Programul „Prima Casă” se aplică pentru achiziţia de locuinţe şi pentru construcţia de locuinţe. Pe prima componentă, beneficiarii pot achiziţiona în cadrul Programului locuinţe finalizate, destinate achiziţionării, inclusiv cele construite şi date în exploatare prin programele derulate de ANL, locuinţe nefinalizate, aflate în diverse faze de construcţie, destinate achiziţionării după finalizare, inclusiv cele construite prin programele derulate de ANL şi locuinţe noi, destinate achiziţionării după finalizare, inclusiv cele construite prin programele derulate de ANL.
Pe cea de-a doua componentă, în cadrul Programului pot fi garantate finanţările destinate construcţiei de locuinţe după cum urmează:
a. locuinţe care urmează să se construiască de către beneficiari individuali, inclusiv cele care se construiesc prin programele derulate de ANL;
b.locuinţe care urmează să se construiască prin asociaţii fără personalitate juridică.
Cum se ia creditul pentru achiziţia unei case „la roşu” prin Programul Prima Casă? „Locuinţele «la roşu» se pot încadra pe prima componentă, ca locuinţe nefinalizate, cu condiţia ca la înaintarea solicitării să se poată face dovada faptului că imobilul a fost intabulat, prin prezentarea extrasului CF”, a declarat pentru Conso Irina Constantinescu, director executiv în cadrul FNGCIMM.