800.000 milioane lei este valoarea contractelor de achiziții publice asupra cărora procurorii DNA fac verificări și care s-au încheiat după 15 martie, data de declarare a stării de urgență. Sunt dosare ce vizează achiziții specifice COVID-19 dar și alte achiziții făcute de instituțiile publice.
„De la declararea stării de urgență am înregistrat 48 de dosare din care 38 sunt în lucru. Diferența apare și ca urmare a unor sesizări suprapuse, dosare conexate sau care nu erau de competența noastră. În aceste 38 de dosare avem suspiciuni că s-a încălcat procedura de achiziții publice cu foloase necuvenite pentru anumite persoane și s-au achiziționat mărfuri neconforme cu exigentele UE sau cu destinația lor. Cele mai multe sunt sesizări din oficiu, din presă, de la cetățeni și din alte mijloace specifice.”, a precizat Crin Bologa într-un interviu publicat de spotmedia.ro.
Șeful DNA a estimat la 800 milioane lei valoarea contractelor cercetate. Valoarea prejudiciilor constatate se va stabili atunci când dosarele penale vor fi finalizate de procurorii anti-corupție și cei vinovați vor fi trimiși în judecată. „Putem avea infracțiuni asimilate celor de corupție sau corupție pură, mită, trafic de influență, în legătură cu achizițiile publice. Acolo sumele sunt procente, 18%, 5-10 %, în funcție de persoanele implicate. Avem dosare cu 2 milioane de lei, cu 15 milioane de lei, cu 4 milioane de euro.”, a adăugat Bologa.
Modul de cheltuire a banilor publici în campaniile electorale dar și cei primiți de partidele politice ca subvenții lunare de la bugetul de stat fac obiectul dosarelor penale instrumentate de DNA.
„La nivelul DNA facem cercetări cu privire la subvențiile date de statul român partidelor politice și la modul de cheltuire a acestor subvenții, să vedem dacă banii au fost cheltuiți în conformitate cu prevederile legale și nu în interesul unor persoane individuale.”, spune Crin Bologa fără a preciza numele formațiunilor politice implicate. În același context politic, dosarul Dan Barna a fost preluat de la Alba și este în lucru la structura centrală DNA.