insa unii dintre producatorii de tigarete au decis sa devanseze termenul. Pachetul de tigari s-a scumpit in acest an cu 0,70 bani.

Serviciile medicale private
Clinicile medicale private au practicat in acest an majorari de tarife importante pentru serviciile oferite. Tarifele lor au urcat cu 50-60%, astfel ca o consultatie la un medic specialist s-a scumpit de la 85 lei la 130 lei.

Bauturile alcoolice
La inceputul anului, bauturile alcolice s-au scumpit din cauza majorarii accizelor, conform graficelor de aliniere la cele din Uniunea Europeana si, in plus, din 2009 acestea vor fi calculate la cursul de 3,7364 lei/euro, comparativ cu anul acesta, cand s-au calculat la o paritate de 3,3565lei/euro. Noul curs de referinta pentru finantele romanesti inseamna o crestere in bloc a accizelor cu 11,3%. Astfel, in acest an bauturile alcoolice au inregistrat cresteri de preturi cuprinse intre 10 si 20%.

Ieftiniri (perioada 1.01.2009 – 1.07.2009)

Electronicele si electrocasnicele
Cine a asteptat sa cumpere in acest an un LCD sau o plasma s-a dovedit intelept. Televizoarele LCD si plasmele au inregistrat ieftiniri de pana la 40%. De asemenea, frigiderele, masinile de spalat si aragazele au inregistrat si ele deprecieri ale preturilor de 20-30%. Programul "Rabla" pentru electrocasnice, initiat de comercianti, a avut succes, iar multi romani au renuntat la vechile aparate si au luat produse noi la preturi mai mici.

Autoturismele
Vanzarile de automobile noi din Romania au scazut cu 49,2%, in primele 5 luni ale anului, la 57.894 unitati, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) din Romania. Se dovedeste ca, pe criza, romanii nu se mai inghesuie sa cumpere masini noi. Dealerii auto au venit cu oferte foarte atractive, ajungandu-se la discounturi de aproape 40%. Nici Programul "Rabla" nu a reusit sa impulsioneze piata. Astfel, doar 12.000 de masini noi au fost cumparate dintre cele 20.000 de masini oferite in prima etapa din Programul "Rabla".

Calatoria cu taxiul
Criza a ieftinit calatoria cu taxiul, astfel ca, daca anul trecut, in Bucuresti, taxiul costa 1,99 lei/km, in acest an taximetristii cer in medie 1,40 lei/km.

Imobiliarele
Criza a ieftinit casele, dupa cum anticipau multi analisti in domeniu. Dupa luni de zile in care nu s-a vandut mai nimic, dezvoltatorii imobiliari au decis sa reduca preturile, ajungandu-se la discounturi, in medie, de 30%. si apartamentele din blocurile vechi au inregistrat reduceri de preturi, care merg pana la 50% in multe cazuri. Scaderi de "scoruri" au inregistrat si chiriile, care in Capitala au fost, in medie, de 30%.

Laptele si uleiul
Laptele si produsele din lapte au suferit in acest an ieftiniri importante, de pana la 30%, in contextul unei concurente accerbe din partea produselor din tarile UE. In prezent, un litru de lapte poate fi achizitionat chiar si cu 2,5 lei, iar la finele anului trecut se comercializa cu aproape 2,5 lei. "Pe piata laptelui avem foarte multe importuri de materii prime la preturi foarte mici si acestea au dus la scaderea preturilor", ne-a explicat Valeriu Steriu.

Recolta buna de floarea-soarelui de anul trecut a determinat scaderea preturilor la uleiurile vegetale cu pana la 50%. Un litru de ulei de floarea-soarelui costa acum 4-5 lei, fata de 7-8 lei anul trecut. "Datorita pretului mic la materia prima pentru uleiul vegetal, am asistat la o ieftinire importanta", a punctat Dragos Frumosu.

Gazele naturale
ANRE a decis in acest an, in doua randuri, ieftinirea gazelor naturale. Astfel, de la 1 mai pretul gazelor livrate populatiei a scazut cu 3%, iar incepand cu 1 iulie asistam la o noua reducere, de 5%. Masura a fost luata de autoritati tinand cont de evolutia pretului international al gazelor, dar s-a tinut cont si de situatia dificila prin care trece populatia in acest an de criza. "Am asistat la o scadere a pretului la gaze, insa la electricitate acesta nu a scazut, chiar daca in tarile din Europa de Est s-a inregistrat o diminuare de tarife la gaze si energie electrica", a comentat Cristian Parvan.

Tarifele roaming
Mesajele scrise, apelurile si folosirea Internetului de pe telefonul mobil din strainatate costa mai putin de la 1 iulie, toate aceste masuri urmand sa diminueze cu 60%, potrivit Comisiei Europene, tarifele pentru consumatori si sa creasca gradul de utilizare a telefoniei mobile.

Cum se descurca vecinii:

 

Disperata, Ungaria mareste TVA

Ungaria a decis majorarea TVA la 25%, de la 20%, din data de 1 iulie. De la aceeasi data se vor scumpi si accizele la combustibili, bauturi alcoolice si tigari. Cu toate acestea, TVA la paine, cereale, faina, lapte si alte produse lactate scade din 1 iulie de la 20% la 18%. De asemenea, accizele la bauturile alcoolice vor fi majorate cu 6-7%, in timp ce la tigari vor creste cu 140 forinti la 1.000 de tigarete.

Pe de alta parte, o crestere a accizelor la combustibil si cu 5% a TVA vor avea ca rezultat o majorare cu 18-19 forinti a pretului mediu de vanzare cu amanuntul al carburantilor la pompa, de la actualul pret de 267 forinti litrul de motorina si 290 forinti benzina cu cifra octanica 95. Analistii citati de agentia MTI sunt de parere ca majorarea TVA ar putea duce la o crestere a preturilor produselor alimentare cu 3,5%, dar se asteapta ca scumpirea sa fie de doar 1%, avand in vedere perioada de recesiune. Aceleasi surse considera ca, per total, scumpirea alimentelor este de asteptat sa incetineasca in acest an pana la 6%, de la 10,2% in 2008 si 11,5% in 2007.

Bulgaria a ieftinit gazele cu 33%
Autoritatea bulgara pentru reglementare in sectorul energetic a anuntat recent ca pretul gazelor naturale se va reduce cu 33,1% incepand cu 1 iulie, la 365,03 leva (261,9 dolari) pentru 1.000 de metri cubi, fara TVA, potrivit novinite.com. Aceasta este cea mai mare reducere a pretului gazelor din istoria Bulgariei. In schimb, benzinarii din Bulgaria au crescut preturile cu mai mult de 2% incepand din 22 mai a.c., pentru a reflecta cotatiile la titei de pe pietele internationale din ultimele luni. Analistii citati de presa bulgara spun ca preturile la benzina au urcat prea mult intr-o perioada scurta, daca se tine cont de starea actuala a economiei mondiale si de cererea de pe piata.

Pe de alta parte, agentia de stiri Novinite arata ca in Bulgaria preturile alimentelor de baza au scazut in luna iunie. Faina, zaharul si carnea de pui s-au ieftinit in iunie cu 1-3%, ouale – cu 10%, iar branza de vaci s-a ieftinit cu 5%. Cu toate acestea, in aceeasi perioada au existat si scumpiri de 1-2% la unele produse din carne, peste si ulei. In ceea ce priveste fructele si legumele de sezon, acestea au inregistrat ieftiniri. Cea mai mare scadere de pret a fost la cirese (-47%), urmata de tomate (-37%), castraveti (-23%) si varza (-24%).

Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Marcel Ciolacu, desemnat prim-ministru de Klaus Iohannis: Guvernul Ciolacu 2 pregătit să fie votat de către parlamentari

Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi desemnarea oficială a lui Marcel Ciolacu în funcția de prim-ministru al României. Guvernul Ciolacu 2, format prin coaliția...

Donald Trump reducerea taxelor pentru Canalul Panama sau returnarea controlului către SUA

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a solicitat statului Panama să reducă taxele aplicate pentru utilizarea Canalului Panama, invocând tarife „ridicole și extrem de...

Tensiuni între Colegiul Medicilor și CNAS: Actele adiționale pentru 2025, sub semnul întrebării

Medicii cer publicarea bugetului pentru anul viitor și asigurarea unor negocieri transparente Colegiul Medicilor din România (CMR) a transmis o solicitare oficială către Casa Națională...
Ultima oră
Pe aceeași temă